OFICIAL: Formula 1 va reveni în Africa, pe un circuit nou în Rwanda

Publicat marţi, 13.10.2026 16:29 de Tiberiu Safta

Formula 1 a anunțat oficial că va reveni în Africa după aproape 40 de ani de absență pe acest continent. Noua cursă africană va avea loc în Rwanda pe un circuit construit de la zero aflat la 40 de kilometri de capitala Kigali.

Formula 1 a venit pentru ultima dată pe continentul african în 1993, atunci când a fost găzduită ultima ediție a Marelui Premiu al Africii de Sud. Acea cursă a avut loc pe legendarul circuit Kyalami și a fost câștigată de Alain Prost în condiții de ploaie. De atunci, Formula 1 nu a mai călcat pe continentul african, însă acest lucru urmează să se schimbe la începutul deceniului următor.

Asta pentru că Formula 1 tocmai a anunțat oficial revenirea pe acest continent cu o etapă nouă în Rwanda. Această țară va deveni al treilea stat african care va găzdui curse de Formula 1, după Maroc și Africa de Sud.

Prima cursă de Formula 1 din Rwanda va avea loc la începutul anilor 2030 pe un circuit nou, construit de la zero. Noul circuit va fi construit în circumscripția Bugesera, aflată la 40 de kilometri sud de capitala Kigali. Deși nu se cunoaște pentru moment anul exact al primei curse din Rwanda, Formula 1 și statul african au semnat un contract care va dura 10 ani.

„Africa a făcut dintotdeauna parte din viitorul Formulei 1 și încă de la început am fost determinați să revenim în modul corect, cu partenerul corect, cu un angajament pe termen lung și cu o viziune clară de a avea un impact semnificativ”, a declarat Stefano Domenicali, președintele și CEO-ul Formulei 1.

via Formula 1

  • Bixente, marţi, 13.10.2026 20:48

    O cursă în continentul negru dar fără geriatric la start este de neconceput pentru subsemnatul, tocmai de aceea brunetul suprem trebuie menținut în viată cu orice pret pană-n 2030, conectat la aparate pe intervale nedeterminate sau chiar criogenat, accept chiar ca F1 să se înjosească până-ntr-acolo încât să devină chiar și disciplină olimpică.

  • Fast_and_Curious, miercuri, 14.10.2026 14:49

    Nu-mi da prea multa incredere designul din imagine. Nu vad puncte de franare puternica, nu prea vad sicane si puncte de depasire. Inteleg ca Maggots and Becketts de la Silverstone creaza multa emotie si atunci multi vor sa le copieze (de ex. Madriring si acum Rwanda), dar acelea nu sunt zone de depasire, sunt zone de apasare aerodinamica si forte gravitationale puternice. Nu vad nici linii drepte lungi care sa permita depasiri. Sunt sceptic cu acest layout, dar fiind un optimist incurabil, sper sa ma insel.

  • WARNING !, duminică, 18.10.2026 10:16

    Reacție dură din Congo după ce Formula 1 a anunțat un acord cu Rwanda Therese Wagner, ministrul de Externe al Republicii Democrate Congo, a criticat decizia Formulei 1 de a semna un parteneriat cu Rwanda, pentru organizarea unei curse în țara africană, afirmând că e o încercare de „sportswashing” a lui Paul Kagame, președintele Rwandei. Therese Wagner, ministrul de Externe al Republicii Democrate Congo, care a afirmat că i-a transmis lui Stefano Domenicali, CEO-ul și președintele F1, că acest acord este „inacceptabil din punct de vedere moral”. Rwanda se află într-un conflict cu RDC din 2022, când Paul Kagame, președintele Rwandei, a oferit suport militar Mișcării 23 Martie (M23), un grup de rebeli care a pornit o revoltă împotriva guvernului congolez. Acest conflict este încă în desfășurare, chiar dacă s-a semnat un acord de pace, și a dus la peste 7000 de morți și la peste 800.000 de persoane din RDC care au fost nevoite să părăsească țara. Organizația Amnesty International a transmis în septembrie 2026 că Mișcarea M23, susținută de Rwanda, comite abuzuri oribile ale drepturilor omului, care pot fi considerate crime de război, împotriva minerilor artizanali din estul RDC. Amnesty a tras un semnal de alarmă, afirmând că rebelii vor să pedepsească și să inoculeze teama printre mineri și alți oameni care locuiesc în apropierea minelor, pentru a face trafic cu minerale, beneficiarul principal fiind Rwanda. Organizația Națiunilor Unite i-a cerut Rwandei să se retragă de pe teritoriul RDC, iar țara africană a fost sancționată de SUA. Sportswashing se referă la politici și acțiuni prin care un stat autoritar, acuzat de încălcarea drepturilor omului, de corupție sau de alte fapte ilegale și imorale, folosește sportul pentru a-și îmbunătăți imaginea la nivel mondial.