Noul Citroen Basalt Vision, un concept al unui SUV Coupe pentru piețele din America de Sud și India
Citroen a dezvăluit oficial noul Basalt Vision. Acesta este un concept care anunță un viitor SUV Coupe de serie și care va fi vândut exclusiv pe piețele din India și America de Sud.
Constructorul francez a prezentat oficial noul concept Basalt Vision. Acesta este un SUV Coupe încadrat în segmentul B și urmează să fie transformat în model de serie în a doua jumătate a acestui an. De altfel, noul concept dezvăluie, practic, design-ul de serie al viitorului model.
Noul concept Basalt Vision păstrează limbajul de design întâlnit la majoritatea modelelor mărcii franceze. În partea din față avem faruri separate pe două niveluri, cu luminile de zi LED amplasate în partea superioară, în timp ce luminile principale sunt integrate în bara de protecție. Tot aici vedem și o grilă împărțită în două zone, cu accente din crom pe alocuri. În bara din față este vizibil și un scut de protecție, iar lângă luminile de ceață observăm și accente roșii.
Văzut din lateral, noul Citroen Basalt Vision este relativ simplu, însă sunt vizibile câteva muchii ascuțite și nervuri în special în zona portierelor și la aripile laterale. Acestea integrează și elemente de protecție vopsite în negru lucios. În aceeași culoare sunt vopsite și pragurile. Vopseaua galbenă este contrastată de accente negre în zona ramelor geamurilor laterale și la capacele oglinzilor. Inclusiv jantele de dimensiuni mari sunt vopsite în negru lucios, la fel și plafonul.
Partea din spate propune un design simplu, cu stopuri care se extind ușor către aripile laterale din spate. Și aici avem un mic scut de protecție integrat în bara din spate.
Citroen nu a oferit nicio imagine cu interiorul conceptului, însă este de așteptat ca acesta să fie unul asemănător cu cel văzut la modelele C3 și C3 Aircross. De asemenea, constructorul francez nu a dezvăluit niciun detaliu despre motorizările viitorului model.
Așa cum spuneam, noul Citroen Basalt Vision va fi transformat în model de serie în a doua jumătate a acestui an. Noul model va fi disponibil doar pe piețele din India și din America de Sud.
via Citroen
Daca Renault ne.a copiat fața, hai sa le copiem si noi silueta spatelui (Arkana).