Pe repede-înainte: în 2017 vom avea o nouă generație Civic, la doar 16 luni de la ultimul facelift al modelului actual

Publicat miercuri, 10.02.2016 11:00 de Mircea Meşter

Conceptul din imaginea alăturată, denumit Civic Hatchback Prototype, va fi prezentat peste trei săptămâni la Salonul de la Geneva cu scopul de a introduce viitoarea generație Civic, programată pentru primăvara lui 2017.

Actuala generație Civic a trecut deja prin două facelift-uri estetice, ultimul operat în cursul toamnei trecute. Și totuși, actualul Civic nu va rezista foarte mult pe piața europeană, unde Honda pregătește deja o generație nouă a compactei sale. Nu e doar un zvon, ci o informație oficială subliniată astăzi de apariția primului teaser foto al conceptului pe care se va baza noul Civic.

Noul Civic Hatchback Prototype, așa cum este numit oficial de Honda, va fi prezentat oficial în mai puțin de o lună, la Salonul Auto de la Geneva. Este foarte probabil ca, în stilul clasic Honda, noul concept să nu fie altceva decât o versiune de pre-serie a modelului de serie, ceea ce înseamnă că vom vedea la standul japonezilor o mașină foarte apropiată estetic de cea pe care o vom vedea în showroom-uri fix peste un an. Iar asta nu e deloc o veste rea, pentru că noul concept, prezentat deocamdată dintr-un unghi care dezvăluie partea posterioară, pare un urmaș cu adevărat reușit al actualului model. 

Informațiile venite dinspre Honda nu sunt foarte bogate, însă aflăm că producția noului Civic va fi găzduită de situl de producție pe care japonezii îl dețin în Marea Britanie, modelul urmând să fie exportat în forma europeană chiar și în Statele Unite. 

Pe lângă conceptul care anunță noul Civic, Honda va expune la standul propriu de la Geneva versiunea europeană a modelului pe pile de hidrogen Clarity, care funcționează cu electricitate produsă printr-o reacție chimică între Hidrogenul din rezervor și Oxigen, noul NSX, dar și o versiune ultra-personalizată a lui Jazz care va fi expusă sub forma unui concept care demonstrează capabilitățile polivalente ale modelului de clasă mică Honda când vine vorba de individualizare.

  • Dodo, miercuri, 10.02.2016 11:15

    Practic Honda recunoaste esecul generatiei actuale...

  • vianu, miercuri, 10.02.2016 11:27

    @dodo practic gandesti strict in limitele pietei europene deoarece concluzia articolului ar fi ca Honda vor oferi un model global

  • @Dodo, miercuri, 10.02.2016 11:28

    Pai la ce "hidosenie" a iesit ...cred si eu! Sper ca motorizarile sa fie aceleasi, chiar nu sunt probleme.

  • someone, miercuri, 10.02.2016 11:39

    model nou global, noua generatie de motoare vtec cu turbo, si aceeasi calitate si fiabilitate care au caracterizat modelul de-a lungul generatiilor

  • Andy, miercuri, 10.02.2016 11:44

    Spatele se aseamana foarte mult cu varianta sedan din SUA - noul model 2016 -. Civic-ul ramane un all-time great, atat ca vanzari cat si dpdv calitativ, raportat la categoria de pret din care face parte.

  • Floricelu, miercuri, 10.02.2016 11:51

    Practic este o stire trasa de par. Honda Civic deja se vinde in America, in 2017 va fi lansat in Europa. Si nu cred ca este un esec actuala generatie de Civic, doar ca au gandit un nou model, global. Si credeti-ma ( sau cautati pe net), Civic 2017 are cate putin din actalul Civic 5D si Sedan, la exterior. La interior este regandit si arata exceptional.

  • tt, miercuri, 10.02.2016 12:25

    Sa speram ca-si va pastra dieselul 1.6 pt Europa.

  • Kirotractor, miercuri, 10.02.2016 12:36

    Si-n domeniul esteticii auto gusturile ramin discutabile, personale, subiective etc. Ma risc :-) asadar sa spun ca mie imi place prototipul asta (al versiunii destinate Europei, sa nu uitam) - cel putin vazut din spate, evident. Ar fi fost si pacat ca Honda s-o rupa abrupt cu stilul futurist al modelelor anterioare Civic (hatchback, n.b., ca sedanurile au fost mai "cuminti".) Sint curios doar daca japonezii vor ramine in continuare fideli motoarelor "atmosferice" sau vor ceda modei turbo-downsizing-ului.

  • Maxx94, miercuri, 10.02.2016 13:30

    http://www.autoexpress.co.uk/92473/new-honda-civic-teaser-spy-shots-and-exclusive-images-pictures#1 uitati-va la poze spion..:)

  • someone, miercuri, 10.02.2016 14:07

    @ maxx...vai cat de bine arata!!!!! atat hatch-ul cat si coupe-ul...evident, daca vor ramane apropiate celor 2 estimari estetice

  • Andy, miercuri, 10.02.2016 14:11

    @Kirotractor Vor folosi noul 1.5 130 cp aspirat ca motor de baza si mai mult ca sigur ca si diesel-ul 1.6 120 cp care e deja prezent pe Civic-ul actual. Din 2016 Honda va inlocui vechiul 1.8 140 cp cu un 1.5 turbo pe benzina care va avea probabil intre 150-170 cp. (sunt articole pe net deja) Personal mi-a placut ca Honda nu s-a complicat la Civic cu motoare gen 80-110 cp pana acum. E totusi compacta cu valente sportive.

  • momo, miercuri, 10.02.2016 15:16

    @dodo - practic, da.

  • dgate, miercuri, 10.02.2016 16:17

    au sanse sa faca praf imaginea civic cu o alta hidosenie...pacat prima generatie era chiar reusita.

  • Dodo, miercuri, 10.02.2016 16:41

    @vianu: pentru informatia ta, si actuala generatie a fost gandita ca un model global; ca lucrurile au stat altfel in practica fata de calculul hartiei este o alta poveste.

  • vianu, miercuri, 10.02.2016 17:07

    @dodo...pentru informatia ta Civicul se prezinta foarte bine in SUA ceea nu inseamna in nici un caz ca generatia "actuala" este un esec. o zi buna

  • Andrei, miercuri, 10.02.2016 20:56

    Singura problema reala la civicul European este ca pe diesel nu au cutie automata iar pe benzina au o cutie veche de vreo 10-15 ani :(. Poate in anul de gratie 2017 vor veni si cu cateva lucruri in plus nu doar cu o noua caroserie....

  • Andy, joi, 11.02.2016 00:01

    @Andrei Nu prea e o problema pentru ca in Europa majoritatea automobilelor cumparate au manuale...