Nu-l mai așteptați degeaba pe BMW M7: compromisul a fost deja lansat și se numește Alpina B7

Publicat marţi, 09.02.2016 11:38 de Bogdan Mirică

Pentru că mulți își doreau o limuzină de performanță care să se bată cu Mercedes S65 AMG, Alpina a lansat B7. Adică un BMW Seria 7 cu 600 de cai putere.

Cu toții ne-am dorit un BMW M7. Încă de acum două generații. BMW a considerat însă că un asemenea model nu ar fi viabil din punct de vedere financiar și nici nu s-ar încadra foarte bine în idealismul diviziei sale de performanță. Așa că am fost nevoiți să ne mulțumim mereu cu un 760i sau un 750i.

Din fericire pentru cei care și-au dorit un M7 există Alpina, brandul care s-a consacrat odată cu lansarea unor versiuni mai puternice ale modelelor de serie. Cel mai nou produs al lor se numește B7 și este dezoltat, după cum o sugerează și numele, pe actuala generație Seria 7.

Modelul, așteptat să fie expus la Salonul de la Geneva, a ajuns în mâinile Alpina alături de versiunea sa cea mai puternică: 750i. Asta înseamnă că sub capotă s-a ascuns un motor V8 bi-turbo, de 4.4 litri, conectat la o transmisie automată cu opt rapoarte. Alpina a operat o serie de modificări la nivelul acestui ansamblu, reușind să îmbunătățească și cutia de viteze cu ajutorul celor de la ZF.

Așa se face că puterea totală a limuzinei a urcat de la 450 la 600 de cai putere, iar cuplul motor a ajuns la 800 de Nm și este disponibil de la 3000 de rotații. Cu asemenea resurse, nu este de mirare că BMW Seria 7 poate accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 3.6 secunde și poate atinge o viteză maximă de 311 km/h.

Suspensia a primit și ea o serie de îmbunătățiri, însă fără a afecta confortul necesar unei asemenea limuzine. Alpina susține că a îmbunătățit manevrabilitatea, agilitatea și dinamica laterală. Tot pentru o mai bună stabilitate, Alpina a folosit un set de jante de 20 de inch, oferite alături de anvelope de performanță Michelin, cu dimensiuni de 255/40 pe față și 295/35 pe spate. Clienții pot opta și pentru jante de 21 de inch. Indiferent de alegere, în spatele jantelor se ascund discuri de frână de 15.5 inch pe față și de 14.5 inch pe spate.

Alpina a operat și o serie de modificări estetice. La nivel exterior avem o nouă grilă activă, care se ajustează în funcție de nevoia de răcire a motorului, și două culori de caroserie: Alpina Blue Metallic și Alpina Green Metallic.

La interior, pasagerii vor fi răsfățați cu piele Nappa, un bord îmbrăcat și el în piele, cele mai noi tehnologii BMW, inserții ceramice și cusături contrastante în culorile albastru sau verde. Tot aceste nuanțe pot colora și bordul digital, în funcție de modul de rulare ales.

  • ioi, marţi, 09.02.2016 11:54

    Pacat ca nu folosesc varianat M a spoilerului fata, chiar daca au acel mic spoiler Alpina. Stiu ca de obicei folosesc varianta de baza, nu cea M, la versiunile lor, dar la X3 si X4 au folosit varianta M.

  • dan_grc, marţi, 09.02.2016 11:54

    Sorry Mercedes, dar actualul S n-o să arate ca acest superb Alpina B7, adică perfect, cu niciun pachet AMG sau din altă parte. Nici performanțele nu sunt de lepădat :)

  • ioi, marţi, 09.02.2016 13:03

    observ ca multi nu stiu argumenta, ci pot doar sa apese pe manutele rosii :-)))

  • quintus, marţi, 09.02.2016 13:09

    S classe ramane lider de segment....clar. restul e subiectivism sau alte forme de fan(atism)... o spun ca fan japo fie vb. intre noi

  • @ioi, marţi, 09.02.2016 13:10

    ai auzit de efectul de turma? aici se resimte grozav depinde totul de prima oaie..

  • ~, marţi, 09.02.2016 13:11

    Cand este vorba de "tunneri" BMW exista Alpina si restul. Din punct de vedere estetic parerea mea este ca acest B7 arata mai bine decat "normalul" seria 7. Numai din prisma faptului ca au scos partea cromata din spate care era in jurul evacuarii si ca au schimbat finalele acesteia. Personal consider ca partea aceea este cea mai urata la noul 7 in varianta originala. Pe scurt masina asta in format Alpina arata senzational. Nu cred ca poti sa ai ceva de comentat. Iar faptul ca Alpina a lucrat la turbine, suspensie, cutie, admisie, intercooler nu face decat sa confirme valoarea acestora. 0 - 60 in 3.6s pentru o masina de 2t este no comment. Jos palaria in fata celor de la Alpina.

  • Tony_LPP, marţi, 09.02.2016 13:27

    Rotile pe spate sunt relativ OK, dar rotile acelea pe fata subdimensionate, nu au ce cauta pe un sedan ''de performanta'' . PS Nota 10 pentru curaj !

  • @ ~, marţi, 09.02.2016 13:29

    Audi S8 plus scoate 605 CP din 4.0l si 0-100 in 3.8 sec. Asa ca nu e mare chestie ce a facut Alpina. Tot pe acolo-s ambele. Si poate ai uitat de G-power ;-)

  • LauCalin, marţi, 09.02.2016 13:37

    Compromis? Nici vorba. Alpina mereu a facut niste bijuterii cand si-a bagat "manile" prin modelele BMW.

  • dan_grc, marţi, 09.02.2016 13:52

    @ioi Alpina nu are cum să apeleze la spoiler de M, pentru că n-au legătură cu acest departament, plus că au alte idei când vine vorba de exterior, bare, jante, e semnatura lor, ca și cusăturile cu albastru și verde la interior.

  • ioi, marţi, 09.02.2016 14:04

    @dan_grc Am mentionat ca Alpina X3 si X4 au spoileriul fata de la varinata M. http://images.cdn.autocar.co.uk/sites/autocar.co.uk/files/styles/gallery_slide/public/alpina-xd3-2015-001.jpg?itok=JMduc7O9 si x3 simplu http://images.car.bauercdn.com/pagefiles/11536/1040x585/01bmwx3.jpg

  • ioi, marţi, 09.02.2016 14:05

    @dan_grc Am mentionat ca Alpina X3 si X4 au spoileriul fata de la varinata M. http://images.cdn.autocar.co.uk/sites/autocar.co.uk/files/styles/gallery_slide/public/alpina-xd3-2015-001.jpg?itok=JMduc7O9 si x3 simplu http://images.car.bauercdn.com/pagefiles/11536/1040x585/01bmwx3.jpg N-am obiceiul sa vorbesc in necunostinta de cauza

  • dan_grc, marţi, 09.02.2016 14:11

    Da, la X -uri este altceva, poate pentru că n-au o tradiție în acest sens, dar la modelele clasice n-am văzut până acum influențe de M la spoilere.

  • ioi, marţi, 09.02.2016 14:23

    dan_grc si asta am specificat-o in primul comentariu. Citez "Stiu ca de obicei folosesc varianta de baza, nu cea M". Asta am scris. AM zis ca mi-ar placea sa se bazeze pe spoilerul M si sa-i puna si acel mic spoiler cu logo-ul Alpina... N-am spus ca asa cum e nu arata fain... Mai ales ca-mi place combinatia de albastru cu argintiu :-))

  • ioi, marţi, 09.02.2016 14:24

    @dan_grc nu io ti-am dat minus

  • johnney.R, miercuri, 10.02.2016 14:48

    arata super smecher modelul, nu pot sa-i urez decat succes pe piata auto. Imi place!!!