Noul Lamborghini Urus Performante: cea mai puternică versiune are 666 de cai putere
Lamborghini a dezvăluit noua versiune de performanță a SUV-ului exotic Urus, numită Performante. Motorul noului model dezvoltă 666 de cai putere, modelul este mai ușor cu aproape 50 de kilograme și are un preț de pornire de peste 218.000 de euro.
Constructorul italian a lansat oficial noua versiune de performanță Lamborghini Urus Performante. Aceasta este cea mai puternică și extremă versiune a SUV-ului exotic, cu un motor care dezvoltă acum 666 de cai putere și cu o caroserie presărată cu elemente din fibră de carbon.
Caroseria noului Urus Performante a suferit o serie de modificări semnificative cu scopul de a crește nivelul de performanță al noului model. Astfel, cele mai multe elemente ale caroseriei, precum spolier-ul frontal, capota, plafonul, barele de protecție, difuzorul și chiar aripile evazate sunt confecționate din fibră de carbon.
Tot aici putem vedea și o serie de prize de aer noi la bara din față și la capotă, pentru o răcire mai eficientă a motorului, dar și pentru o aerodinamică îmbunătățită. Aripile evazate contribuie și mai mult la acest lucru, iar eleronul amplasat deasupra plafonului oferă un plus de forță de apăsare de până la 38%.
Datorită noilor elemente, caroseria lui Urus Performante este mai lungă cu 25 de milimetri, iar distanța dintre roțile celor două punți a crescut cu 16 milimetri. Mai mult, garda la sol este mai joasă cu 20 de milimetri grație unor arcuri noi din oțel.
Exteriorul este completat de jante de 22 de inch în dotarea standard. Opțional, sunt disponibile și jante mai mari, de 23 de inch. Acestea sunt încălțate în anvelope Pirelli, special dezvoltate pentru acest model. Toate acestea contribuie la o masă totală mai mică cu 47 de kilograme.
La interior avem materiale din alcantara în dotarea standard, în combinație cu piele. Scaunele și bordul conțin cusături contrastante în culorile exteriorului, cu un design nou, specific acestui model. Habitaclul lui Urus performante poate fi personalizat prin programul Ad Personam și sunt disponibile inclusiv inserții din fibră de carbon, mânere ale portierelor vopsite în roșu și o plăcuță personalizată montată în interiorul pragurilor.
Opțional, este disponibil și pachetul Dark Package, care adaugă elemente, precum butonul start-stop și selectorul modurilor de condus vopsite în negru mat. Nu în ultimul rând, instrumentarul digital conține o grafică nouă specială, regăsită și la sistemul multimedia central.
Sub capotă avem același motor V8 de 4.0 litri, twin-turbo, dar care produce acum 666 de cai putere și 850 Nm, o creștere de 16 cai putere față de un Urus standard. Asta înseamnă un sprint de la 0 la 100 km/h în 3.3 secunde și o viteză maximă de 306 km/h. Direcția a fost recalibrată pentru a oferi un răspuns mai prompt, iar sunetul motorului este amplificat de o evacuare din titaniu, concepută de specialiștii Akrapovič.
Noua versiune de performanță oferă 4 moduri de condus: Strada, Sport, Corsa și Rally. În modul Corsa sunt puse în funcțiune barele anti-ruliu active, iar nivelul de amortizare este ridicat la maxim. În modul Rally, în premieră văzut la Urus, suspensia este adaptată condițiilor de teren accidentat, iar puterea este transmisă predominant către puntea spate.
Noul Lamborghini Urus Performante este deja disponibil în Europa cu un preț de pornire de 218.487 de euro. Livrările noului model vor începe la sfârșitul anului.
via Lamborghini
666 cai ca să polueze în draci.... facem aerul fierbinte ca în iad, în ritmul ăsta....