O nouă imagine teaser cu viitorul Lamborghini SCV12: modelul va fi echipat cu un motor V12 cu peste 830 CP
Lamborghini a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul hypercar SCV12. Modelul destinat exclusiv circuitului va fi prezentat în scurt timp și va fi echipat cu cel mai puternic motor V12 din istoria companiei.
La finalul lunii trecute, Lamborghini a publicat câteva imagini camuflate cu viitorul hypercar SCV12 realizate în timpul testelor de la Imola. Modelul dedicat circuitului este dezvoltat de divizia Squadra Corse și va fi prezentat în scurt timp.
Pentru a mai îndulci așteptarea fanilor, constructorul din Sant'Agata Bolognese a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul SCV12. Noul hypercar pentru circuit are la bază o structură din fibră de carbon, iar pachetul aerodinamic a fost inspirat de cele utilizate de italieni pe modelele din clasa GT3 (o priză de aer centrală, o aripă spate supradimensionată și spoilerele agresive).
Lamborghini SCV12 va fi echipat cu jante din magneziu cu diametrul de 19 inch pe puntea față, respectiv 20 de inch pe puntea spate, iar anvelopele au fost special dezvoltate de Pirelli.
Viitorul Lamborghini SCV12 va fi echipat cu cel mai puternic motor V12 aspirat natural din istoria Lamborghini. Conform oficialilor italieni, unitatea ar urma să ofere peste 830 de cai putere. Resursele motorului V12 vor fi transmise către puntea spate cu ajutorul unei cutii secvențiale cu șase rapoarte (aceeași transmisie poate fi întâlnită și pe actualul Huracan Super Trofeo Evo).
Noul Lamborghini SCV12 va fi asamblat integral de echipele din cadrul diviziei Squadra Corse în fabrica din Sant'Agata Bolognese. Pentru moment, italienii nu au anunțat nici numărul exemplarelor programate pentru producție și nici prețul.
Conform informațiilor publicate în luna iunie, fiecare client care comandă un SCV12 va fi înscris într-un program special care include sesiuni de pilotaj pe circuite celebre din lume.