OFICIAL: Iată noul Chevrolet Cruze hatchback
Chevrolet a prezentat noul Cruze hatchback înainte de debutul public de la Salonul Auto de la Geneva. Aspectul modelului este foarte apropiat de cel al conceptului care l-a prefigurat.
Chevrolet a prezentat Cruze hatchback în versiunea de producţie. Modelul îşi va face debutul public la Salonul Auto de la Geneva de luna viitoare şi reprezintă a doua versiune de caroserie din gama Cruze. Cei de la Chevrolet sunt foarte încântaţi de cum a ieşit acest model şi se aşteaptă la un volum de vânzări destul de mare. Atuurile modelului sunt spaţiul interior, volumul portbagajului şi preţul de achiziţie, pe lângă alte aspecte apreciate şi la versiunea sedan a lui Cruze.
"Modelele hatchback joacă un rol critic pe multe pieţe. În total, segmentul de autovehicule compacte din Europa reprezintă aproximativ un sfert din piaţa totală, în timp ce modelele hatchback reprezintă aproximativ 65% din acel volum. Noul Cruze hatchback întăreşte dorinţa Chevrolet<">, a declarat Wayne Brannon, preşedinte şi director executiv Chevrolet Europa.
Noul Cruze cu cinci uşi va fi construit pe baza aceleiaşi structuri de tip monococă, recunoscut pentru nivelul ridicat de stabilitate şi soliditate. Compactul va oferi chiar şi în această variantă un portbagaj încăpător, care poate înghiţi până la aproape 400 de litri. Nu va lipsi nici bancheta spate rabatabilă fracţionat, 60/40, ce va uşura creşterea volumului portbagajului.
Noul Cruze hatchback va debuta pe piaţa europeană la jumătatea anului , moment în care vor fi anunţate şi preţurile de lansare.
Via | Chevrolet
design frumos,preturi corecte.daca ar mai avea si o gama de motorizari mai bune decat ceea ce ofera acum plus o mecanica revizuita(suspensii-directie-frane)ar fi un adevarat best seller