Porsche oferă o versiune de 211 CP a lui Boxster şi Cayman, echipată cu un motor boxer de 2.7 litri
Importatorul Porsche în Belgia oferă o versiune nouă de motorizare în gamele Cayman şi Boxster. Aceasta are 211 CP şi foloseşte un motor boxer cu şase cilindri şi 2.7 litri.
Porsche Boxster şi Cayman sunt oferite într-o versiune de 211 CP pe pieţele din Belgia şi Norvegia. Noua versiune de motorizare a fost publicată în configuratoarele online ale importatorilor Porsche din cele două ţări şi nu este o unitate cu patru cilindri, ci tot un motor boxer cu şase cilindri, care are o cilindree de 2.706 centimetri cubi.
Porsche confirmă motoarele boxer cu patru cilindri pentru viitoarele Boxster şi Cayman
Noua versiune de motorizare anunţă un consum mixt de 8.4 litri la sută pentru Boxster 211 cu transmisie manuală, respectiv de 7.9 litri la sută pentru versiunea PDK a lui Boxster 211. În cazul lui Cayman 211, consumul mixt este de 8.2 litri la sută pentru versiunile cu transmisie manuală şi de 7.7 litri la sută pentru versiunile cu transmisie PDK. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată de Boxster 211 în 6.4 secunde pentru transmisia manuală, respectiv în 6.3 secunde cu transmisia PDK. Fratele său Cayman are nevoie de 6.3 secunde pentru aceeaşi manevră dacă are transmisie manuală, respectiv de 6.2 secunde dacă are PDK. Cele două noi versiuni de motorizare din gamele Cayman şi Boxster nu au fost încă anunţate pe alte pieţe pe care este prezentă marca Porsche, ceea ce înseamnă că ar pute să fie oferite doar în Norvegia şi Belgia.
Unitatea de 2.7 litri este derivată din motorizarea de bază a lui Cayman şi Boxster, care asigura 275 CP la 7.400 rpm şi 290 Nm între 4.500 şi 6.000 rpm. Această versiune este disponibilă în continuare pe pieţele respective şi reprezintă entry-level-ul în cele două game pe celelalte pieţe pe care sunt vândute cele două modele de la Porsche. Lansarea unei versiuni de 211 CP în gamele celor mai mici modele din oferta Porsche a venit ca o surpriză din mai multe puncte de vedere, fiind aşteptată lansarea unei motorizări cu o cilindree mai mică şi cu mai puţini cilindri, dar acestea vor debuta abia pe următoarele generaţii ale celor două modele.
Via WCF
Aici este vorba despre o tara in care se impoziteaza in functie de putere, iar cei 211cp, sunt 155kw, deci exact la pragul de 155kw, ce este peste este taxat foarte scump in Belgia. Puteti sa cautati si voi mai multe detalii. Totusi fata de versiunea de 2.7 si 245cp, acesta ofera aproape 20NM mai mult.