OFICIAL: Dacia Duster a obţinut trei stele EuroNCAP
Dacia Duster a fost testată de EuroNCAP în cadrul celei mai recente sesiuni de crashteste. Modelul din Mioveni a obţinut trei stele, sub media pieţei, dar la acelaşi nivel cu fraţii de gamă.
Organismul european de testare a automobilelor noi a pus la încercare Dacia<"> din acest punct de vedere. SUV-ul compact din Mioveni a obţinut trei stele EuroNCAP, un rezultat considerat dezamăgitor de oficialii organismului european de testare a automobilelor noi având în vedere faptul că
În ceea ce priveşte protecţia pietonilor, Duster a primit doar 28% din puncte, iar nivelul atins de sistemele de siguranţă a fost cotat la 29%. Dacia<">Dacia urmează să introducă în standard şi un martor auditiv pentru a semnala lipsa cuplării centurii. În schimb, nivelul de dotări de siguranţă standard al lui Duster relevă faptul că ultimul membru al gamei Dacia s-a descurcat bine la cele două teste, din moment ce a reuşit să obţină trei stele doar cu două airbag-uri şi ABS în standard, plus cele două airbag-uri laterale standard aferente nivelelor de echipare Ambiance şi Laureate (testată de EuroNCAP).
Dacia Logan a fost primul membru al familiei de modele din Mioveni testat de EuroNCAP, berlina de segment B obţinând trei stele în 2005. Ulterior, fratele său mai cochet, Sandero, a obţinut tot trei stele EuroNCAP, Duster confirmând astăzi acest rezultat, dar sub noile criterii de testare EuroNCAP. Mai precis, testul la care a fost supus Duster a fost mai sever decât cel la care au fost supuse modelele Logan şi Sandero, deci vorbim practic de o îmbunătăţire a nivelului de siguranţă oferit, chiar dacă acesta nu atinge media segmentului.
Via | EuroNCAP
-
animax20000, miercuri, 23.02.2011 12:14Duster
Foarte slab rezultatul,mai ales la cat costa. Poate pe viitor,cei de la Dacia o sa se gandeasca mai bine la securitatea cumparatorilor.Bineinteles si invers este perfect valabil :))
-
Dragos, miercuri, 23.02.2011 12:24Duster EuroNCAP
Pentru cei care nu stiau, daca Duster ar fi avut toate gadget-urile electronice si de securitate de pe masinile mai scumpe, plus zecile de airbag-uri de pe aceleasi masini, probabil ca ar fi obtinut 4 stele.
-
unckle, miercuri, 23.02.2011 12:26
si are rezultatul asta pentru ca au testat o masina cu airbaguri laterale ... deci nu versiunea de baza ;) dar ca sa nu se supere fanii : BRAVO DACIA, BRAVO ROMANIA !! . . . ofof ..
-
C-G-C, miercuri, 23.02.2011 12:30ESP
Daca Duster ar fi luat macar 4* succesul acestuia in Europa ar fi fost complet, asa mai lasa loc de comentarii. Din imagini se poate observa totusi ca la impactul frontal sta destul de bine, in sensul ca structura de siguranta ramane intacta, bordul nu pare a se misca semnificativ, iar din cate spun astia de la EC nici pedalele nu ating la glezne. Mai slab e la impactul lateral, unde tabla chioara isi spune cuvantul (noroc totusi cu AB laterale). Pana la urma un rezultat bunicel, desi se spune ca daca Sandero ar fi avut airbaguri laterale cand l-au testat ar fi luat 4* (si din cate se vede la Duster, nu ar fi luat nici hatch-ul 4 stele pline). Un rezultat decent.
-
C-G-C, miercuri, 23.02.2011 12:34@unkle
Popularele "pisicutze" de la BMW au 1.5 stele si asta nu a impiedicat pe nimeni sa le cumpere si sa umple soselele cu ele.
-
Bethurbazal, miercuri, 23.02.2011 12:37Opinie
Nimic nou. Eu unul am mai spus-o ca Duster e la fel ca suratele ei Logan si Sandero. Putin mai deocheata. De aceasta iti dai seama facand un simplu drive-test. Duster ofera un pret bun dar si calitatea e pe masura pretului. Pe cei de la EuroNCAP nu cred ca-i dezamageste punctajul obtinut ci succesul de piata.
-
alinusu, miercuri, 23.02.2011 12:39
Asta este prima incercare! Urmatorul model o sa fie mai bun!
-
Allez Dacia, miercuri, 23.02.2011 12:42MINCIUNA PENIBILA
Este rusinos ce au facut nemtii astia. Este clar mana lui VAG la mijloc care incearca sa faca tot posibilul doar doar mai vand si ei ceva pe langa Dacia care a luat cu asalt westul. Testul este 100%manarit ca si filmuletul care este trucat in Photoshop si se vede de un cunoscator, eu lucrez zilnic cu asa ceva si bag mana in foc pentru asta. Concluzia TRUCAJ prost se si vede ca viteza este mai mica in realitate.
-
cozappz, miercuri, 23.02.2011 12:482014 - ESP standard si pentru Dacia?
Cand devine obligatoriu instalarea ESP si pentru Dacia? Parca in 2014? @c-g-c: 0,5 din cei 1,5 vin din tabla serioasa care este in ele, cred. Rezultat decent pentru cat dai pe ea. Din rezultate vad ca cel mai prost este "suficient".
-
Thor, miercuri, 23.02.2011 12:57
De cand a aparut am spus ca o sa fie praf la siguranta. Au tras de timp cu testul pana in ultimul moment. Sunt curios cum o sa evolueze vanzarile in vest incepand de acum :))
-
you_hoooo, miercuri, 23.02.2011 13:10slabut
Mai bine se prezinta masini mai mici decat carutza asta trendy. Succes la vanzari in continuare_oricum o sa-l aiba la noi, dat fiind ca anumite persoane nu dau nici 2 bani pe siguranta.
-
anti prostie, miercuri, 23.02.2011 13:30@Thor
daca spui praf la siguranta inseamna ca n-ai vazut masinile chinezesti cum se comporta la impact... ca de obicei avem aceeasi copii frustrati... la siguranta Duster poarta eticheta "sficient"
-
Vasilica, miercuri, 23.02.2011 13:39
Eu zic ca este o super nota ma gandeam ca mai mult de 2 si asa cu indulgenta nu va obtine
-
Thor, miercuri, 23.02.2011 13:53@anti prostie
Suntem in Europa nu in China. De ce e praf ? F simplu. Se deschide usa portbagajului la impactul frontal si usa laterala spate la impactul lateral. Un mare pericol nu numai pentru cei din masina dar si pentru alte masini din trafic. Nu s-a mai pomenit in ultimii ani asa ceva la NCAP. Cititi comentariile pe site-ul NCAP.
-
mAru, miercuri, 23.02.2011 14:08ori avem...ori n-avem/
din video se intelege ca obtine 3 stele pe varianta cu 4 airbag-uri. "....din moment ce a reuşit să obţină trei stele doar cu două airbag-uri şi ABS în standard.''
-
@Thor, miercuri, 23.02.2011 14:11
calmeaza-te, esti mult prea disperat de viata si incepi sa fabulezi... nu se deschide nicio usa din incuietoare in momentul impactului lateral ca sa poti spune ca-i pericol pt pasageri... legat de deschiderea hayonului - asta-i irelevanta la test.
-
euroncap, miercuri, 23.02.2011 14:15
"The passenger compartment of the Duster remained stable in the frontal impact "
-
LauCalin, miercuri, 23.02.2011 14:16masina low cost
Iar de aici se trag toate dezavantajele. Nu poti avea o masina de dimensiunile unui Nissan X-Trail, abilitatile off road asemanatoare cu cele ale unui Land Rover Discovery, siguranta precum un Merceles Clasa M, la cel mult 18000 de euro. Cine vrea sa inteleaga asta bine, cine nu problema lui. Nu intamplator cei mai puternici concurenti ai lui Duster costa peste 25 000 de euro. Ma refer la cei care se pot pune cu el in teren accidentat. Renault era convins ca rezultatul la EuroNCAP nu va fi unul tocmai bun. Undeva trebuia sa se faca un compromis.
-
A.I, miercuri, 23.02.2011 14:19
Ce sa faci din ceva ieftin.Si eu sustin ca are mult 3 stele cotetu asta.
-
Casca ochii, miercuri, 23.02.2011 14:21Un inceput rezonabil....
....... pentru primul SUV produs in Romania...sa nu fim carcotasi. Francezii probabil nu am auzit expresia a face din rahat bici, si sa mai si pocneasca (tradus .. sa faci un SUV ieftin si sa mai aiba si rezultate bune la impact... ca de nivel de zgomot interior deja nu se mai pune problema) Un SUV sa aiba masa comparabila cu clasa mini??????? si mai mica decat media la clasa compacta???? Pai o e din fibra de carbon si titan (parca nu e) ori e tabla chioara... Capota vad ca nu participa de loc la preluarea energie de impact. O greseala mare de design - zic eu, mai ales ca standardele NCAP sunt foarte clare. Nu uitati de accidentul de acum cateva luni, in centrul Bucurestiului, unde un sofer a intrat pe trotuar, a lovit un rond de flori si a murit ca a dat cu tampla de stalpul B... penibil si tragic Dar de dragul profitului... facem orice
-
LauCalin, miercuri, 23.02.2011 14:22@C-G-C
Nu stiu in ce masura se poate spune ca la impactul frontal s-a descurcat bine... nu cred ca montantul A trebuia sa se strambe. Asta inseamna ca partea frontala nu a amortizat intreg socul... normal era ca socul sa se fi "transferat" spre partea din spate a masinii, iar montantul A sa nu fie afectat. In cazul asta socul a fost trimis si in habitaclu, adica spre pasageri. Ceea ce nu prea e bine.
-
e ok, miercuri, 23.02.2011 14:24Duster nu e pentru fitosi
Pana acum cele 3 stele nu au impiedicat Dacia Logan sa se vanda in peste 1.000.000 de unitati. La siguranta e acceptabil fata de alte cazaturi second-hand cu sute de mii de km in bord...
-
@e ok, miercuri, 23.02.2011 14:31Duster nu e pentru fitosi
Corect! E pentru taranii adevarati....adica la tara, la mutat un porc, un cartof, o maslina...acolo viteza de rulare e mica....deci nu te intereseza siguranta Si sa ne explici si noua care e legatura dintre nr de km parcusi si stelutele de la NCAP...
-
Vasilica, miercuri, 23.02.2011 14:34
Bine ca suntem in criza puternica si nu cred ca ne revenim curand dar si asa tot vezi ici colo cate un vacar cu duster sau un cioban retard care intoarce pe unde ii vine crezand ca are gip.Poate cu numarul spectaculos de stele in 2011 viitorii posibili cumparatori or sa isi indrepte atentia pentru diferenta de banii spre ceva serios.Nu am nimic cu Dacia ca doar tine o dramada de angajatii dar sa faca ceva competitiv nu rahaturi ieftine si nesigure si cu o tehnologie din 1200 toamna.
-
tracto, miercuri, 23.02.2011 14:37@e ok
Esti nebun ? Masinile din anii 90 deja aveau 3 stele la testele de impact. Au trecut 20 ani de atunci . Macar s-a mai redus diferenta . inainte Dacia era cam cu 40 ani in urma pana sa fie facut primul Logan.
-
JP, miercuri, 23.02.2011 14:38OK
Cum a zis si .marius., eu cred ca toata lumea se astepta la 3 stele, avand in vedere ca e pe aceeasi platforma cu celelalte care au tot 3 stele. Audi Q7 are 4 stele. Nu cred ca te astepti sa dai 13000 de euro pe un Duster si sa aiba 4 stele cat un Q7.
-
Gicu, miercuri, 23.02.2011 14:40Decent
Avand in vedere ca alte modele de 10 de mii de euro au cu o stea in plus. Q7: 4 stele http://www.euroncap.com/tests/audi_q7_2006/262.aspx Hyundai Santa FE: 4 stele http://www.euroncap.com/tests/hyundai_santa_fe_2006/273.aspx Mitsubishi L200: 4 stele http://www.euroncap.com/tests/mitsubishi_l200/314.aspx Nissa Pathfinder: 4 stele http://www.euroncap.com/tests/nissan_pathfinder_2006/254.aspx
-
@C-G-C, miercuri, 23.02.2011 14:47Ti-ai cumparat Duster pana la urma?
Ca erai sustinator infocat al modelului...
-
e ok, miercuri, 23.02.2011 14:50Duster nu e pentru fitosi
Legatura e ca "sute de mii de km" ii face o masina veche de 10-15 ani. Acele masini sunt chiar nesigure. Siguranta e importanta, iar 3 stele pt Duster sunt suficiente, luand in calcul media de pret la care se comercializeaza Duster. Faptul ca unii ca tine asociaza Duster cu oamenii de la tara, e o alta dovada a snobismului din Romania. Pe de alta parte admiteti involuntar ca Duster e o masina robusta.
-
antonny, miercuri, 23.02.2011 14:57****
cat conteaza pentru unii o stea ???......daca avea 4 stele mureau unii pe aici ...cum domne cotetul asta 4 stele ......bravo 3 stele meritabil ...ma vasilica sa iti zic la ora actuala au ajuns la 360 de masini pe schimb nu fac fata si din vara vor sa ridice la 500 de masini pe schimb sa nu mai fie asa mare asteptarea .....2 renault a vrut sa renunte la fab loganului in romania si sa il dea la rusi.... nu au vrut ....au comanda de 5 000 de masinii
-
Gicu, miercuri, 23.02.2011 14:58Pentru Ciumpalaci
Probabil aia care sustin ca Duster-ul e masina de "tarani" conduc un BMW din '95 cu 200.000 de km, cu un far atarnand si cu numere de bulgarica pentru ca nu au bani de inmatriculare. Da au BMW frate care e masina sigura...! Mai e sigura pe naiba...
-
Vasilica, miercuri, 23.02.2011 15:03Mai antonele!
Pai atunci fa ceva patriotic si mergi sa muncesti pe moca aproape ca sa sporeasca cifra.Nu te inteleg de ce te bagi in seama??!!
-
Andrei, miercuri, 23.02.2011 15:06Nu prea conteaza
Un test Discovery a demonstrat ca la impactul frontal a doua masini identice dar cu incarcaturi diferite, cea cu sarcina mai mare (deci MAI JOASA) a avut avarii mai serioase decat cea cu cu sarcina mai mica, putin mai inalta. Cred ca nr. de stele are o anumita importanta, dar pe sosea conteaza mai mult cu ce te lovesti, iar in acest caz un furgon/microbuz/suv iti ofera o siguranta mai mare decat un autoturism obisnuit, chiar daca cel din urma are 1-2 stele teoretice in plus.
-
@e ok partea a II-a, miercuri, 23.02.2011 15:11Nu rupeti portile dealerilor Dacia...stati frumos la coada
Sa folosesti Duster pe post de caruta, la tara, nu mi se pare snobism deloc. Ci din contra, pragmatism. Sa folosesti Duster pe post de masina de facut naveta la serviciu in Bucuresti sau orice alt oras aglomerat...doar ca sa poti sa parchezi pe rondul de flori... (ca doamna mediatizata la TV de curand) ca ai cu ce... asta mi se pare snobism. Chiar nu trebuie sa fii de acord cu mine... portile dealer-ului Dacia sunt deschise mare parte a zilei, faci ce vrei cu banii tai, vad ca 3 stele sunt suficiente pentru tine.
-
antonny, miercuri, 23.02.2011 15:17vasilica
numai romanul e prost si nu cumpar ...lasa k are cine sa cumpere neamtii frantuzul spanioli ,italieni....toate popoarele astea cumpara rahturi si tehnologie din 1200 toamna .....nu mai romanul cumpara electronica la greu passat si bmw ......eu fac banii dupa unii prosti care aici trancane dar se urca in logan si duster ...si isi arunca privirea pe bord si vad 300 -400 mi km si raman minunati.....
-
e ok, miercuri, 23.02.2011 15:28
Comportamentul nesimtit al unor proprietari de SUV-uri are mai putin legatura cu Dacia, insa e legat mai mult de cei cu modele scumpe, opulente, care cred ca-si pot permite orice... Nu vad totusi ce relevanta are in discutia legata de siguranta masinii... dar inteleg... unii ar face orice numai ca sa arunce cu putin noroi in Dacia... o vedeti ca o amenintare? chiar este! e un atentat la snobismul atat de evident in Romania... eun atentat la cotele de piata ale concurentei... este... este o masina semnificativa in peisajul industriei auto...
-
BaditzaEx, miercuri, 23.02.2011 15:33Decent...
cred, ca colegii LauCalin, Gicu si antonny au explicat f clar , cum sta treaba cu siguranta acestui model dar ce sa faci Vasilica ( numele tau spune tot ) , vorba ai ;) Ca o concluzie simpla, clara si obiectiva , este un model cu un design destul de reusit, motorizari destul de variate si decente disponibil la un pret derizoriu, acum ca are 3 stele si nu 4 ( Q7 4 stele disponibil de la un pret 50-55 k ) nu cred ca poti afirma ca ar fi o achizitie paguboasa .
-
vsz, miercuri, 23.02.2011 15:43:)
imi vine sa rad, cand spuneam ca dustaru e un fel de golan numa ca iau pus suspensii mai mari toti miau dat vot negatv, si ute ca am avut dreptate, la fel ca si golanu mai mult de 3 stele nu poate si asta la versiunea fool, ca daca il cumperi in pilea goala e clar ca e un sicriu pe roti, oricum mai avem muuuuuult de invatat sau de furat idei si moduri de-a face masini.
-
DDD, miercuri, 23.02.2011 15:46duster
Ca toti romanii ne pricepem la masini ,fotbal si femei. Cati dintre noi si-au ales masina personala intreband/interesandu-se la dealer "cate stele euro ncap are domne' capcana?". Toti rad si iau in bascalie marca dacia dar ma intreb cati au mers cu asa ceva 100.000 km sa vada costurile de intretinere ? Am de la firma un logan 2009 (cel mai ieftin 1,4 gpl)si pot sa spun ca in ultimii 100.000 km costurile cu intretinerea(masina a iesit din garantie din cauza gpl-ului ,service-urile facandu-se la privat) au costat 1030 ron facturati.Adica 3 revizii numai ulei si filtre.Nu e bine? Aproape toti suntem niste oameni de mana a doua, radem si criticam un amarat care a avut bani sa-si un duster/logansandero nou,Il privim cu dispret din limuzina noastra (cu milioane de km rulati) luata la mana a doua,plina de besinile si "jegul "europenilor.Acestia au vandut gunoiul si romanii l-au luat de bun si-l "intind" pe paine. Nu avem casa ca lumea,masina sh scumpa la scara(mai scumpa decat casa) luata cu credit ,dar radem de duster !Nu e domne' masina buna! Pentru mine ca roman(si pentru 95 % din cumparatoriii romani) testele euroncap nu au valoare.De murit poti sa mori si intr-un cazan care are 7 stele(nu exista acum,dar cine stie..) . Uzinele Dacia au dat paine la un sfert din tara.Daca acest lucru nu era posibil, eram putin mai saraci. Tot respectul pentru ei.Daca nu venea renault-ul ,dacia sfarsea ca oltcitul. Acum in 5 ani s-ar fi vrut sa creasca renumele si sa apara calitatea, mercedes-ului la pret de logan ?Nu se poate!!
-
@astia pro Duster, miercuri, 23.02.2011 15:52...cum am mai spus... nu va inghesuiti...
Drive safe!
-
semtex, miercuri, 23.02.2011 15:57Duster e o masina corecta
Land Rover Freelander din 2002 tot 3 stele avea
-
Dan_GRC, miercuri, 23.02.2011 15:58nou vs sh
In primul rand 3 stele nu e asa mare catastrofa, cum se spunea si mai sus,Q7 are 4 stele, deci eu zic ca este o masina corecta.In al 2-lea rand nu stiu dc cred unii ca Duster ar fi masina saracului in Romania, adica o suma de 15 mii de euro, pt o echipare rezonabila, e la indemana unui roman de rand, cu un salariu de la noi?:))) Cei care isi iau sh din "95 nu dau mai oameni buni 15 mii, ci cateva mii, deci nu mai comparati mere cu pere, ca sunt masini f vechi mai proaste la sig.decat Duster , fiecare cu alegerea lui, eu nu-i inteleg nici pe cei care isi iau o Dacie noua si-i condamna pe ceilalti care isi iau un sh pe aceeasi bani, dar nici invers nu inteleg, fiecare e liber sa aleaga...eu de ex nu as da 15 mii pe niste plastice f ieftine, dotari slabe si insonorizare la fel de slaba, dar nu zic ca nu e o masina buna in raport cu concurenta.Oricum, doresc succes Daciei in continuare
-
A.I, miercuri, 23.02.2011 16:03
Sa compari Dusteru cu Q7 dai dovada de o inteligenta iesita din comun.Era un test facut intre q7 si un fiat 500 care are 5 stele parca si q7 il face praf sigur nu mai scapa nimeni din fiat.
-
Vasilica, miercuri, 23.02.2011 16:08Badea Vasile
BaditzaEx se vede ca esti pe langa ma baiatule . Te critica cineva pe aici acum cateva zile la cat de pe langa esti cred ca si in viata de zi cu zi
-
@Dan_GRC, miercuri, 23.02.2011 16:10
Daca inlaturam snobismul si bariera psihologica legata de "plasticele ieftine" ce-ti mai ramane? iti spun eu: nimic! Duster e o masina accesibila comparativ cu alte crossovere noi si SUV-uri second-hand luxoase care te usuca de bani dupa achizitie. In plus Duster e o masina robusta, spatioasa, capabila, cu dotari decente. E o masina care le arata necrediciosilor calea cea dreapta.
-
Ursus, miercuri, 23.02.2011 16:12
Daca si inginerii au spus "departe de a fi impresionant" cum sa o scot ca este o alegere buna si sigura in ANUL 2011.Unde gasim niste cifre ca in clasamente ocupa un loc modest.
-
liviu, miercuri, 23.02.2011 16:13dacie tot dacie
sincer nu mi-as dori sa fiu intr-o asfel de masina la impact lateral.......pe cand noul model DACIA DRIC
-
unckle, miercuri, 23.02.2011 16:15
"Popularele "pisicutze" de la BMW au 1.5 stele si asta nu a impiedicat pe nimeni sa le cumpere si sa umple soselele cu ele." "problema" acelor 1,5 stele s-ar tranforma in "avantaj" daca cretinii aia nu ar lua cu ei si nevinovati ;) @Andrei - foarte buna observatie ! Daca vrei sa afli mai multe despre cum se pot compara testele EuroNCP ai o intreaga teza chiar la ei pe site ( concluzia finala este ca nu se pot compara decat masini cu mase similare si simensiuni similare ). Revenind la pisicutele de 1,5* si restul de SHuri cu 500000km la bord: Ar trebui sa aveti in vedere ca un E din 99 cu 1,8tone si aproape 3 stele la NCAP va face varza un logan si pe pasagerii lui, si asta doar pentru ca are 50% in plus la greutate ( nu uitati de lectia de fizica din clasa a 9-a care vorbeste de ciocnirile plastice :P ) @C-G-C: Comentariul de mai sus nu este un afront la adresa ta deci poti sa te abtii de la a produce o "discutie" pe tema SH vs. Nou ;) aaa.. si sa nu uit : BRAVO DACIA, BRAVO ROMANIA !!!
-
Dan_GRC, miercuri, 23.02.2011 16:23@@Dan_GRC
Omule, am zis ca este o masina corecta, cred ca am fost destul de obiectiv, a fost parerea mea, dc cineva este snob ca vrea calitate mai buna? Iar aceasta fraza " e o masina care arata necredinciosilor calea cea dreapta" nu cred ca isi are rostul aici. Bariera psihologica spui?? Si sa ai WC in fundul curtii tot ca o bariera psihologica poate fi privita, ca pana la urma rezultatul este acelasi,nu? Cred ca ai creierul putin spalat, nu stiu cum sa zic, daca stii una si buna sa fii sanatos,
-
hmm, miercuri, 23.02.2011 16:36snobism la greu...
Toyota Urban Cruiser costa in medie 20.000 euro si tot 3 stele are la EuroNcap dupa noul sistem de notare, deci nu vad de ce carcotiti atat la Duster
-
ForeverSaab, miercuri, 23.02.2011 17:58stati!
Pentru cei cativa xenofili inversunati care demonizati Dacia: in mod sigur nu se poate compara la nici un nivel consacrat cu marcile faimoase ale lumii, dar nici atat de "proasta" pe cat va autoamagiti ca este nu este! Eu mi-am obtinut permisul pe o Dacie 1310; pe masina pe care te instruiesti la scoala auto pe aceea inveti de fapt sa conduci pentru toata viata, indiferent cate marci si modele ulterioare iti trec prin maini dupa ce primesti permisul, si tot pe aceea iti formezi stilul definitoriu, chiar daca ti-l mai nuantezi inevitabil cu timpul sub influenta particularitatilor de manevrare ale unei masini sau ale alteia - iata o lege nescrisa si universal valabila a pilotajului pe care o stiu de la instructorul meu, un profesionist cu vreo 40 de ani in spate de sofat pe fel de fel de categorii, marci si modele, deci nu batea campii si am constatat pe viu ca are perfecta dreptate deoarece am tendinta incarnata de a conduce orice masina dupa cum am capatat reflexele pe 1310, chiar daca ma adaptez gradat dupa maniera de pilotaj recomandata a respectivei masini! Mai baieti Dacia-fobi de complezenta, "amarata asta de rabla de doi bani" ajunsese pana in Argentina si Brazilia inainte de 1989, plus ca intotdeauna voi socoti mai fiabila o 1310 decat orice Dacie contemporana, care se conduce intr-adevar mult mai confortabil, dar forma de ansamblu este cam butucanoasa, exceptand Sandero si Duster (din cauza criticilor persistente, Logan a fost restilizat aratand mai comercial, dar , perceput panoramic, tot a cabina de camion grosolan seamana!) Deci, romanilor care aveti alergie fata de tot ce-i romanesc, dar care nici n-ati putea supravietui fara roadele pamantului romanesc si pe care strainii pe care ii glorificati atata nici nu va baga in seama, v-as ruga respectuos sa nu mai incriminati Dacia cu nazaraniile voastre "frustrate" , cum vi s-a lipit just eticheta in dese ocazii, si sa recunoasteti spasiti, inabusindu-va nemilos orgoliul vostru feroce, stupid si inutil, ca multi dintre voi nici macar nu detineti in proprietate personala un autoturism, fie si cel mai respingator estetic exemplar sau cel mai incapabil tehnic sau nedotat tehnologic, daramite sa mai si conduceti ceva pe soselele patriei... Eu, unul, mi-am intersectat destinul cu volanele Daciei (desi marea mea pasiune este SAAB inca din vremea comunismului, cand anumite publicatii descriptive au parvenit si pe la noi prin intermediul ambulantilor polonezi aflati in tranzit prin RSR) si voi mustra evolutia Daciei ori de cate ori voi considera necesar, dar s-o pun la zidul infamiei cu argumente idioate, cu sofisme ridicole sau cu complexe rabufnite nu voi indrazni niciodata, mai ales ca, asa cum preciza si @Bethurbazal, incredibila si nescontata ascensiune de piata din ultimii 2 ani a constructorului argesean starneste niste invidii erodante psihic in directia unor concurenti cu nume mult mai rezonante istoric...
-
Dan_GRC, miercuri, 23.02.2011 18:25@ForeverSaab
Ai dreptate in mare parte, exceptand niste mici exagerari, dar problema e ca Dacia nu mai e romaneasca , doar numele a ramas, nu are rost sa ne amagim ca este altfel, dar ma bucur ca a venit Renault, ca de nu avea soarta Olcit-ului sau soarta Aro, asadar aceasta mandrie ar trebui sa fie mai realista, castigul real sunt locurile de munca pana la urma. De fapt toata istoria Dacia este legata de Renault, mai degraba multumeste lui Renault, cu toate ca si ei au de castigat acum mai mult decat s-ar fi asteptat, una peste alta Dacia actuala este un lucru bun pt romani, fara indoiala.
-
@ForeverSaab, miercuri, 23.02.2011 18:35Bai ce le stii tu pe toate...ia aici... ca EU le stiu pe toate:
nu pune nimeni la zid nimic. Cel mult nu o cumpara. Cel mult ii dor ochii cand vad pe strada hidosenia... nimic mai mult Mai frustrat cred ca e ala care isi ia Logan si pune sigla de renault pe el...sau mai rau...sigla de BMW. Aici e problema, ca la romani masina inca afiseaza mai mult sau mai putin constient imaginea statutului social. De-asta multi stau in chirie in ghetouri dar au la scara Mercedes, in leasing bine inteles. Tot frustrat e si ala care isi atarna lantul de "aur" la gat... Si la fel si acum, desi testul NCAP arata clar ca masina e modesta la capitolul siguranta (modesta, nu praff) tot mai sunt unii (frustrati desigur) care se scuza: da stai ca si Q7 ..are doar 4 cand de fapt si q7 si Duster sunt inutilitati de consumerism moderne. Masina e mediocra...la toate capitolele de vedere. Si parerea mea e ca la fel sunt si oamenii care o cumpara. Mediocrii, cu pretentii mediocre. Ceea ce nu e neaparat rau... adica ce treaba are fiecare om cu pretentiile celuilalt? Pai are doar daca nataraul mediocru incepe sa-si laude achizitia mediocra ca si cum ar fi cine stie ce masina de lux... ceea ce evident nu e si nici nu e menita sa fie. Omul poate a mai condus si alte marci... ca doar au trecut 22 de ani de cand ne-am dat jos din copac... Ce e in neregula de exemplu cu o masina nemteasca de un an, pana in 30.000km, in garantie, la acelasi pret???? Ca a stat un neamt basinos in ea? Basinosii astia nemti sunt de n ori mai curati si spalati decat orice raman ... si voi stiti asta... Iar nemtii care cumpara Logan sau Duster fiti voi linistiti ca mai au in garaj cel putin o masina, de obicei nemteasca... sau o cumpara pustiului de 18 ani ca si prima lui masina... nu interpretati gresit avantul vesticilor la a cumpara Dacia. Mai trist e ca inginerilor romani de la RTR li se cere sa faca multe compromisuri de la calitate, de la functionalitate, de la confort, etc, doar ca sa traga de pret in jos, CA SA FACA PROFIT FRANCEZII... si noi ne pierdem aici timpu cu teoria chibritului Fuga la dealer, incolonarea!
-
BaditzaEx, miercuri, 23.02.2011 18:53@Vasile
bah baiatule sa vb cu tactu la curte in Adunatii- Copaceni, ca n-ai expus un punct de vedere inteligent, obiectiv si interesant doar Latraturi, bah baiatule iti unul, doi, trei, naiba iti spun zeci de persoane ca esti Praf , ca n-ai un punct de vedere interesant si tu tot o tii intr-una cu ineptiile tale !, nu preaslavesc eu Dacia ca nu e tata patron Meridian / Dacia, dar vb si lu Unckle si altii cate masini ( inclusiv faimoasele ursuletze ) n-au avut/aveau 2-3 stele si s-au vandut ... Dar noi, totusi Dacia e cum este la germani VW , acum ca este diferenta mare, pai mai baiete ( apelativul tau favorit ) este diferenta mare si intre popoare , dar pentru niste SuperCunoscatori /Specialisti in toate si mari Latratori, eu zic ca sa fim supermultumiti si cu asta , ca avem o marca autohtona care zic eu ca este peste Geely, Lada sau ceva in genu... Pune tu mana si fa altceva mai Smechere ( ca asta te vezi/consideri , nu ?! )
-
io, miercuri, 23.02.2011 19:00ma adresez cocalarilor cu fumuri
@tracto Afirmatia ta a fost: "Masinile din anii 90 deja aveau 3 stele la teste..." Serioooooss?? A 3-a generatie de BMW seria 3 fabricat intre 1990 si 2000 avea 1 stea euroncap. Deabia cu E46 in 2001 au scos 4 stele. Mercedes C Class a trecut printr-un test similar in 1997 si a primit 2 stele. Poti sa visezi frumos in continuare...
-
BaditzaEx, miercuri, 23.02.2011 19:05acum...
ca e o marca mediocra, cu materiale folosite mediocre, ca.... Asa si ??WTF a spus cineva ca se doreste a fi altceva ?? Pai in cazul in care ( vizavi de subiectul in discutie ) obtinea mai multe stele EuroNcap , aproape ca vedeam ca fura din clientii Renault ( oare ce naiba , Renault nu s-a gandit la asta ?! ) Incercati fratilor sa vedeti The Hall Picture, scoate-ti ochelarii de cal, nu mai fiti asa incuiati, inversunati doar pt ca v-ati lovit de unele specimene in trafic cu sigla la masina schimbata din Dacia in Renault sau ceva in genu, ca asa am putea vb si de zeciile de proprietari de Golf 4 cu leduri, bagate in faruri, de A4 sau de sutele cocalari/pitzipoance cu Bemveuri care apar mai in fiecare seara la stiri , implicati in cele mai stupide accidente ... Pentru ce drumuri, guvernanti, mentaliate avem sa fim super multumiti si cu asta, cand o sa incercam ( macar ) sa ne depasim conditia / aspiram la mai mult decat la o parvenire ieftina prin fata blocului, atunci sa venim cu pretentii de Mari Cocosi, pana atunci Cioku Mic si Joc de Glezne :))
-
@unckle, miercuri, 23.02.2011 19:10
Nu te mai c*c* pe tine atat, ca Mitsubishi ala care-l conduci n-are mai mult de 3 stele. Nu vad de ce ironizezi Dacia Duster, cand tu n-ai cu ce s-o faci... http://www.euroncap.com/tests/mitsubishi_carisma_2001/93.aspx
-
donye, miercuri, 23.02.2011 19:21E greu sa vedeti totul per ansamblu...
Daca citeati si celelalt articol cu privire la modelele noi testate de EuroNCAP vedeati ca dacia a luat 3 stele pentru ca a fost trasa in jos la protectia pietonilor. Nu vreau sa ridic in slavi duster-ul, dar in momentul in care imi iau masina nici 1% nu ma intereseaza de protectia pietonilor, doar daca as vrea sa ma pun in ea si sa dau prin casa de nebun dupa nevasta. Uitati-va in tabelul respectiv si vedeti ca are 74% protectie la adulti, ceea ce inseamna mai mult decat Peugeot iOn(73%), Citroen C-Zero(73%), Mitsubishi i-MiEV(73%). Nu dati in cap unor oameni nevinovati si sa nu va aud cu 'Dacia DRIC' sau alte chestii. Cititi titlul si va apucati de comentarii ca asta invatati voi la clasa a treia! Stima.
-
Tembelus Rex, miercuri, 23.02.2011 19:57Noile norme Euro Ncap................
Trebuie sa fim atenti la noile norme EuroNcap .............conform noilor reglementari - Rezultate 2010 Jaguar XF(punctaj frontal - 78%), Seat Exeo - (punctaj frontal - 77%), Kia Venga - (punctaj frontal - 79%), Citroen Nemo - (punctaj frontal - 59%), Mazda CX7 - (punctaj frontal - 76%), Duster-ul a fost depunctat foarte mult la punctajul pietonilor si la lipsa unor elemente electronice/ tehnice de siguranta.....oricum e o aiureala parerea mea sa dai puncte pentru buzuri si luminite-avertisment la centuri.....dar in fine ei se pricep mai bine......PROBABIL CA DACA ERA TESTAT DUPA VECHILE NORME EURONCAP LUA 4 STELE........
-
Tembelus Rex, miercuri, 23.02.2011 20:15Inca O CHESTIE
Afirmati ca gama Dacia are tehnica la nivelul anilor '90.........de acord ....dar nu suta la suta vezi 1,5 DCI vezi ABS de ultima generatie...etc .....norme de poluare.....filtre de particule la diesel .....deci mai sunt si "noutati"......ALTCEVA VROIAM SA SPUN ....vedeti ca sunt multe masini dragi voua cu trei stele Passat 97-2001 (3*) , Audi A6 aceeasi perioada la fel (3*) etc. etc....a si sa nu uit vedeti ca pick-upuri precum Ford Ranger/ Mazda BT au 2 stele, Isuzu D-max (1 stea jumate....maine mi-as lua unul daca as avea bani de achizitie si intretinere, taxe, impozite etc - cunoscatorii stiu de ce)....Nissan Navara la a doua testare a scos 3 stele si e ditamai sandramaua - in sensul bun - desi nu el face legea in clasa pick-up.....dar dupa cum spuneau si alti domni dinainte e bine sa respectam clasele auto (nu amestecam mere cu pere) si sa ne intindem cat ne e plapuma.........
-
tomita, miercuri, 23.02.2011 20:20
zicea unu mai sus. filmulet trucat in Photoshop. ahahahahahaha ROLFMAO pixelul albastru mai lipsea, sau flacara violet si era complet pt "zero.tv"
-
Vasilica, miercuri, 23.02.2011 20:35@BaditzaEx
Pai la nivelul tau mult spre 0 ce as putea sa iti zic tie ceva inteligent ca nu am cu cine?!
-
ForeverSaab, miercuri, 23.02.2011 20:42observatii corecte
@Dan GRC, normal ca stiu ca Dacia=Renault (egala cu o anumita parte din Renault, ca doar marca noastra mioritica n-are legatura si cu Renault F1 Team) , egalitate banala insusita de la gradinita, asa cum Oltcit a reprezentat pariul lui Citroen in Carpati contra conationalului Renault, asa cum vehiculele grele Roman s-au nascut din asistenta MAN si ARO si-a inceput istoria cu "furturi" de idei de la Land Rover. OK, asta e, noi, romanasii, nu putem concepe o epopee nationala pe taram tehnic sau tehnologic fara a prelua o licenta occidentala consacrata sau fara a fi ajutati semnificativ de catre specialisti din afara. Asa suntem noi blestemati sa nu radiem originalitate sau autenticitate, bun, si ce daca?! Pai chinezii, atat de adulati acum si totusi atat de blamati, nu seamana oare cu noi la mentalitate si tactici? Aaa, da, se bucura de bani cata frunza si iarba, dar circumvolutiunile creierelor dansilor or fi mai numeroase si mai intortocheate ca ale noastre sau nu-i asa ca fac o analogie nepotrivita sau inoportuna?...Galbejitii au evoluat foarte frumos cu IQ-ul din moment ce au rebranduit Saab 9-3 si Saab 9-5 si altceva n-au mai modificat la ele in afara de denumiri, pe care le prezinta emfatici ca fiind "originalele" BAIC cu-cu si BAIC pu-pu. Deci, ca sa nu deviez de la subiect, in privinta fabricarii masinilor, ori romanii sufera de chinezisme, ori chinezii de romanisme...De ce spun asta? Deoarece am mai precizat pe Automarket un caz elocvent: in anii '70, Renault 12 circula in Franta si era apreciata acolo, iar aici se numea...Dacia 1300. Cat despre "anonimul" care m-a busit mai sus, nici o problema, nu ma simt jignit, ii dau dreptate in toate afirmatiile, numai sa retina ca Dacia este perfect adaptata pentru conditiile de trafic din Romanica-Abramburica si, in definitiv, "iti faci treaba cu ea, nu te lasa la greu" - vorba cliseului. Nu vi se pare cam absurd sa discutam de performante impresionante in domeniul vitezei, uzurii, luxului sau sigurantei la Dacia (va pufneste rasul, ai?...si pe mine, recunosc) in conditiile in care aceasta masina este realizata PRIMORDIAL pentru activitati lucrative de transport materiale usoare sau nu foarte grele, pentru o descindere rapida la hipermarket ca sa-ti cumperi niste acareturi si pentru excursii familiale efectuate pana la cel mult inaltimea de relief a colinelor, avand atuul unui consum rezonabil (pe naiba, asa suntem indoctrinati, caci niste Diesel-uri de Mercedes E Klasse, VW Golf, Opel Astra si o suita de "japoneze" din breasla dau clasa la economie de carburant lui Logan 1.5, ca sa nu mai pomenesc ca unele dintre ele se intind la sosea ca din tun comparativ cu orice Dacie chiar si benzinara) ...Pe de alta parte, daca vreau musai adrenalina, stil si confort, pai atunci ma urc in vreo "occidentala" de soi, inclusiv Renault, si gata, am rezolvat simplu tarasenia! Scurt fara contrapunct.
-
just_in, miercuri, 23.02.2011 20:44mediocrii
O natie mediocra isi apara produsele mediocre... Sclavii Europei, mentalitatile de slugi, de oameni care gandesc "las-o ma ca merge si asa" au un nou exponent in care sa isi reflecte personalitatea: DUSTER. O parte din numele acestei "masini" DUST= PRAF isi dovedeste numele si si-l merita... Felicitari natie de doua parale!
-
@@ForeverSaab, miercuri, 23.02.2011 21:08@@ForeverSaab
Crezi ca impresionezi pe cineva scriind un comentariu interminabil, plin de clisee reciclate?? si cati ani ai ma rog, de esti asa sigur ca "au trecut 22 de ani de cand ne-am dat jos din copac" ? Am inteles 2 chestii de la tine: 1. masina in conceptia ta afiseaza imaginea statutului social 2. nu e nimic in neregula cu o masina nemteasca second-hand la acelasi pret cu Dacia. Tipic cocalarilor. Acum serios... tu crezi ca o masina second-hand la acelasi pret cu Dacia reprezinta o reusita sociala?! crezi ca te face sa arati mai destept si mai frumos? nu amice, toti isi vor da seama ca esti un mascarici care vrea sa para ceea ce nu este... "Masina e mediocra...la toate capitolele de vedere" mai de graba "punctele de vedere" ... in fine... daca as fi discutat cu un cunoscator in domeniul auto, nu mai trebuia sa-i mentionez sistemul "All Mode 4x4" cu performante peste media clasei si nici unghiurile de trecere, care numai mediocre nu sunt... Si ai tu habar ce e in spatele motivatiei nemtilor de a cumpara Duster?! Tie nici daca ti-ar da cineva cu manualul de logica in cap, nu ti-ai da seama cum a ajuns Dacia sa fie atat de apreciata... Contrar a ceea ce crezi tu, majoritatea celor care si-au cumparat o Dacia de noua, sunt oameni rationali, modesti si responsabili. Si nu mai face tu pe cunoscatorul, ca nu stii ce se petrece la RTR. Nu stiu de unde ai inteles tu ca Dacia ar fi o asociatie de caritate. Dacia este o afacere si ca orice afacere trebuie sa aduca profit, pt ca altfel nu s-ar mai numi asa... Profitul se imparte intre Dacia si Renault, dar e si reinvestit. Dacia a beneficiat de investitii de peste 1.5 miliarde euro nete pana acum
-
@ForeverSaab, miercuri, 23.02.2011 21:10Jos palaria
Anonimul te-a busit in gluma, departe de el orice rautate Daca pentru o parte din voi masina asta vi se pare buna, de ce sa n-o cumparati? Ar fi prea plictisitor si nesanatos sa avem toti Q7 Eu raman cu o dilema: daca ai 18.000 de euro... cum sa-i dai pe un Duster ??? Poate doar daca ai prea multe masini in garaj si vrei sa-ti satisfaci o curiozitate aparent patriotica... La urma urmei e dovedit ca cumparatorii de Dacia in general (cu tot cu cacofonie) nu sunt pretentiosi cu masinile lor...ca nu au cu ce. La urma urmei e bine ca ai de unde sa alegi...... si mai baga si bani la buget...(si la francezi) Si acum chiar nu glumesc si nici nu sunt ironic: Duster se va maturiza si va deveni o masina dorita. Asa cum imediat o s-o faca noul Logan!!
-
for_forever saab, miercuri, 23.02.2011 21:34lasa-ne!!!
Alo nenea, ne-ai dat pe spate cu teoriile tele pretioase despre pilotaj... senzational!!! Parca Dacia 1300 a fost campioana mondiala la raliuri... de aici ti-a venit si pasiunea pentru Saab. Cred ca ti-ai gresit nick-ul; Daca erai fan Saab nici nu vroiai sa auzi de ...Dacia... oricum felicitari pentru ilustra pasiune. Faptul ca BAIC a cumparat o licenta si asta a ajutat marca Saab sa mai existe e de laudat... si daca au o licenta pot face ce vor cu ea. Apropo zi-mi ce model nou pregateste acum Saab... da' sa nu fie Duster...
-
LauCalin, miercuri, 23.02.2011 21:50@io
Ba erau masini in anii '90 care aveau 4 stele. Si ca sa revin on topic, citind comentariul lui @@ForeverSAAB realizez ca inca sunt romani care nici pana acum nu inteleg defapt ce cauta Duster pe piata si de ce Renault sustine ca este un punctaj corect pentru masina asta. Spunea cineva ca in Germania Dacia se vinde pentru ca este a doua masina. Nu fi atat de sigur ca neamtul e atat de fudul incat sa intretina un Seria 3 si un Logan, adica doua masini foarte diferite din toate punctele de vedere. Am facut referire la unu' cu masina premium pentru ca unu' cu Golf nu isi cumpara o a doua masina. Dar neamtul nu e atat de entuziasmat de masinile nemtesti precum romanii. De-asta natia care a inceput un razboi, a fost impatita in doua vreo 50 de ani, in mai putin de 20 de ani a devenit cea mai puternica tara din Europa si una dintre cele mai puternice din lume, cu o mentalitate mult mai logica si pragmatica.
-
antonny, miercuri, 23.02.2011 22:29*****
@ForeverSaab de ce as cumpara masina asta de 18000 euro??? ...si iti dau raspunsuri .....sa ma foloseasc la ce am nevoie ....2 roman ca tine ce nu iti permiti sa inchiriezi un Q7 ce sa mai spunem de cumparare......samd
-
ForeverSaab, miercuri, 23.02.2011 22:30adaosuri imperative
Catre ultimul poster: nu-mi place sa ma "carai" cu nimeni, dar sa nu confundam notiunile - am fost destul de explicit in expunerea mea despre rolul Daciei moderne raportat la pretentiile maselor de automobilisti autohtoni...Teorii aiurite despre pilotaj ?!? Ei, inseamna neindoios ca ma combate un instructor auto mai experimentat decat cel care m-a indrumat pe mine, asa ca astept cu nerabdare sa ma reinscriu la scoala si deci o prefer pe a dumneavoastra, domnule...numele? Nu ma dau in vant dupa Dacia, dar taica-miu, ca mecanic auto, numai Dacii a reparat si , cand eram copil, ma lua des cu el la lucru fiindca n-avea cine sa ma ingrijeasca acasa, asa ca era imposibil sa nu-mi intre oarecum pe sub piele "masina nationala". Si unde scrie ca un fan al unei brand nu trebuie sa vorbeasca despre alte branduri? Eu doar sporovaiesc, chiar si aiurea-n metrou, dar macar o fac, nu ma multumesc cu propozitii eliptice de gradinita, gaunoase ca o scorbura; de soarta Daciei se ocupa oricum cei indrituiti. Nu, noile Saab-uri nu vor fi confundate cu Duster, ci vom ramane perplecsi holbandu-ne la niste porcarii atipice, ca asa gandeste Spyker "renasterea" Saab...Ziceti mersi "noii ordini mondiale" , pe care o irita rau sa te vada cu identitate clara de sine sau daca te exprimi diferit de curentul noii "limbi de lemn" de sorginte manageriala..."Lasa-ne!!!" ??? Ha-ha, tot asa s-au ratoit suporterii romani de fotbal la Van Basten in preliminariile Mondialului din 2006 si omul chiar ne-a lasat...ne-a lasat acasa, in fata televizoarelor. Vezi ca nu intotdeauna o lozinca-porunca de genul asta are efectul scontat... Altfel, de mult vroiam sa semnalez @Automarket o gafa semantica deloc onoranta pentru userii care o practica: daca ma asculta cei in cauza, va rog sa nu mai abuzati de cuvantul "frustrat" . Este o cerinta elementara sa cunosti ca "frustrat" inseamna "pagubit", "inselat" , dar majoritatea doritorilor de a scoate din joc "dusmanii" prin forta fonetica "dezarmanta" a termenului cu pricina se iluzioneaza in crasa necunostinta de adevar ca ar avea legatura simptomatologica (si se urca pe pereti de satisfactie tampa crezand ca-i asa cum isi imagineaza ei!) cu vreo nevroza speciala de complexat notoriu (desigur, "dusmanul, doar nu eu"! ) care isi smulge in continuu parul din cap din cauza neputintei "innascute" de: --- a se salta din "mediocritatea" care repugna atat de tare "omniscientilor" , "omnipotentilor" , "omniprezentilor" , "importantilor" , "realizatilor" , "indispensabililor" , "atotputernicilor" etc; --- a emite cu usurinta, ca o jonglerie de circ, fraze cufurite sententios in aria intelectuala unanim acceptata sau cu impact tehnologic "de ultima generatie" (mai nou, stii ca a le turui semenilor tai in mod gutural, apasat si expertuos despre performantele "de top" ale noului tau mobil sau iPhone te incadreaza automat intr-o casta "selecta" de elitisti fata de care se invarte acum Pamantul cu toate naravurile lui naparlite si re-naparlite...) , "persuasive" rational sau "avizate" profesional, scremute pseudofilosofic ca la cuplul de comici involuntari Plesu-Liiceanu, bombastice pentru "publicul larg, numeros, incult si prostanac" (care trebuie neaparat sa se extazieze de dragul formei, ca de continut nu ia nimeni seama, nu?); --- a realiza obiective "grandioase" in viata, "la ordinea zilei" , care sa figureze "eclatant" in "Forbes" sau in fituicile mondene ,ca de! Frustrati pot fi eventual indelung-rabdatorii jucatori de la loto sau fostii si naivii deponenti la FNI sau participantii exaltati de la Lyoness sau istetomanii din popor care l-au recreditat in 2009 pentru functia suprema in stat pe "marele carmaci din port" , desi am impresia ca toti acestia chiar isi smulg parul din cap, sic! Pauza, de acum incolo nu mai intru in alte conversatii decat despre Saab si limitat strict la articole despre Saab, spre linistea si usurarea multor filogermani antisaabisti care nu se pricep sa ma abordeze decat cu "bre" , "ba" , "nene" , "beee" , "muuu" , "guit" , "partz" s.a.m.d
-
LUCCI, miercuri, 23.02.2011 22:54...
ORICAT DE NATIONALISTI AM FI,NU PUTEM SA NU VEDEM REALITATEA SUMBRA; MASINA E PRAF CA SIGURANTA PT. ANUL 2011,PORTIERA SPATE LE VA DA INVITATII HOTILOR SA-TI SPARGA MASINA TRAGAND PUR SI SIMPLU DE RAMA USII,CUM FACEAU ACUM -5 ANI CU MATIZUILE.PREA ADUCE CU GEELY SAU BRILLIANCE CAND SE LOVESTE DE STALP,PARCA NU SE MAI OPRESTE DIN ...SIFONAT !
-
Octav72, miercuri, 23.02.2011 22:57clasamente
Scrie destul de clar in fraza de la sfarsitul articolului, cu litere ingrosate : ''Mai precis, testul la care a fost supus Duster a fost MAI SEVER decat cel la care au fost supuse modelele Logan si Sandero, deci vorbim de o IMBUNATATIRE a sistemului de siguranta oferit, desi acesta nu atinge media segmentului.'' Duster a obtinut 74% la protectia ocupantilor adulti, in timp ce de exemplu (nu e vorba de o comparatie, ci de procente) BMW X1 si Nissan Juke au obtinut 87%. Daca Hyundai ix20 a obtinut 89% pentru protectia ocupantilor adulti in cazul unui impact frontal, asta nu insemna ca ocupantii din Hyundai vor fi obligatoriu mai bine protejati in cazul unui impact frontal cu BMW X1 sau Juke... Sunt anumite date care vorbesc despre progresele Dacia. Acum cativa ani DIE WELT publica faptul ca Logan 1.5 dCI ocupa primul loc intr-un clasament al masinilor cu cele mai mici costuri pe kilometru. Iar un studiu al ADAC, realizat in EUROPA in 2008, plaseaza Dacia pe locul 5, dupa Subaru, Jaguar, Porsche, Honda, iar pe locul 6 in acel studiu se gasea Toyota. Studiul cuprindea aprecierile clientilor fata de automobilul detinut si satisfactia clientilor fata de service. Bine ca vad altii jumatatea plina a paharului, in loc sa apreciem noi progresele Dacia... Duster mai primea puncte daca de exemplu venea cu ESP in standard, avertizor sonor pentru centurile de siguranta si daca forma caroseriei se dovedea mai ''prietenoasa'' la impactul cu pietonii. Totusi, cei care doreau o mare serie de dotari pentru Duster, inseamna ca nu au inteles ce inseamna un pret ok pentru marca Dacia. Duster nu este un model care sa se conduca sportiv, sa vina in optiuni cu parbriz panoramic, climatronic, alcantara sau orice altceva ar fi visat unii, dar reprezinta un progres fata de Sandero, iar cei care au condus ambele modele stiu la ce ma refer. Nu spun sa supraevaluam modelul, dar totusi sa fim obiectivi si sa vedem ca reprezinta un progres pentru Dacia. Si sa le uram sa-si sporeasca progresele pe viitor.
-
unckle, miercuri, 23.02.2011 22:58
@domnul ala de mai sus care imi povesteste ca mai intai imi trebuie o masina capabila si pe urma am voie sa comentez de Dacia: (. . . pastrand calmul si decenta.. desi nu prea merita, dar suntem intr-un loc public . . . de asemenea comentariul nu este tocmai off-topic pentru ca va aduce in discutie istoria EuroNCAP, Dacia, Mitsubishi, Volvo ) EuroNcap, ca organizatie, a fost fondata in 1997, in UK, de catre stat, prin organizatiile lui de specialitate (simplu de gasit pe gongle asa ca nu insistam ) Dacia, in 1997, producea ce? ... minunata berlina.... probabil -1* la NCAP, la fel ca chinezaria aia testata toamna trecuta. Evident aceasta mica rautate va insemna vre-o 30 de manutze rosii... dar sincer mi se .... :) In 1997 era pe piata prima versiune de Carisma. Era pe piata nu numai in Europa - era in SUA si Asia. Trecuse de toate testele necesare omologarii acolo ( si evident o sa apara unu sa zica " bleah, esti prost, toate masinile treceau, inclusiv alea de se faceau acordeon" ... mai gandestete daca Berlina trecea.. ). In 1997, in Olanda, la fabrica detinuta in acea vreme de Mitsubishi si Volvo se puneau bazele productiei pentru Volvo S40 si Mitsubishi Carisma facelift --- amandoua obtinand ulterior aproximativ 3 stele in testele EuroNCAP. In acelasi timp, in curtea Renault, niste baieti destepti au observat cum lumea tinde sa cumpere masini considerate "sigure" - si daca il intrebi pe tatal tau s-ar putea ca el sa iti spuna ca Volvo este "belea" la siguranta ( si nu ar fi departe, ei fiind printre pionierii industriei la capitolul siguranta pasagerilor . . . si aici multe manutze rosii pentru ca evident Renault sunt cei mai tari, nu? ... ). Observand ei cum ca siguranta tinde sa ocupe un loc semnificativ in decizia de cumparare, si observand in zona "98-2000 cum EuroNCAP devine din ce in ce mai mult un "standard" ale sigurantei, ghici ce s-au gandit ei??? evident sa faca masini sigure, care sa corespunda testelor EuroNCAP. Rezultatul acestei gandiri ( care este, dupa parerea mea, foarte buna, initial ) au fost imbunatatirile masive in siguranta ale masinilor Renault si culminarea cu o intreaga linie de modele de 5 stele -- ceea ce este o mare realizare ( daca ne gandim la acel Q7 de 50-100k care are doar 4 stele ). Trebuie mentionat ca Renault ajungea sa alinieze intreaga gama de modele la cele 5stele undeva in jur de 2005 ( poate cineva stie cu exactitate .. ). In acelasi timp in care gama Renault se misca usor dar sigur catre cele 5stele EuroNCAP ( conform cerintelor de atunci ) se producea marea schimbare de la Dacia - Logan, primul exponent veritabil al noii Dacia, isi croia drumul spre productie. Rezultatul este cunoscut de toata lumea, peste un milion de masini vandute, cateva versiuni de caroserie dintre care MCV care a facut "furori" printre nemti, un facelift destul de inspirat ( ups, am zis de bine de Dacia.. iar manute rosii , multe multe, ca sa taxam lipsa de consecventa ). Logan a scris ISTORIE pentru industria auto Europeana. Urmasul lui, Sandel, scrie in momentul asta istorie in Franta fiind sus de tot in topuri ( iar am zis de bine de Dacia, sry). Acest Logan a fost proiectat in timp ce inginerii Renault urcau stelele din gama spre cel mai inalt nivel, dar a fost proiectat la doar 3 stele . . . de aici nu mai am aprecieri pozitive la adresa Renault si Dacia, asa ca, daca nu a-ti apasat deja pe manutza rosie ar ficazul sa o faceti rapid . . . Logan a fost proiectat la 3 stele, si alea cu indulgenta, atunci cand Renault lua 5 stele cu Clio – cel mai apropiat de logan ca pret si dimensiuni ( si identic pe alocuri la tehnica – mai toti stiu ca Logan imparte multe din tehnica lui Clio din acea vreme, toate motoarele si cutiile, etc). Ceea ce este “oftica” mea pe Dacia este IEFTINIREA in asemenea hal incat nu sau putut prinde in priect si elementele de siguranta pasiva din Clio… mizeria aia de Clio ( si sa nu vina vre-unu sa zica ca-I supermasina… ii spun de p’acu’ ca-i dobitoc daca aia este masina in primul rand.. ). Dacia Logan nu a avut voie sa imprumute elementele de siguranta pasiva de la Clio nici in 2008 ( sau cand a fost facut acel facelift, cand a aparut acel 1.5dci de 85cp, etc… ). Dacia Sandero, desi o masina redesenata ( pe baza Logan, dar destul de diferita ) NU a avut voie sa ia elementele de siguranta de la Clio, desi sunt “gemene”. In 2010 apare in scena minunatul, prea-laudatul, extraordinarul Duster. Duster vine cu niste caracteristici de invidiat pe off-road, vine cu intreaga experienta a Nissan in materie de masini de teren, vine cu un tren de rulare “identic” cu ceea ce ofera pe piata in acest moment Nissan . . . . reteta succesului total, ce sa mai vorbim. Dar, dupa ce trece euforia momentului, dupa ce citim si analizam anunturile Dacia de acum ceva vreme, anunturi ce se regasesc in arhiva Automarket ( langa comentariile mele care la acele vremuri incasau cate 200-300 de voturi negative per articol … sunt rezistent sa stiti, desi ma afecteaza uneori sa vad cat de dust sunt romanii, ma afecteaza acele manutze rosii . . . dar nu intr-atat de mult, nu va faceti sperante :P ), dupa acea euforie, incepe sa se contureze imaginea lui Duster, ceea ce este el cu adevarat (a se observa “el”, ceea ce daca facem analiza litrerara arata cum ca “scriitorul” identifica obiectul ca pe o persoana, il ridica in rang …. Ce bullshit de literatura, am urat materia in scoala :P ). Dusterul este, in sinea sa un Logan. Dusterul este un Logan pentru ca imparte cu Logan mai multe parti decat imparte cu gama 4x4 de la Nissan. Dusterul este un Logan “vizibil” .. este cam la fel de mare ca un MCV, are usile identice, are scaunele si bordul identice ( desi acum s-a adoptat o “viziune” glossy …. Glossy inseamna “lucios” .. asta pentru colegul care imi cere sa am masina mai jmekera inainte sa vorbesc, ca ma indoiesc ca stie ce-i aia glossy), are acelasi radiocidi de doi lei cu fata detasabila .. si asta ca optiune…( penibil de altfel , similar cu pionierul meu de pe acel mitsubishi de doi lei cu doar 3 stele la EuroNCAP, pe care am dat vre-o 250 de lei .. canta, deci este bun ;) . . . wow ce loozer sunt, nu am casetofon jmeker de doojdamilioane .. si ce ? …). In 2011 EuroNCAP primeste prafosul la teste – si asta numai dupa ce prafosul atinge cifre record pentru comenzi in europa , oare de ce doar dupa asta? … hmm… oare ne aducem aminte de primele paragrafe ale acestui comentariu unde spuneam de baietii de la Renault care au observat prin 98-2000 cum ca EuroNCAP si siguranta masinii devin un factor determinant in decizia de achizitie ?. Acum, dupa ce Dusterul a mers la teste, si a dat cam 74% in protectia soferului ( aici sunt de acord perfect cu un nene de mai sus care zice ca I se rupe de pietoni cand isi cumpara masina . . . desi nu sunt de acord cu el cand vine vorba de faptul ca majoritatea accidentelor mortale au loc la viteze mari, pe drumuri extraurbane, cand posibilitatea ca familia sa fie in masina este destul de mare..si aici iti cam trebuie mai mult de 74% ) In momentul asta am intrat pe a 3-a pagina de Word ( sper ca nu-I reclama .. si nu tre sa cotizez.. dar n'am ce-i face, este destul de greu de editat un text atat de mare in pagina de net) si imi dau seama ca am cam “exagerat”.. dar mai sunt cateva de spus, respectiv concluzia, si motivul pentru care nu prea am asa de mult “respect” pentru ceea ce face Renault in romania sub numele Dacia. Deci,ca sa nu o mai lungesc, Concluzia: Acum 14 ani, cand EuroNCAP lua fiinta, Mitsubishi si Volvo creau masini de 3 stele, probabil doar avand informatii “vagi” asupra modului de functionare a acestui organism ( care se vroia initial a fi utilizat in UK numai.. ). Acum 8 ani iesea pe piata Logan, avand cam aceleasi calitati de siguranta cu Carisma si S40 care erau cam cu 6 ani mai “batrane” in breasla. Anul trecut iese pe piata Duster, care probabil, dupa normele vechi, ar fi avut 4stele la EuroNCAP. Acu, io-s cretin si am ceva cu Dacia si VW, sunt fan declarat al BMW (asa spun unii de p’aici, desi eu am spus de nenumarate ori ca MB ar fi brandul meu premium preferat ), sunt arogant si am idei preconcepute la adresa VAG, si tot asa . . . Dar nici Dacia, si nici ultimul ei exponent, Duster, nu sunt ceea ce un om normal ar numi “o afacere buna cu un produs ce respecta clientul “. Dacia a demonstrat pana acum ca, la nivel de “gama”, nu are nici un pic de respect pentru siguranta clientilor sai. Dacia a demonstrat pana acum ca nu vrea sa faca altceva decat o chinezarie – prin chinezarie nu intelegem iPhone ci chestiile alea ieftine care miros a plastic si dupa doi ani… . Dacia, si Renault au demonstrat in ultimii 8 ani cum ca NU vor sa ridice Dacia de la acest nivel. Cum vreti voi, astia de tot ziceti de mine ca-s cretin, sa accept Dacia asa cum este cand vad ca Renault POATE mai mult dar NU VREA mai mult in ceea ce priveste calitatea si siguranta modelelor Dacia. Sau poate va asteptati sa “iubesc” dacia pentru ca se produce in romania…. De ce sa fac asta? … pana la urma ei declara profit de cam 50 de euro pe masina si la asta platesc impozite in romania .. plus salariile celor implicati in productie ( plus firmele furnizoare din romania, dar alea nu-s multe ). De ce sa ridic in slavi o masina ( si aici ma refer la Logan ) care sta mai prost pe drum decat masina mea, care are ani buni de vechime in munca inainte lui Logan. De ce sa ridic in slavi o masina in care stau “ca dracu” .. efectiv, fiind una dintre masinile cel mai putin confortabile dintre toate in care mi-am pus posteriorul ( si aici or sa apara unii, care s-au mutat din 1310 in Logan, sa zica ca-I belea masina si ca-s tampit… dar nu-i bai ). Eh, multe lucruri spuse, si prea putini cei care si inteleg . . . dar vorba aia, “romanu’ s-a nascut poet” .. si fotbalist, si politician, si instalator, si mecanic auto, si constructor, si… etc. CLAR le stie el pe toate si un cretin de pe net care are o masina cu doar 3stele la EuroNCAP nu poate sa-I spuna lui cum stau treburile cu adevarat. Succes domnilor .. mai mult noua, mai putin alora de nu prea pricep cum stau lucrurile in lumea in care traim ;)
-
unckle, miercuri, 23.02.2011 22:59
apropo', imi dau seama ca sunt unii care frecventeaza AM si apasa instinctiv pe manutza aia rosie imediat ce vad acel posterior rosu de Porsche .. deci stati linistiti, stiu ca voi nu stiti ce am scris si doar apasati pe chestia aia, voi nu ma "afectati" cu nimic ;)
-
BaditzaEx, miercuri, 23.02.2011 23:04@ForeverSaab
excelent =d> !!!
-
Thor, miercuri, 23.02.2011 23:51
Hai ca nu zice nimeni ca nu are suficiente stele EuroNcap decat face masina. Dar prea se exagerase cu autocaruta asta, e bine sa mai faca si o baie prin tarana, ca sa-si aduca aminte de unde provine ....
-
LauCalin, joi, 24.02.2011 08:52@unckle
Prietene, esti ok? Ma gandesc ca poate te-a afectat discutia asta aprinsa care se pare ca nu se va termina prea curand. Sincer sunt surprins de ce ai scris, te credeam cu o gandire mai larga. Hai sa-ti zic de ce nu sunt de acord cu tine, ca sa ma fac din start inteles sa nu crezi ca as avea ceva cu tine. In primul rand comparatia cu Volvo S40, fie el si de acum 14 ani este o mare aberatie. S40 este o masina premium, al carei pret de baza este (era) peste 24-25000 de euro (echivalentul in dolari ajungea cam pe la pretul asta in euro) + sedan. Masina cand a fost proiectata erau cu totul si cu totul alte prioritati, pentru ca S40 nu s-a dorit a fi o masina de BUGET, pentru de mase, asa cum este Dacia. Nu s-a dorit o masina cu un raport calitate/pret foarte bun. Altceva s-a dorit asa cum altceva se doreste de la o marca premium, fata de Dacia (vorbind strict de marketing-sa nu credeti ca compar un S40 cu Logan). Bun, sa revenim la Duster. Unul dintre cele mai sigure SUV-uri de pe piata la ora actuala este XC60. Stai, nu da, ne referim la siguranta daca tot ai amintit de comparatia cu Volvo. Ok, dar cel mai ieftin XC60 costa cat doua Duster-uri. Nu ai cum sa construiesti un SUV veritabil, ieftin (pentru ca orice ati spune pentru un adevarat 4x4 Duster nu e prea scump) si foarte sigur. Daca Renault mai baga bani in structura de siguranta a masinii inseamna sa creasca pretul si este impotriva politicii Renault. Iti dau un exemplu ca sa ma fac mai bine inteles: te-ai gandit de ce si Logan de cand a aparut si Duster nu au butoane pentru geamuri electrice pe usi? Nu, nu e francezul prost si a uitat sa le puna. Ca sa pui niste butoate pe usi costa si asta vreo 10 euro. Stiu, ti se pare o suma modica, dar cand vinzi sute de mii masini sau peste un milion, inmulteste 10 cu nr. de masini vandute si vezi de cate milioane face Renault economie. Asta e treaba si cu Duster si cu Dacia si din cauza asta Renault stia ca masina va lua 3 stele. Este masina de buget. Un concurent serios pentru Duster, cu capacitat off road veritabile si spatiu asemanator costa undeva in jur de 30000 de euro. Evident, ai mai multa siguranta, confort, dotari, fiabilitate. Dar e o diferenta de pret de 12 000 de euro (!) pe care foarte putini care vor un adevarat SUV (NOU) si-o permit. De-asta am zis in primul post ca nu ai cum sa construiesti o masina buna din toate punctele de vedere care sa fie si ieftina si de-asta am zis ca multi inca nu inteleg ce vrea Renault de la Dacia. Bafta! off topic: mie mi se pare amuzant ca unii se agita ca iau manute rosii. Oameni buni, e parerea voastra, nobody is perfect. :)
-
semtex, joi, 24.02.2011 09:02o masina corecta
Conditiile de testare sunt mult mai severe decat in trecut. Faptul ca Duster a obtinut 3 stele denota chiar un progres fata de restul gamei Dacia. Trebuie admis ca e un rezultat decent. Ganditi-va ca masina asta costa in medie 13.500 euro cu toate ca-i un SUV compact, nu o masina de clasa mica. Duster are toate adaptarile specifice unui SUV ! Sigur, cei care se dau mari cunoscatori intr-ale automobilului, dar n-au nicio baza tehnica (cum e "unckle" de exemplu), pot sustine altceva. In acceasi masura va pricepeti si la fotbal.
-
unckle, joi, 24.02.2011 09:35
nu-i atat de important cat dau unii p'aici cu manutzele rosii cat este de important sa observi mentalitatea de om semi-inteligent care vine si spune "intai sa ai cu ce si pe urma sa comentezi" si toata lumea este automat de acord cu el ;) LauCalin, cred ca m-ai inteles un pic gresit, prima parte a acelui comentariu kilometric era la adresa individului de mai sus care imi dadea link la testul masinii mele de la EuroNCAP. Nu am facut decat sa-i amintesc de faptul ca masina mea, proiectata inainte de infiintarea EuroNCAP are performante similare cu Dacia desi este cu aproape un deceniu mai veche in meserie. Evident ca de la Volvo te astepti la masini bune si sigure dar, aici apare acel DAR, si Renault se lauda cu masini sigure, si face asta cam de cand a proiectat Dacia Logan. Ceea ce ma supara la Renault este foamea de bani care a facut din Dacia o un brand pentru care siguranta este ceva strain, este un domeniu inabordabil datorita a (poate) 100 de euro cat ar costa sa ridice sasiul la calitatea lui Clio. Oamenii de la Renault au preferat sa trimita pe strada o masina instabila, nesigura, si ieftina . . . dar la ce iti trebuie o masina stabila, sigura si scumpa cand iti poti pune 40 de cruciulitze si iconitze pe parbriz? :) Si stai linistit, inca nu m-am apucat sa compar Dacia cu nici o masina mai scumpa, vad si eu ca-i "incomparabila" . . . referinta la Volvo S40 si Mitsubishi Carisma a fost doar de dragul argumentarii ceva mai complexe a unei expresii de genul "ba p'a matii" ... si cum nu-i frumos sa vorbesti asa, am imbracat expresia intr-un text ceva mai complicat :)
-
sor, joi, 24.02.2011 11:08test
dar daca s-ar testa un duster full options cu esp etc? cite stele ar lua?
-
@unckle, joi, 24.02.2011 11:50"Suficient de sigur" -promotor
mars mah cu carisma ta!! mitsubishi carisma n-ar lua nici 2 stele la noile standarde EuroNcap,,, si ai tu habar cat castiga Dacia-Renault la fiecare masina vanduta?! ai pe dracu! la o masina low-cost miza e cucerirea de noi zone si cote de piata, mai putin profitul, pt ca se castiga foarte putin la o Dacie vanduta... iti dai cu presupusul la costuri aiurea... esti varza! Cine a condus Duster, stie ca-i o masina f stabila in clasa ei, iar legat de siguranta... citeste blogul lui Mircea Mester http://www.automarket.ro/blog/mester/marci/dacia/rezultatul-duster-la-euroncap-absolut-normal/
-
LauCalin, joi, 24.02.2011 12:29@@unckle
Amice, nu te mai agita asa ca Pepsi ca nici tu nu sti prea multe. Esti sigur ca nu se urmareste un profit cat mai mare? Orice ai vinde, asta conteaza cel mai mult, profitul. Si din curiozitate, cat crezi tu ca intra la bugetul Renault pentru fiecare Dacie vanduta? Din surse interne iti spun ca undeva in jur de 2000 de euro pentru cel mai ieftin Logan. In cazul asta pentru fiecare Duster intra in jur de 4500 de euro cel putin, in functie de pretul final al masinii. Vezi exemplul meu din penultimul mesaj referitor la geamurile electrice ca sa intelegi mai bine ce vreau sa spun. Nu uita ca Renault are in buget cateva miliarde de euro numai datorita lui Dacia. Ori asta nu inseamna ca pentru Renault (in cazul Dacia) profitul cu costuri minime conteaza cel mai mult. Defapt pentru toti constructorii profitul e pe primul loc.
-
@LauCalin, joi, 24.02.2011 13:00
toata lumea vrea sa para "sursa interna" amice, dar informatiile astea nu sunt la vedere... ce scrii tu sunt niste fantasmagorii... nu te mai da rotund, ca nu intelegi procesele si cate parti sunt implicate aici... chiar se castiga putin la o Dacia comparativ cu celelalte marci... ti-o spune cineva care e in retea... si da, mai important decat profitul, este influenta si cucerirea de noi piete... cel putin asa gandeste Renault
-
ion, joi, 24.02.2011 13:18
Corect ! profitabilitatea e importanta, dar trece in plan secundar cand in joc intra cucereirea cotelor de piata pe diferite piete. Asta sustine si Carlos Ghosn
-
@LauCalin, joi, 24.02.2011 14:37
Dacia urmareste profitabilitatea, dar asta crescand pe cat mai multe piete, nu marind profitul nejustificat. Pt a creste Dacia ofera avantajul pretului redus. Si pt. a mentine pretul redus, atat profitul pe masina, cat si echipamentele si solutiile tehnologice trebuie sa aiba o valoare redusa. Echipamentele si solutiile tehnologice au un pret redus pt ca vin din banca de organe Renault-Nissan.
-
LauCalin, joi, 24.02.2011 15:26
"ti-o spune cineva care e in retea..." Nu stiu care e pozitia ta in retea, insa mie acel om care lucreaza la proiectarea masinilor Dacia de la Mioveni mi-a demonstrat ca pentru cel mai ieftin Logan profitul e de aprox. 2000 de euro. La toata povestea asta se adauga si furnizori de componenete din Romania pentru ca preturile cerute de ei sunt mult mai mici. Aprox 70% din tot ce inseamna componente de Logan sunt Made in Romania. Este un procent foarte mare. De-asta s-a facut scandal cand s-a vehiculat cum ca Renault ar vrea sa mute productia lui Logan in Rusia. Opel de exemplu foloseste produse fabricate in Germania intr-o proportie de aprox. 50%, restul de iau din fabrici de prin Cehia, Polonia, Slovacia sau Romania. Nu este vorba de marirea profitului nejustificat, insa atunci cand poti sa folosesti tehnologii mai ieftine, care au aparut pe piata acum vreo 10 ani evident ca pretul lor este mai mic. De retinut este faptul ca totusi nu sunt produse depasite.
-
@LauCalin, joi, 24.02.2011 16:10
nu-i atat amice, pt ca trebuie sa platit si personalul auxiliar si transportatorul si dealerul, iar dealerul are de platit un director de vanzari, o asistenta comerciala si consilierul de vanzari... banii se impart la multi, profitul e mic
-
unckle, joi, 24.02.2011 18:34
@ domnul fara nume: acum o sa vii sa ne spui cum un logan de 6300E costa 4500E de produs si 1500 de comercializat, iar Renault nu incaseaza decat 300Euro profit ( la care mai taiem 16% impozit + inca 16% daca profitul net este disptribuit ca dividente .. deci ajungem pe la 200Euro) apropo', ca sa critic Dacia nu trebuie sa am o dacie -- daca o critic insemana ca foarte probabil nu o sa am niciodata o dacia ;) ... si sa stii ca nici Loganul nu ar lua mai mult de 2 stele in conditiile actuale de testare de la EuroNCAP ;) ... si sa stii ca daca zici de unu ca-i prost nu inseamna automat ca tu esti destept ;)
-
@unckle, joi, 24.02.2011 18:58vai vai
n-o sa ai niciodata Dacia? asa si? crezi ca ne intereseaza?! iti dai prea multa importanta pentru unul care conduce un jeg reciclcat la mana a 7-a
-
LauCalin, joi, 24.02.2011 19:42@@LauCalin
Pai da, bre, din diferenta aia de 2000 de euro se plateste restul. Iar in "buzunarul" Renault intra probabil jumatate... asta nu am cum sa stiu, sunt chestii interne. Dar fi sigur ca nu castiga Renault doar 300 de euro dintr-un Logan. Altfel Renault nu ar fi avut profituri tot mai mari de la an la an iar starea de bine a firmei nu s-ar datora in mare parte marcii Dacia. PS: controleaza-ti totusi limbajul superior. Incercam sa purtam o discutie civilizata pe un site public. Hai sa ne respactam unul pe celalalt
-
@LauCalin, joi, 24.02.2011 20:19nu controlez nimic!
Daca nu-ti convine, ia-te de mana cu prietenul tau unckle si zburdati pe campii in alta parte.. Pe segmentul sau, Duster are in prezent cel mai bun raport dimensiune-echipamente-siguranta-performante-pret de piata
-
Victor, joi, 24.02.2011 23:49@LauCalin
Profitul ala de 2000 Euro la un Logan de 6000 este perfect normal,in industrie,de toate felurile,se practica astfel de marje de profit de cateva zeci de procente din pretul de comercializare,de ex Mercedes la inceputul lui 2009 a trmis in Romania un lot de Mercedes E 220 CDI Avangarde cu cutie automata din vechea generatie pe care le vindea la pretul de 28 de mii Euro,in conditiile in care prin reprezentanta costau peste 40 de mii euro,diferenta dintre cele doua preturi este constituita cu siguranta din diminuarea drastica a marjei de profit si chiar asa Mercedes nu a vandut masinile alea in pierdere,deci care ar fii pretul lor de productie??Intre 20-25 K euroi?Iar ei le vand cu peste 40 de mii,in comparatie cu Mercedes astia de la Dacia sunt oameni cinstiti. Legat de Duster,era de asteptat,un Duster costa maxim 19 mii,cele mai apropiate masini ca pret incep de la 20 de mii,Kia Sportage pe benzina cu o dotare inferioara si tractiune numai pe puntea fata,produsele similare de la producatorii germani sunt si mai scumpe,iti iei doua Dustere cu banii de pe un X1 cu o dotare cat de cat apropiata,Duster a fost gandit ca o alternativa pt cei care au bani de o masina din clasa mica/compacta noua din zona de pret medium,dar care isi doresc o masina ceva mai mare insa care sa aiba costuri de achizitie,rulare,intretinere,costuri fiscale apropiate de un Ford Fiesta sau un VW Golf de ex.Duster nu trebuie comparat cu Tiguan sau Toyota RAV4 ci cu GWM Hoover,Lada Niva vreun Gelly sau asa,asta este zona de pret in care actioneaza. Nu sunt un fan al Daciei Duster dar sunt un fan al fenomenului industrial care este Dacia care din pacate nu este pretuit de ai nostri guvernanti pe cat ar fii meritat.
-
rov, vineri, 25.02.2011 00:09Nr de stele este OK, pretul e mare.
Parerea mea este ca Dusterul este incadrat gresit in categoria SUV-urilor. Este un ''Hatchback'', inaltat si cu aripile evazate, cu posibilitatea adaptarii unui sistem de tractiune integrala, destul de bun. Dealtfel, interiorul este de logan, iar usile sunt identice cu varul sandero. Nu vreau sa critic, este o masina Ok, dar banii sunt ceruti mai mult pentru aspectul si incadrarea masinii decat pentru ea in esenta. Personal exteriorul ma incanta, dar interiorul il consider foarte foarte modest. Totodata cred ca pretul de 18000 este mare, mult mai bine se potriveste modelului echiparea si pretul de baza. Pentru cele 3 stele primite nu va impacientati SUNT SUFICIENTE. Primea mai multe puncte daca avea avertizor sonor pentru centura de siguranta, dar mai mult ca sigur il anulati unii dintre voi cu ciotul ala vandut de colorati prin intersectii. PS. Nu ma intereseaza comentarii la postul meu, citesc cu placere viziuni si pareri despre MODELUL in sine si despre subiect .
-
LauCalin, vineri, 25.02.2011 01:11@Victor
Nu stiu ce ai spus in plus fata de mine insa ai perfecta dreptate. Nici eu nu sunt fan Dacia, insa asa cum ai spus si tu, este un fenomen faptul ca o masina... poate cea mai slaba fabricata in Europa, sa fie in acelasi timp una dintre cele mai vandute.
-
rov, vineri, 25.02.2011 09:54cineva a sters din greseala postul meu
cautati-l va rog...era opinia mea chiar daca nu lauda Dusterul !
-
Semtex, vineri, 25.02.2011 11:57@rov
Opinia ta in calitate de... ce?! nu-mi trebuie mult ca sa-mi dau seama ca-i un subiect care te depaseste... sunt obisnuit cu analizele "profesioniste" ale unor bautori de bere, elevi sau hartogari / finantisti care-si dau aere de mari eruditi... o sa repet si pt tine intarziatule: Duster are toate adaptarile specifice oricarui alt SUV COMPACT prezent pe piata. Ceea ce in mintea ta suna a critica, e de fapt o platitudine a timpurilor pe care le traim... e un semnal ca trebuie sa-ti scoti ochelarii de cal... Toate concernele auto utilizeaza componente comune pt reducerea costurilor. Alta cale de extindere pt acoperirea tuturor nevoilor nu au, deoarece conceperea unui nou produs presupune alocarea unor resurse imense... Asta i-ar seca complet intr-un final, oricat de prosper ar fi concernul respectiv... Unul din obiectivele Dacia este accesibilitatea. Acum raspunde-mi la intrebarea asta... De ce ar fi corecta politica asta la masini de 5 ori mai scumpe si n-ar fi corecta la o masina low-cost? Dacia e o marca cinstita, iar oamenii care o cumpara nu au pretentii exagerate. Putin imi pasa mie ca se spune "cutare panou de usa se mai gaseste la nu-stiu-ce masina.." atat timp cat masina mea e functionala, robusta, fiabila, confortabila si capabila in offroad la pret de masina mica, nu am alte mofturi...
-
rov, vineri, 25.02.2011 13:48Multumesc frumos Automarket !
Eram total nedumerit, comentariul meu e la subiect, nu jigneste, nu intra in dialog cu diversi de pe aici si nici nu ascunde un agent de showroom !
-
Semtex, vineri, 25.02.2011 15:35
Clasic! nu-i tine sa faca o contra-argumentare si fug imediat la mamica... @rov Trebuie sa intelegi ca Dacia nu putea obtine un pret atat de mic fara sa utilizeze componente din banca de organe a Aliantei Renault-Nissan. Avantajul e ca toate piesele sunt deja testate si si-au dovedit fiabilitatea. Si daca era numai aspectul de ea, nu lua atatea premii si distinctii intr-un timp atat de scurt... Duster isi indeplineste cu brio sarcinile pe segmentul din care face parte si e apreciata de cunoscatori. Atata lucru ar trebui sa stii...
-
rov, vineri, 25.02.2011 16:15@ Semsex
ai auzit de "piesa de origine" ?
-
verde, joi, 16.06.2011 11:45mult zgomot pentru (mai) nimic
ditamai lista de comentarii, dar nimeni nu a pus punctul pe i: pana la urma nu e vorba decat de bifat optiunea de ESP care costa 270 de euro la Duster daca vrei sa ai o masina mai sigura, cu 4 stele EuroNCAP numai ca optiunea este disponibila doar pentru motorul 1.5 dCi de 110 cai diferenta de pret intre 1.6 16V de 105 cai si 1.5 dCi de 110 cai este de 1900 de euro dCi-ul asta e cu siguranta un motor foarte bun (cel putin asa il percep eu, am avut un 1.5 dCi de 100 de cai pe un Megane 2 si mi s-a parut traznet), dar parca e prea mare diferenta asta fata de cel pe benzina concluzia e ca poti sa ai 4 stele la Duster doar daca iti permiti motorul diesel de 110 cai acum depinde si de cumparator, poate considera mai importante vopseaua metalizata sau jantele sau tapiteria din piele decat ESP-ul am intrat acum in configuratorul de pe site-ul Dacia si am vazut ca poti sa-ti iei un Duster Laureate 4x4 cu ESP la 17000 de euro, care probabil ar obtine 4 stele intr-un test EuroNCAP
Citeste si
-
SIGURANTA | miercuri, 13 iunieDesignul evoluat al maşinilor a salvat un milion de oameni doar în 2008 în SUAUn studiu publicat de NHTSA în SUA arată că evoluţia designului auto din perioada 2000-2008, şi noile tehnologii de siguranţă au salvat vieţile a sute de mii de oameni. Citeste tot
-
SIGURANTA | vineri, 8 iunieSUA: Un profesor de matematică a inventat oglinda laterală fără unghiuri moarteDr. Andrew Hicks, un profesor de matematică din Statele Unite ale Americii, a brevetat o oglindă laterală pentru automobile care oferă un unghi de vizualizare de 45 de grade, de patru ori mai bun decât o oglindă obişnuită. Citeste tot
-
SIGURANTA | luni, 28 maiPremieră istorică pentru Volvo: Primul convoi rutier automatizat a rulat în circulaţie deschisăVolvo şi Proiectul SARTRE marchează o premieră istorică - primul convoi rutier automatizat care a fost introdus în circulaţia deschisă. Cele trei vehicule conduse automat au circulat în Spania, pe un traseu de 200 de kilometri. Citeste tot
-
SIGURANTA | vineri, 18 maiMercedes-Benz va include pe viitoarele modele un sistem care... te adoarme mult mai uşorAţi citit bine. Mercedes trece la următorul nivel la capitolul siguranţă şi vrea să limiteze riscul de accidente pe şosele prin sistemul Active Comfort. Acesta îl va ajuta pe şoferul care s-a oprit să se odihnească să adoarmă mult mai repede prin "calmarea" simţurilor. Citeste tot
-
SIGURANTA | miercuri, 9 maiFerrari face un recall de 206 unităţi 458 Italia şi CaliforniaFerrari a anunţat că va rechema 206 unităţi 458 Italia şi California pentru a remedia o problemă la motor. Fiecare model din lotul respectiv a fost echipat cu un arbore cotit cu un finisaj necorespunzător, care poate provoca o defecţiune. Citeste tot
Era de asteptat sa aiba 3 stele. Era impresionant sa aiba 4 stele.