O echipă din România a obţinut locul al doilea la Campionatul Mondial de Service Audi
Autoworld Cluj, echipa care a reprezentat România în cadrul Audi Twin Cup, campionatul mondial de service al constructorului german, a reuşit să se claseze pe poziţia a doua.
Pentru a menţine un standard de calitate superior, dar şi pentru a încuraja spiritul de competiţie în interiorul grupului, Audi organizează în fiecare an un duel mondial al celor mai buni oameni de service. Ediţia 2013, desfăşurată luna aceasta la Barcelona, a adunat la start 73 de echipe din 40 de ţări.
România nu a lipsit de la acest eveniment, fiind reprezentată de echipa Autoworld Cluj, formată din Stelian Bompa, Calin Codrea, Andrei Pascu şi Stefan Kallo. Competiţia solicită cunoştinţele tehnice ale participanţilor, dar şi orientarea acestora către clienţi. Echipele tehnice şi de consilieri susţin diverse teste teoretice şi de specialitate, care evaluează atât performanţa lor în interacţiunea personală cu clientul cât şi în zona de diagnosticare şi reparare autovehicule.
Echipa românească a reuşit o performanţă notabilă, reuşind să se claseze pe locul al doilea la nivel mondial. Autoworld Cluj a obţinut calificative extrem de bune de-a lungul tuturor probelor şi a încheiat concursul Audi Twin Cup cu un binemeritat titlu de vicecampioană. Prima treaptă a podiumului a fost obţinută de echipa Audi din Coreea de Sud, în vreme ce pe locul al treilea s-au clasat concurenţii din Statele Unite.
"Independent de inovaţiile tehnice, service-ul este şi rămâne o afacere prosperă datorită angajaţilor. În spatele performanţei fiecarui atelier se află angajaţi dedicati, care se menţin la standarde înalte. Prin acest campionat mondial, promovăm importanţa colaborării între consilierii service şi tehnicienii Audi la nivelul dealer-ului. Datorita acestei bune colaborări, satisfacţia clienţilor faţă de service-ul nostru creşte continuu la nivel mondial în ultimii ani", a declarat Bernd Hoffmann, Director Executiv Service/Piese Originale Audi AG.
Bravo lor! Felicitari Baieti!