O bătrână de 90 de ani a fost ridicată cu tot cu maşina parcată neregulamentar

Publicat vineri, 17.12.2010 12:54 de Bogdan Mirică

Angajaţii unei firme de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar au imobilizat conştient o bătrână de 90 de ani în interiorul unui automobil. Poliţia susţine că angajaţii nu au văzut-o pe bătrâna rămasă în maşină.

Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar poate fi de multe ori abuzivă. Excesul de zel de care dau dovadă angajaţii poate fi uneori periculos. De acest lucru avea să se convingă o bătrână din Târgovişte, care a fost luată pe sus, la propriu, de maşina de ridicări.

Femeia, în vârstă de 90 de ani, aştepta într-o maşină parcată neregulamentar, care a fost imediat ridicată de angajaţii primăriei. În ciuda insistenţelor bătrânei, care a şi deschis uşa pentru a discuta cu poliţia, maşina a fost ridicată. Femeia a fost astfel imobilizată în interior şi transportată pe o distanţă de doi kilometri, până la marginea oraşului. Nici aici bătrâna nu a reuşit să coboare din maşină, chinul luând sfârşit abia atunci când fiica femeii de 90 de ani a venit să achite taxa şi amenda.

Nepotul femeii a declarat pentru Evenimentul Zilei: "S-a speriat foarte ttare. nu pricepea unde e dusă. Cu puţinele ei puteri, când a văzut că e ridicată cu tot cu maşină, a deschis portiera şi a întrebat ce vor să-i facă. Cei de la firmă i-au zis să stea acolo, în maşină, şi au trântit uşa la loc".

Femeia, care a fost blocată aproape două ore în maşină, suferă de semipareză şi vorbeşte greu. Poliţia a emis un comunicat în care susţine că angajaţii nu au văzut-o pe bătrână din cauza zăpezii depuse. Fiica femeii are însă o altă variantă care contrazice afirmaţiile poliţiei. La ora la care a fost ridicată maşina afară nu ningea. Mai mult decât atât, angajaţii au ştiut de existenţa femeii în maşină de la bun început. 

via | evz

  • George, vineri, 17.12.2010 13:11
    Secestrare de persoane

    Sechestrare de persoane. Angajatii firmei care a ridicat masina se vor alege cu cate un dosar penal, daca femeia sau rudele vor depune plangere. De asemenea se pot cere daune materiale foarte serioase atat firmei, cat si angajatilor.

  • gelu, vineri, 17.12.2010 13:34
    tara de bezmetici

    da-i putina putere unui analfabet, pune-l sa pazeasca o usa, pune-i o matura'n mana, sau sa ridice o masina si e mai rau decat un gardian SS. O tara de refulati marginalizati si de scursuri cu aere ce iti justifica comportamentul abuziv si nesimtit cu "eu imi fac treaba".

  • Gabi, vineri, 17.12.2010 13:56
    ro

    Bine ati venit in romania ... lasati orice speranta voi ce va aventurati ...

  • tomita, vineri, 17.12.2010 14:26

    si la pitesti abia saptamana trecuta au facut la fel cu un batran. sechestrare de persoane scrie pe ei. ce e epic fail, este politia, care habar nu are (desi aia tre s faca cursuri de legislatie, etc...) de acest aspect. cum sa nu intervina? cum sa nu ia pozitie fata de o astfel de fapta. politistul constatator ar trebui si el chemat in instanta pt acelasi lucru. dar, avand in vedere ca aceste firme sunt ale unor persoane compatibile cu cei de la putere (local) respectivele influente se vor reflecta si in tribunale. dar cu un avocat bun, daca persoanale respective nu au sufeit intr-adevar prea mult poti sa le ceri compensarea tuturor cheltuielilor (ridicarea si amenda la politie) si cadeti la pace repede. nu vor, atunci, asta e, le ceri si pielea de pe ei. ca asa s-au imbogatit in cateva luni

  • VSZ, vineri, 17.12.2010 14:27
    :)

    la ce dumnezeu sa te astepti cand milita comunitara este alcatuita din fostii gardieni publici si e plin de tigani si analfabeti care nu stiu nici macar sa scrie, majoritatea si-au luat bacu daca si l-au luat la seral cu multa spaga si plicuri la varsta de 40-50 de ani numa sa fie si ei numiti militian, habar n-au de bune maniere, de respect ei se dau mari ca is bugetari si fac legea in oras si au vesta reflectorizanta pe care scrie mare si tare MILITIA, sper din tot sufletu ca aia care au ridicat masina, si mai ales militianu care a semnat procesu verbal sa platesca scump pt asta, eu i-as da in judecata si pe ei si pe primarie si pe firma de ridicari. acuma intreb si eu, in tzara numita Tigania cu capitala la Bucale si unde moneda nationala e Ieuro, daca batrana aia murea de frig, cine ar fi fost de vina? la pariu ca ar fi spus ca ea era ca a ramas in masina.

  • lol, vineri, 17.12.2010 15:11

    Cumplit, pe de alta parte toti nesimtitii isi lasa masinile in mijlocl strazii sau in locuri unde incurca circulatia doar pentru ca ei au treaba acolo si nu isi pot misca fundul mai departe de 15 metrii de locul cu pricina.

  • catalin, vineri, 17.12.2010 18:02

    eu sunt singurul care ii uraste pe oamenii astia? sunt incredibil de nesimtiti,incredibil!!!!

  • octav71, vineri, 17.12.2010 18:36

    Miroase a bani pentru batranica respectiva sau pentru rudele ei /posesorul vehiculului. Pur si simplu te judeci cu ei si incepi "negocierea" de la vreo 10.000 euro. Daca nu ai succes intr-o prima instanta, te duci cat de sus se poate. Ai nevoie de ceva bani, dar se amortizeaza investitia. Daca nu gresesc, procedura este urmatoarea: nu esti la masina, ti se ridica masina si platesti tot; daca esti acolo platesti doar amenda si iti muti singur masina. Gresesc?

  • Theo, vineri, 17.12.2010 18:53
    ... Si scapa nepedepsiti?

    Pe bune, daca lucratorii care i-au pus batranei viata in pericol (ca putea sa moara de inima, femeia) si politistii care ii acopera cu declaratii mincinoase scapa nepedepsiti, atunci chiar ca nu mai avem nici o sansa sa devenim o tara civilizata.

  • zorro, vineri, 17.12.2010 19:27
    o mizerie

    Pana nu va fi impuscat unul dintre derbedeii care ridica masini nu se vor potoli. Poate se ofera cineva. sau sa le dea foc la masinile alea de ridicat. banii oricum intra in majoritatea lor in buzunarele unor firme detinute de niste vagabonzi. la Primarii ajunge maruntis.

  • Statul de drept, vineri, 17.12.2010 20:40
    daca era bunica lor, tot asa procedau?

    astia merita si trebuie impuscati!!!

  • ccp, vineri, 17.12.2010 21:57
    tara de mormoloci

    stati linistiti ,au primarul pe care-l merita...cetatenii ii inghit porcariile primarului???,,asa merita o comunitate care nu-i in stare decit sa ia pozitia ghiocelului si sa se vaite numai pe la tv....a si banuiesc ca atunci cind primaru iasa pe strada toata comunitatea il saluta cu:"saru"mina d-n primar"

  • mannix, vineri, 17.12.2010 22:52
    INCREDIBIL !!!!!!!!

    Daca v-ar ridica pe cineva apropiat, nu le spargeti fata? Cum este posibil sa se substituie politiei rutiere? Se inscrie la "sechestrare de persoana' in orice legislatie, chiar si-n Congo...nu ca mi-as permite sa-i jignesc pe acestia ! Primari hoti, nu mai achitati taxele locale, protestati, nu fiti fraieri !