OFICIAL: Opel Ampera de serie vine la Geneva
Opel a publicat prima fotografie oficială cu versiunea de serie a lui Ampera. Modelul electric/hibrid cu autonomie extinsă va fi prezentat în premieră mondială la Geneva.
Versiunea de serie a modelului Opel Ampera, fratele european al lui Chevrolet Volt, va fi prezentată în premieră mondială de constructorul german în cadrul propriului stand de la Salonul Auto de la Geneva. Modelul cu propulsie electrică care poate deveni un hibrid în configuraţie serie atunci când bateria este descărcată şi intră în funcţiune şi motorul termic va fi prezentat pentru prima dată în configuraţia finală, anterioarele două ediţii ale Salonului din Geneva fiind dedicate unor variante de pre-producţie ale modelului german.
Pentru că modelul este clasificat ca fiind un vehicul electric/hibrid, Ampera nu plăteşte taxă de poluare, în ciuda faptului că este echipat cu un motor pe benzină care susţine sistemul de propulsie. Bateria modelului se poate încărca în doar patru ore, iar rularea în modul 100% electric poate să aibă loc pe o distanţă cuprinsă între 40 şi 80 de kilometri, ceea ce înseamnă mai mult decât distanţa medie parcursă de navetiştii din Europa.
CUM FUNCŢIONEAZĂ OPEL AMPERA?
Numeroase studii independente, dar şi cercetări ale constructorilor de automobile care dezvoltă vehicule electrice, au arătat faptul că 80% dintre europeni conduc mai puţin de 60 de kilometri pe zi. Dat fiind acest fapt, autonomia electrică anunţată de Opel pentru Ampera în condiţii normale de utilizare ar trebui să fie mai mult decât suficientă pentru cei 80% din Europeni. Dacă faceţi parte din cei 20% care conduc mai mult de 60 de kilometri pe zi, nu-i nicio problemă: motorul cu ardere internă funcţionează pe post de generator după terminarea bateriei şi creşte autonomia până la 500 de kilometri. Odată parcurşi 580 de kilometri, modelul nu se opreşte pur şi simplu, deoarece se presupune că şoferul a frânat cel puţin odată pe drum, lucru care a încărcat acumulatorii cu energie electrică şi a prelungit autonomia.
Bateria lui Opel Ampera se poate încărca de la o priză standard de curent alternativ de 230V în doar patru ore, spun oficialii mărcii. Aşadar, vehiculul ar putea fi încărcat chiar şi la serviciu, în cazul în care nu există posibilitatea încărcării la domiciliu. În anii ce vor urma, există posibilitatea ca spaţiile comerciale să ofere facilităţi de încărcare pentru vehiculele electrice, după modelul celor din Statele Unite ale Americii.
PERFORMANŢE
Conform comunicatului oficial Opel care însoţeşte prima fotografie oficială a modelului german, Ampera va putea atinge o viteză maximă de 161 de kilometri pe oră, în timp ce acceleraţia 0-100 km/h este de 9 secunde.
via | Opel
adevarul este ca difera destul de mult de Volt ca sa se poata spune ca-i o premiera mondiala :P