O narghilea exclusivistă, semnată Porsche Design
Porsche Design a prezentat Shisha, propria sa narghilea, caracterizată de un design non-conformist şi de materiale de înaltă calitate.
Eram obişnuiţi ca minţile creatoare ale diviziei Porsche Design să născocească forme atrăgătoare pentru articole vestimentare, accesorii sau alte elemente de uz casnic. Mai nou însă, nemţii au depăşit sfera familiară publicului şi şi-au îndreptat atenţia asupra unui obiect mai puţin obişnuit: o narghilea.
Designerii au căutat să transfere spiritul brandului din Stuttgart unui obiect destinat a face parte din colecţia Porsche Design World Collection. Narghileaua va ajunge în magazinele Porsche Design din întreaga lume începând cu sfârşitul lunii iulie, urmând să se regăsească şi în vitrinele celebrului Harrods din Londra.
Într-un comunicat oficial emis de divizia de creaţie se arată: "Porsche Design Shisha combină materiale de înaltă calitate, cum sunt aluminiul, inoxul şi sticla, cu un design unic şi o abordare premium. Narghileaua este fabricată în Germania şi are o înălţime de 55 de centimetri. Brandul Porsche Design poate fi observat discret în partea superioară. Tubul este confecţionat dintr-un material TecFlex, similar celui folosit pentru fabricarea instrumentelor de scris Porsche Design".
Porsche Design World Collection include şi altfel de produse exclusiviste, cum ar fi beţişoarele chinezeşti sau setul de ceai şi supă, dar şi articole vestimentare: un tricou, o jachetă sau o eşarfă din mătase.
Urmeaza un "bong" marca Porsche Design :P