Noul concept Pagani Alisea: marchează 25 de ani de la debutul lui Zonda

Publicat joi, 11.04.2024 13:05 de Tiberiu Safta

Pagani a prezentat oficial noul concept Alisea, o mașină creată de un grup de studenți. Noul concept are un design care aduce puternic aminte de legendarul Zonta. De altfel, mașina a fost creată pentru a marca 25 de ani de la debutul primului model al mărcii.

În 1999, Pagani a lansat primul său model de serie, Zonda. De atunci, supercar-ul italian a devenit una dintre cele mai apreciate mașini din istorie, iar producția sa a durat până în 2019. Pagani Zonda este un model atât de admirat, încât marca italiană reușește cu greu să se despartă de acesta, în ciuda promisiunilor de a înceta producția sa odată cu lansarea lui Huayra în 2011.

Acum, pentru a marca 25 de ani de la debutul nemuritorului Zonda, Pagani a prezentat oficial noul concept Alisea. Noul concept este desenat de către un grup de studenți din cadrul Institutului European de Design (IED), la Torino. Design-ul noului concept este, în esență, o reinterpretare contemporană a lui Zonda.

Față de vechiul model, conceptul Alisea propune o caroserie cu suprafețe mai fluide și mai netede. Dispar, totodată, elementele aerodinamice agresive și muchiile ascuțite prezente la Zonda. În față remarcăm aripile puternic sculptate și perechile de faruri care sunt mai rotunjite și mai mici față de cele văzute la Zonda. De asemenea, oglinzile montate în plafon sunt acum mult mai subțiri pentru a maximiza eficiența aerodinamică.

Noul concept are o lungime de 4.52 metri, ceea ce îl face puțin mai lung decât Zonda. În schimb, lățimea lui Alisea este 2.05 metri, fiind exact aceeași cu vechiul supercar. Conceptul măsoară doar 1.06 metri în înălțime.

Partea din spate păstrează celebrul design cu cele 4 terminații ale evacuării amplasate în centru. Aici avem un design nou al stopurilor, iar aici avem și un eleron, precum și un difuzor aerodinamic.

Interiorul lui Pagani Alisea păstrează limbajul de design cu care ne-a obișnuit marca italiană. Astfel, habitaclul oferă senzația că te afli într-un vehicul futurist, iar aici avem un instrumentar digital cu comenzi imediat în jurul acestuia. Avem și un ecran central situat sub cele două aeratoare centrale. Imediat sub ecran, avem și un rând de comenzi fizice. Habitaclul este completat de scaune sport cu un design futurist, dar și de o manetă finisată în aluminiu a schimbătorului de viteze.

Noul Pagani Alisea nu va fi transformat într-un model de serie.

via Pagani

  • George Simion, duminică, 14.04.2024 06:41

    harb...tevi toxice, schimbator de viteze.. forma asta o stiu de la guma turbo..