Noul Renault 4 E-Tech Societe Van: variantă utilitară pentru piața franceză

Publicat miercuri, 17.09.2025 11:30 de Tiberiu Safta

Renault a prezentat oficial o variantă nouă pentru modelul electric 4 E-Tech. Noua variantă este botezată Societe Van și este o utilitară destinată exclusiv pieței din Franța.

Noua generație electrică a lui Renault 4 tocmai a primit o variantă utilitară nouă, disponibilă numai în Franța. Această variantă nouă se numește Societe Van și este o variantă de transport marfă a modelului electric de clasă subcompactă.

Comparativ cu un Renault 4 E-Tech obișnuit, noua variantă utilitară renunță la banchetă pentru a crea un spațiu de încărcare mult mai mare. Eliminarea banchetei mărește volumul de încărcare până la 1045 litri, iar sarcina utilă a noului model este de 345 kilograme. Noul model mai primește alte dotări specifice, cum ar fi o funcție care previne deschiderea ușilor din spate și deschiderea geamurilor și un covor anti-alunecare pentru zona de încărcare.

Varianta utilitară a lui Renault 4 E-Tech primește un motor electric de 150 cai putere, alimentat de o baterie cu o capacitate de 52 kWh. De aici rezultă o autonomie de 409 kilometri în regim WLTP. Acumulatorul va putea fi încărcat de la 15% la 80% în 30 de minute, la o putere de 100 kW.

În Franța, noul Renault 4 E-Tech Societe Van are un preț de pornire de 29.300 euro.

via Renault