Noua Skoda Fabia: prima imagine-schiţă a generaţiei 2014

Publicat joi, 17.07.2014 13:07 de Mircea Meșter

Skoda Fabia se pregăteşte de a treia sa generaţie, modelul ceh urmând să primească modificări structurale şi estetice serioase. Astăzi avem prima schiţă oficială care ne dezvăluie parţial partea frontală a modelului ceh de clasă mică.

În aşteptarea primelor fotografii oficiale, care vor fi publicate în următoarele săptămâni, cei de la Skoda ne fac cunoştinţă cu noua generaţie Fabia printr-o primă schiţă care dezvăluie liniile de bază ale noului model subcompact din Cehia. 

Deşi sărac în informaţii importante, comunicatul oficial care însoţeşte desenul alăturat ne spune că Fabia va fi primul model de serie care va împrumuta idei de la conceptul VisionC, prezentat în primăvara acestui an la Salonul de la Geneva, şi că liniile noii generaţii au fost inspirate parţial şi din raliuri, zonă a motorsportului în care Skoda a fost foarte prezentă în ultimii ani.

"Aceste două elemente combinate îi oferă noii Fabia mai mult dinamism, mai multă pasiune şi mai multă emoţie. Noua imagine clară, bine definită, amestecă forme cristaline cu linii angulare de cea mai înaltă precizie. Hatchback-ul este caracterizat de proporţii echilibrate, compacte", spun cehii.

Skoda VisionC Concept. Conform celor de la Skoda, liniile noii Fabia s-au inspirat din cele ale acestui prototip prezentat în martie 2014.

La nivel estetic, noul Fabia "uită" complet de liniile actualei generaţii şi pare un urmaş de drept al primei generaţii, produse până în 2007 şi caracterizate la rândul său de linii angulare. Dacă grila frontală este o adaptare clară la scară mică a liniilor pe care Skoda le impune în gama proprie odată cu noile Rapid, Octavia, Superb şi Yeti, blocurile optice au o formă familiară şi par inspirate din cele ale lui VW Polo, fratele de grup al modelului ceh.

Printre celelalte detalii importante pe care le aflăm astăzi se numără şi faptul că noua Fabia va fi cu 9 centimetri mai lată decât modelul actual, înălţimea coborând cu 3 centimetri. Modelul va păstra platforma de producţie a generaţiei anterioare, scopul celor de la Skoda fiind acela de a păstra un preţ de listă cât mai coborât. În rest, veşti proaste pentru cei care vizau o eventuală versiune RS a lui Fabia, aceasta fiind eliminată de cehi din gama viitoarei generaţii din cauza performanţelor sub aşteptări ale actualei generaţii Fabia RS.

Mai multe informaţii legate de noua generaţie Skoda Fabia vor fi publicate de Automarket în următoarea perioadă, pe măsură ce Skoda va prezenta mai multe imagini cu noul său model.

  • vianu, joi, 17.07.2014 13:14

    ------------------------------- ------------------------------- ------------------------------- noile "linii" de design ale Skodei... culmea e ca au succes.

  • Catalin, joi, 17.07.2014 13:25

    la ora asta, sigur e generatia 2015

  • Andy, joi, 17.07.2014 13:35

    Comparati design-ul cu Mazda 2 :D

  • facelift, joi, 17.07.2014 14:04

    Abonata la Red Dot ;) Criticam, criticam dar vorbim de o masina top din toate punctele de vedere. Platforma reusita, motoare economice, calitate per ansamblu. Sunt oameni care nu au nevoie decat de un mijloc de transport si Fabia se descurca de minune la capitolul asta. Stilul e la altii.

  • @facelift, joi, 17.07.2014 14:28

    ...las-o moale fabia nu a fost nicicand o vedeta...asta citesti doar in fituica de casa concernului - ce mai citita revista din romania cum se lauda singuri. Intre timp in liga mica se poarta stilul pentru ca motoare si sasiu stie sa faca toata lumea. Asa ca nu vad de ce noua generatie ar putea puncta mai bine...poate doar daca s-ar da pe gratis. Deci Red Dot ia o gasca de masini nu e rezervat skodei in mod special. Bine, daca nu iesi din casa orice e valabil

  • Alex, joi, 17.07.2014 15:21

    Uitati-va bine la Skoda Rapid, care imprumuta oricum multe elemente tehnice de la Fabia / Roomster, si imaginati-va noua Fabia ca avand aceeasi parte frontala, dar scurtata si cu aspect de hatchback. Conceptul ca de obicei este departe de ce va fi oferit in varianta de serie. Poate doar echiparea vRS sa se apropie ca si agresivitate. Personal, ca posesor de Fabia II, designul actual Skoda a virat prea mult in directia Audi si a devenit cam steril.

  • Crystyann, joi, 17.07.2014 15:49

    Din cate stiu eu va fi pe platforma noua MQB-A... Si apropo de comentarii : mai rau ca actuala Fabia nu poate fi, deci sigur e o evolutie. Apropo de design si de Mazda 2 : punem pariu ca la noi in tara se va vinde Fabia de 5 ori mai bine ca Mazda 2? :)))

  • Andy, joi, 17.07.2014 15:54

    @Crystyann Nici nu trebuie sa punem pariu pentru ca e clar ca asa va fi...Pe principiu ca dom'ne pe dinauntru e VW deci masina nemteasca serioasa (am auzit de multe ori chestii de genul asta in ceea ce priveste Skoda de la diversi), romanasii nostri o vor cumpara in numar mare...poate mai mare decat Clio, Fiesta si chiar Polo (tinand cont de preturile mai competitive).

  • ', joi, 17.07.2014 16:45

    E o masina gandita pentru Europa de est. Nu trebuie comparata ca design cu Mazda2 sau Fiesta. Este usor terna, dar nu are nici o greseala in ceea ce priveste proportiile sau dimensiunile (vezi Fiesta care pare multe prea inalta pentru latimea pe care o are).

  • LauCalin, joi, 17.07.2014 16:57

    Puteti sa criticati cat vreti. Daca sunteti realisti si va pricepeti la masini ati constientiza singuri ca Fabia este un compromis foarte bun intre calitate, fiabilitate, dotari si pret. @@facelift, fac pariu cu tine inca de acum ca masina asta se va vinde (mult) mai bine decat multe masini cu stil de clasa mica de care spui tu. Si sti de ce? Pentru ca stil au toti. Design simplu si curat au prea putini. Este "cartea" pe care VW mizeaza de zeci de ani si de zeci de ani vinde bine. Si a dat-o foarte bine si lui Skoda. Uita-te la Octavia care indiferent de generatie s-a vandut foarte bine, Fabia la fel, Superb la fel. Deci de ce sa schimbi ceva ce merge bine? Vrei ceva cu stil? Ai 208, noua Mazda 2 sau renault Clio. Doar ca sunt multi si care nu prea se impaca cu acest stil de care spui tu.

  • vianu, joi, 17.07.2014 17:23

    @LauCalin Fabia a fost o prezenta stearsa nu numai in vanzari (in europa) dar si ca design - nu stiu unde ai vazut tu ca s-a vandut foarte bine. Chestiunea e ca segmentul asta de piata posibil sa isi schimbe si mai mult regulile fratii mai mici nemai fiind atat de desconsiderati, design-ul parand sa aiba o pondere din ce in mai importanta. Daca te uiti cu atentie cam toti pluseaza binisor la design si la...vanzari. Yaris, chestia despre care observam in articolul respectiv ca, tocmai ciudata fiind, va deveni nesperat de vandabila uite ca inregistreaza cresteri fata de 2013 - logic cumva ar fi trebuit sa nu aiba mai mult de o unitate procentuala. Fabia se va inscrie in linia de design specifica Skoda, corect, si asa cum ai zis daca reteta are succes, de ce nu? Doar ca fix "liniile angulare de cea mai înaltă precizie" sa nu fie tocmai potrivite segmentului subcompactelor. Acum daca gresesc.....nici nu conteaza. Parerea mea e doar can-can cum observa cineva pe aici :))

  • doi, joi, 17.07.2014 17:30

    Pana si schita arata mai naspa ca Mazda 2 :))

  • LauCalin, joi, 17.07.2014 18:57

    @vianu: Fabia prezenta stearsa zici? Cam exagerezi. Daca e sa ne referim la prezente sterse s-ar incadra mai degraba Seat Ibiza, Nissan Micra, Mazda 2, Hyundai i20 poate si Yaris. Dar vezi tu, de la o generatie la alta majoritatea constructorilor incearca sa inoveze printr-un design modern si deosebit. Schimband designul de la o generatie la alta poate inseamna si altceva: lipsa de orinetare, nu stii cum si unde sa te indrepti, nu ai o linie continua si cursivitate sau o politica uniforma. Faptul ca VAG abordeaza acelasi stil de zeci de ani NU este deloc intamplator. Poate insemna ceva. Ceva... chiar asa, oare de ce crezi tu ca VW are acelasi stil de zeci de ani si nu are de gand sa schimbe prea multe in privinta asta?

  • Obbie, joi, 17.07.2014 19:37

    Lasand la o parte design-ul (sau mai bine zis lipsa lui), daca interiorul Fabiei va fi la nivel calitativ ca cel al Rapid-ului, atunci e mult in urma fata de Mazda 2 (presupunand ca acesta va fi la fel ca cel de pe Mazda 3). Si nu ar trebui sa mire pe nimeni; chiar si O3 e mai slaba calitativ la interior fata de O2. Si apoi motoare. Pt diesel avem 1.6Tdi-ul de la VAG , cutie in 5 trepte (lol), Mazda vine cu 1.5 Sky-D, aceleasi valori ca cel de pe VAG, dar cuplat la cutia cu 6 rapoarte (repet, daca e aceeasi cutie de pe Mazda 3, atunci este absolut fenomenala...MX-5-ish :)), si posibil fara DPF (un mare plus) Na, acu cine are ochi sa vada, vede...

  • @LauCalin, joi, 17.07.2014 19:49

    Skoda nu vinde deloc bine in vestul europei. Am fost prin Italia, Spania si Franta, stiu ce vorbesc.

  • Sandu al-III-lea, joi, 17.07.2014 20:18

    Nimic nou sub soare...toti producatorii fac cam la fel:toate modelele sa aiba aceeasi fata.Pai e corect?Nu stiu cum a scapat Dacia.

  • opinie, joi, 17.07.2014 20:34

    Cuvintele care imi vin in minte? URATA , STEARPA !!

  • flavius, joi, 17.07.2014 23:54

    O porcarie.

  • LauCalin, vineri, 18.07.2014 11:50

    @@LauCalin, esti amuzant. Adevarul e ca daca nu ai vazut tu pe strada inseamna ca nu se vand. Asa pot spune si eu ca acum doua saptamani am fost in Milano si in Roma si nu am vazut decat doua Dacii (si stiu si eu ce vorbesc). Asta inseamna ca Dacia nu vinde in Italia? Sau tu te asteptai sa vezi cam acelasi numar de Skoda Fabia cum ai vazut Clio, Fiesta sau Corsa. :))

  • hehe, vineri, 18.07.2014 12:26

    asa cum declara seful skoda, s-au inspirat din design-ul iPhone-ului, se vede, acum liniile sunt drepte nu mai sunt rotunde...la vremea aia nu intelegeam ce vrea sa zica, acum in inteles. Orice masina e fiabila daca o tii in fata blocului...

  • oli, vineri, 18.07.2014 14:57

    Daca la oferta un Fiesta,Clio,208 il gasesti la 9000 de euro, nu vad ce loc pe piata mai are masina asta. Poate in Cehia.

  • GP, sâmbătă, 19.07.2014 12:30

    Degeaba, au cam pierdut "trenul" si deja multi care asteptau noua fabia s-au reorientat.