OFICIAL: Hyundai nu oprește dezvoltarea motoarelor termice
Hyundai a confirmat că nu oprește dezvoltarea motoarelor termice. Acest anunț vine după ce în presa din Coreea de Sud au apărut informații potrivit cărora, marca asiatică și-ar fi închis departamentul de dezvoltare a motoarelor cu combustie internă.
În urmă cu câteva zile, două publicații din Coreea de Sud anunțau că Hyundai și-ar fi închis departamentul de dezvoltare a motoarelor termice din cadrul Institutului de Cercetare Namyang.
Acum, un reprezentant al companiei a infirmat aceste zvonuri.
"Hyundai Motor Group poate confirma, în urma speculațiilor apărute recent în presă, că nu oprește dezvoltarea motoarelor termice. Grupul este dedicat în a oferi un portofoliu puternic de motorizări clienților din întreaga lume, care include atât motoare termice cu un grad mare de eficiență cât și unități electrice cu zero emisii
Până în 2035, Hyundai vrea să devină un brand pur electric în Europa. Această strategie va fi extinsă la majoritatea piețelor importante pentru marcă din întreaga lume.
Tot în urma apariției unor specualții în presă, Hyundai a infirmat recent oprirea dezvoltării motoarelor alimentate cu hidrogen.
via Motor1
Când pungaşii nu se opresc. Africa , America de Sud, Asia de Sud Est, au nevoie de maşini şi dacă americanii şi europenii nu fac pasul decisiv către electrice, ei de ce să îl facă. Uite aşa se duce totul la vale...