Noul concept Kia EV4 anunță un succesor electric pentru Stinger
Kia a prezentat oficial noul EV4, un concept al unei viitoare berline electrice. Noul concept poate fi considerat drept succesorul spiritual al lui Stinger, iar modelul de serie va avea și versiuni de performanță.
În cadrul evenimentului Kia EV Day de la Seul, Coreea de Sud, Kia a prezentat noua sa strategie cu privire la tranziția către o gamă de modele electrice. În același timp, constructorul sud-coreean a prezentat și două concepte electrice noi, care anunță viitoare modele de serie. Am văzut, în urmă cu puțin timp, cum arată conceptul EV3
DESIGN DINAMIC
Noul concept al constructorului asiatic este o berlină electrică ce urmează să fie transformată în model de serie. Kia EV4 va avea inclusiv versiuni de performanță, iar mașina va putea fi considerată drept succesorul spiritual al lui Kia Stinger, un model de performanță produs între 2017 și 2023.
La fel ca noile modele de serie EV9 și EV5, precum și conceptul EV3, noul EV4 adoptă limbajul de design Opposites United, caracterizat prin linii ascuțite și suprafețe netede. Fiind o berlină, conceptul EV4 are un aspect mai dinamic față de celelalte modele menționate mai sus. Acest aspect este scos în evidență în special de plafon, care plonjează ușor către partea din spate și care îi oferă lui EV4 o siluetă asemănătoare unui liftback.
Partea din față este caracterizată de capotă curbată către asfalt și care este și sculptată simțitor în zona aripilor laterale, pentru un aspect mai sportiv. Farurile LED sunt montate vertical, iar imediat sub capotă este prezentă și o bandă neagră lucioasă. Bara de protecție integrează o priză de aer mare, iar aceasta contribuie și ea la un aspect mai dinamic al conceptului.
Privit din lateral, conceptul EV4 se remarcă prin silueta sa unică, iar aici putem vedea aripile din spate puternic evazate prin comparație cu cele din față. Tot aici vedem și jantele desenate sub forma unor triunghiuri, iar plafonul contribuie foarte mult la aspectul dinamic al mașinii.
La fel ca în față, stopurile LED sunt așezate vertical și se preling până la aripile din spate. Un detaliu interesant este reprezentat de elemente aerodinamice mici montate imediat deasupra lunetei. Sub bara de protecție vedem și un difuzor mic.
BUTOANELE PENTRU CLIMĂ POT FI ASCUNSE
Interiorul conceptului EV4 este asemănător vizual cu SUV-ul EV3. Volanul este desenat în forma unui octogon, iar pe bord este montat doar un singur ecran pentru instrumentarul digital și pentru sistemul multimedia. În schimb, un element unic adus de conceptul EV4 este reprezentat de butoanele sistemului de climatizare. Acestea sunt montate pe un panou ce poate fi complet ascuns atunci când nu este necesară reglarea temperaturii în habitaclu.
Deocamdată, Kia nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic despre propulsorul conceptului. În schimb, conceptul EV4 va fi transformat, eventual, într-un model de serie.
via Kia
Este cum este… dar nici o treaba cu Stinger.