(P) Centura de Protecție NN: Asigurarea 100% online care oferă 100.000 de lei pentru numai 36 de lei pe an în cazul unui accident în care persoana asigurată își pierde viața

Publicat miercuri, 27.03.2024 17:35 de Alexandru Monenciu

Anul trecut, în Uniunea Europeană, circa 20.600 de persoane și-au pierdut viața din cauza accidentelor rutiere, arată datele preliminare publicate de Comisia Europeană.

România rămâne, din păcate, țara cu cea mai mare rată a mortalității în accidente rutiere din UE, iar românii se feresc în continuare de asigurări care nu sunt obligatorii, deoarece le consideră inutile și cred că „mie nu mi se poate întâmpla nimic rău”.

Astfel, devine tot mai necesară schimbarea mentalității, iar o asigurare pentru accident auto din care rezultă decesul persoanei asigurate este, cu certitudine, centura de siguranță care poate proteja situația financiară a familiei în momente dificile, dar și o modalitate eficientă de a răspunde la întrebarea: „Cât de mult îmi pasă de mine și de ai mei?”

Dar, mai întâi, să înțelegem clar ce înseamnă Centura de Protecție NN - Asigurarea Protecție Personală din Accident Auto, noua asigurare lansată de NN Asigurări pe platforma www.roviniete.ro.

În primul rând, oferă protecție și sprijin financiar în situația accidentului auto în care persoana asigurată își pierde viața. Asigurarea are un cost anual fix, accesibil oricărei familii, și poate fi cumpărată 100% online. Deci, simplu și rapid.

Clienții pot opta pentru unul dintre cele două pachete disponibile, în funcție de nevoile lor: pachetul Premium oferă 100.000 de lei pentru o primă de asigurare anuală de numai 36 de lei, în timp ce pachetul Standard oferă 50.000 de lei în schimbul sumei de 26 de lei pe an.

Reținem, astfel, două avantaje: modalitatea de achiziție, exclusiv online, la îndemâna conducătorilor auto din România (care sunt deja familiarizați cu platforma www.roviniete.ro, clienții putând cumpăra asigurarea fie concomitent cu rovinieta, fie separat, și faptul că Centura de Protecție NN susține familia în cazul unui accident auto, oferind sprijin financiar într-un moment critic, greu de anticipat.

Centura de Protecție NN - Asigurarea Protecție Personală din Accident Auto acoperă accidentul auto rezultat cu deces care are loc în România și oferă protecție financiară familiei atât atunci când persoana asigurată se află la volanul unui autoturism condus în scop personal, cât și atunci când este pasager într-un autoturism personal, în taxi sau într-un autoturism ce oferă servicii de tip ridesharing.
Excepție fac șoferii profesioniști aflați în timpul serviciului sau persoanele care conduc motociclete sau alte tipuri de vehicule.

Având în vedere accesibilitatea, costurile și beneficiile, Centura de Protecție NN, lansată de NN Asigurări răspunde unei nevoi reale de protecție financiară într-un mod simplu și eficient. Vă dorim călătorii liniștite și ferite de neprevăzut!

  • Dutz, miercuri, 27.03.2024 18:17

    Peste 1,7 Milioane de ieuropeni au sfeclit-o din cauza bolilor de inimioară cauzate de ce băgăm în noi, adică ni se rupe… dă-i cu micii, lactate, ouă, zahăr etc Nu-i culmea ipocriziei că nu facem nimic sa ne salvăm pe noi înșine (depinde 100% de noi)… dar batem apa în piua pentru accidente rutiere, care da, este trist cauzează decese, drame… dar sunt practic imposibil de controlat în ceea mai mare parte mai ales unde infrastructura încă este mult sub nevoi (drumuri cu dublu sens). La un accident o mai pățești și din cauza altora la ce bagi în tine…