Poliţia Prahova a primit un Volkswagen Amarok de intervenţie

Publicat miercuri, 14.11.2012 13:10 de Mircea Meșter

Poliţiştii care patrulează în cele mai importante zone ale judeţului Prahova vor avea la dispoziţie un VW Amarok de intervenţie pentru cinci luni.

Şoferii care vor avea drumuri în următoarele cinci luni prin judeţul Prahova vor avea ocazia de a vedea la lucru cea mai nouă maşină intrată în arsenalul Poliţiei Prahova: un Volkswagen Amarok. Modelul a fost pus la dispoziţia forţelor de ordine de către Porsche România, perioada în care maina va servi pentru patrulare fiind noiembrie 2012-aprilie 2013.

Maşina care a intrat pe mâna poliţiştilor este un Amarok 2.0 BiTDI de 163 de cai putere cu transmisie manuală cu şase trepte. Dotată special pentru intervenţie cu o gamă de echipamente dedicate acestui tip de model, exemplarul Amarok vine cu sisteme de avertizare optice şi acustice semnate de Federal Signal (rampă luminoasă Arjent, sirenă electronică şi difuzor de 100W, proiectoare MicroLed) care respectă normele europene R65 privind echipamentele de acest tip destinate maşinilor de intervenţie.

Exemplarul 2.0 de 163 CP pus la dispoziţia Poliţiei Prahova are un preţ de pornire de 26.893 de euro cu TVA în versiunea de bază. Maşina de intervenţie este echipată pe nivelul Trendline, preţul maşinii cu opţiuni incluse (fără echipamentele speciale de intervenţie) fiind de 35.119 euro cu TVA inclus. 

via Porsche România

  • antonny, miercuri, 14.11.2012 14:06

    Politia Romana abia gaseste banii de combustibil .....dar primeste autoturisme cadou pentru 5 luni ,6luni de la diversi DEALERI AUTO ......Ce admirata o sa fie masina pusa in intersectie si prostimea o sa stea la coada cu orele pe Valea Prahovei

  • argesean, miercuri, 14.11.2012 19:55

    Incredibil, parca aveam niste Loganuri de 70.000 euro, cu alea ce s-a intamplat, am ajuns sa ne milogim la niste amarate de VW? :-)

  • BaditzaEx, miercuri, 14.11.2012 20:49

    era si normal sa le un GIP alora din PH, doar aia-s cei mai slabi soferi :))

  • Ripper, miercuri, 14.11.2012 22:31

    Pacat ca primesc numai unul. Pe perioada asta, in care autoritatile sunt deobicei surprinse de faptul ca ninge in Ianuarie, e numai bun ca Politia, Salvarea (SMURD) si Pompierii sa aiba niste echipaje mai decente decat niste Loganuri sau ARO. Deci o idee foarte buna din partea celor de la VW sa le dea masina in perioada asta.

  • mntsn, miercuri, 14.11.2012 23:30

    @antonny: Carcoteala vad ca a devenit sport national in Romania...ce treaba ai tu cu ce intreprinde o firma privata. Te afecteaza cu ceva sau te incalzeste cu ceva? Treaba lor pe cine aleg sa sponsorizeze sau cum isi faca reclama. Dar, na...e la moda acum sa fim nemultumiti si ofuscati, daca n-ai nicio nemultumire sau nu gasesti pe nimeni vinovat de orice, nu esti de gasca, esti defect. Ce treaba are admiratul masinii cu cozile pe care le face prostimea pe Valea Prahovei? Daca le place sa stea in coada cu orele probabil isi merita apelativul de "prostime".

  • ,., joi, 15.11.2012 10:55

    Asa politie ,asa masini,exact cum am mai zis.