OFICIAL: Noul Volkswagen ID. GTI Concept prevestește un hot hatch electric
Volkswagen a prezentat oficial noul concept ID. GTI Concept, o mașină care anunță un viitor electric pentru modelele de performanță ale mărcii germane. Noul concept este bazat pe ID.2all și este puternic inspirat de prima generație Golf GTI din anii ’70.
În urmă cu 47 de ani, Volkswagen a lansat prima generație a lui Golf GTI, versiunea hot hatch a compactei germane. Așa cum știm, Golf GTI avea să devină o legendă în lumea automobilelor, fiind primul hatchback de performanță produs în numere foarte mari. Legendarul hot hatch al mărcii de la Wolfsburg este în continuare unul dintre cele mai de succes și mai apreciate modele din istorie, lucru confirmat de lunga perioadă de producție a versiunii de performanță, care continuă până în prezent.
Acum, la aproape o jumătate de veac de la debutul primului Volkswagen care să poarte emblema GTI, a venit momentul ca hot hatch-ul german să fie reinventat. Cu această ocazie, constructorul de la Wolfsburg a dezvăluit noul ID. GTI Concept, un concept care anunță startul epocii electrice pentru modelele care vor purta emblema GTI. Noua mașină a fost prezentată în cadrul Salonului Auto de la Munchen din Germania.
CONCEPT BAZAT PE ID.2ALL
La prima vedere, noul ID. GTI pare a fi un deja-vu în ceea ce privește design-ul. Ochii nu te înșală, deoarece noul concept de performanță este bazat pe ID.2all, un alt concept care anunță o mașină electrică de 25.000 de euro. Evident, fiind vorba de un hot hatch, noul ID. GTI Concept primește toate modificările necesare atât la nivel estetic, cât și la nivel tehnic pentru a ridica nivelul de performanță.
Să începem cu exteriorul. Aici putem vedea imediat o multitudine de elemente aerodinamice noi, care îl fac pe noul ID. GTI Concept să aibă un design tipic sportiv, agresiv și ușor de recunoscut față de conceptul pe care este bazat. În partea din față avem o grilă acoperită, sub care este vopsită binecunoscuta dungă roșie GTI și care include și sigla numelui modelului sub farul din dreapta. Prin acest element decorativ, ID. GTI Concept păstrează tradiția lui Golf GTI chiar și în epoca electrică.
FARURI LED MATRIX IQ LIGHT
Farurile noului concept sunt desenate sub forma unei benzi curbate la margini și care integrează tehnologia LED IQ. Light matrix. Aici mai putem vedea și sigla Volkswagen iluminată în alb, iar sub bara din față putem observa un spoiler negru mat, precum și o priză de aer mare. Tot aici mai avem și luminile de zi LED montate pe vertical, alături de două puncte de tractare sculptate special și vopsite în roșu.
Privit din lateral, noul ID GTI Concept primește praguri negre și protecții pentru aripi vopsite în aceeași culoare. Evident, fiind vorba de un hot hatch, aripile în sine sunt mai evazate față de conceptul ID.2all. Aici mai putem remarca oglinzi desenate în formă aerodinamică, precum și lipsa mânerelor la portierele din spate. Din imagini nu lipsesc nici jantele speciale de 20 de inch cu 8 spițe duble și încălțate în anvelope speciale de performanță.
Partea din spate este caracterizată în primul rând de un eleron negru montat pe plafon. Imediat sub acesta este integrat al treilea stop sub forma unei benzi subțiri LED. Stopurile principale dispun de aceeași tehnologie și de o semnătură luminoasă nouă, sub forma unor pătrate rotunjite și care oferă un efect 3D. Stopurile au o tentă întunecată și sunt unite de o bandă iluminată, în centrul căreia se află sigla mărcii vopsită în roșu.
Imediat sub aceasta avem o grafică specială neagră peste care este vopsit numele GTI. Partea din spate este completată de un difuzor aerodinamic cu două accente roșii în locul unde ar fi montate de regulă evacuările.
Ca dimensiuni, noul ID. GTI Concept măsoară 4104 milimetri în lungime, 1840 de milimetri în lățime și 1499 de milimetri în înălțime. Conceptul este bazat pe platforma MEB, de unde rezultă un ampatament lung de 2600 de milimetri.
INTERIOR FUTURIST ȘI DIGITALIZAT
Habitaclul noului ID. GTI Concept este puternic digitalizat și desenat într-un stil tipic minimalist. Primul lucru care iese în evidență este volanul aplatizat în părțile superioare și inferioare și care conține un marker iluminat cu roșu în partea de sus a acestuia. Pe volan sunt prezente și comenzi fizice cu două butoane și două rotițe pentru reglarea afișajului digital și pentru reglarea volumului radio.
Imediat în spatele volanului este montată și maneta pentru selectarea vitezei, ceea ce duce la mai mult spațiu disponibil în zona consolei centrale. Aici avem un comutator rotund, cu o textură în forma unei mingi de golf, prin care pot fi schimbate modurile de rulare și atmosfera habitaclului, prin intermediul noului sistem GTI Experience Control. De exemplu, atunci când șoferul alege modul Vintage, afișajul bordului imită instrumentarul lui Golf GTI din generația a 2-a.
COMENZI FIZICE PENTRU REGLAREA CLIMEI
Noul concept primește un instrumentar digital de 10.9 inch, un heads-up display cu realitate augmentată integrată și, cel mai important, un ecran central de 12.9 inch pentru sistemul multimedia. Noul heads-up display proiectează pe parbriz, atât pe partea șoferului, cât și pe cea a pasagerului din față, informațiile necesare în funcție de modul de rulare ales.
În schimb, surpriza adusă de conceptul ID. GTI Concept este noua bară de comenzi fizice montată sub ecranul central. Această bară conține butoane iluminate pentru reglarea temperaturii în habitaclu, pentru setările scaunelor încălzite dar și pentru reglarea volumului radio printr-o rotiță centrală. Imediat sub bara de comenzi avem și două zone de încărcare wireless pentru două telefoane.
SCAUNE SPORT CU SENZOR DE PULS
Alături de aceste noutăți, conceptul ID. GTI primește scaune sport care conțin cusături speciale pe spătare. Tot în această zonă este montat și un senzor de puls special, numit GTI Heartbeat, care este vizibil din exterior și care pulsează atunci când mașina este închisă din telecomandă. Bineînțeles, scaunele păstrează aceeași țesătură prezentă la a 6-a generație a lui Golf GTI, dar care este acum botezată Jack-e, în loc de Jacky.
Deși este doar un concept, noul ID. GTI Concept promite și un spațiu generos în portbagaj. Astfel, cu bancheta în poziție normală, portbagajul are o capacitate de 490 de litri, iar cu scaunele rabatate, aceasta crește până la 1330 de litri. Sub compartimentul principal mai există și o zonă specială de depozitare, cu o capacitate de 50 de litri și care este creată special pentru cablul de încărcare.
NOUL SISTEM VEHICLE DYNAMICS MANAGER
În premieră pentru o mașină care poartă numele GTI, noul concept aduce sistemul Vehicle Dynamics Manager prin care poate fi reglată puterea propulsorului, suspensia, direcția, sunetul motorului și chiar simularea treptelor de viteză în mod pur electronic.
Deocamdată, Volkswagen nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic despre puterea propulsorului și capacitatea bateriei. În schimb, cunoaștem că puterea este transmisă către roțile din față, iar acestea beneficiază și de un diferențial cu blocare electronică.
Inițial, Volkswagen nu a confirmat când va fi lansată o eventuală versiune de serie a lui ID. GTI Concept. În schimb, la câteva ore de la momentul lansării, Thomas Schafer, CEO-ul Volkswagen, a confirmat că noul ID. GTI va fi lansat ca model de serie în 2026.
via Volkswagen
Nașpa. GTI-ul trebuie să rămână pe Termic , dece nu il numesc GTE ?