Porsche: vânzările globale au scăzut cu 7% în prima jumătate a lui 2024

Publicat miercuri, 10.07.2024 14:31 de Tiberiu Safta

Porsche a raportat o scădere a vânzărilor la nivel mondial de 7% în primele 6 luni din 2024. Unul din motivele acestei scăderi este atribuit pieței din China, acolo unde vânzările mărcii au scăzut cu 33%.

Constructorul german de mașini de performanță a publicat un nou raport cu rezultatele financiare pentru primele 6 luni din 2024. Noul raport arată că vânzările mărcii la nivel mondial au scăzut cu 7% în această perioadă, după ce au fost vândute 155.945 de mașini.

Pentru Porsche, cea mai mare piață este China. Vânzările din această țară reprezintă aproape 20% din vânzările totale ale mărcii. În perioada ianuarie – iunie 2024, vânzările Porsche în China au scăzut cu 33% față de aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, Porsche a înregistrat o scădere de 6% pe piața nord-americană.

Lucrurile stau mai bine dacă ne uităm în Europa. Pe piața din Germania, vânzările mărcii au crescut cu 22% în primul semestru, fiind vândute 20.811 mașini. În restul Europei, Porsche a vândut 38.611 mașini, ceea ce înseamnă o creștere de 6% față de perioada similară din 2023.

La final, cel mai vândut model a fost Cayenne, comercializat în 54.587 de exemplare. Vânzările acestui model au crescut cu 16% la nivel mondial față de aceeași perioadă de anul trecut.

via Porsche

  • Dutz, miercuri, 10.07.2024 16:52

    Nu-i bai, deja-i coada la electricele din viitor, sunt sold out pana mult mai in viitor. Porsche “a uitat” ce trebuie sa livreze și in urma cu vreo 2 ani am spus ca interiorul unui Porsche nu rezonează cu ecranele, un Porsche are nevoie musai de materiale frumos lucrate, lemn, piele, ceas analogic, comutatoare de aluminiu etc. Încă sunt convins ca asta-i rețeta pentru ei. În același timp într-adevăr suferă în China , iar din China vin tot mai multe semne de “bine”, tocmai au anunțat scădere în ceea mai mare campanie de vânzări.

  • Trilulilu, miercuri, 10.07.2024 23:32

    Stai să vezi când or trece la electrice: -50%

  • ///COR/// 33', joi, 11.07.2024 11:41

    Macan electric e o greseala cum am mai spus pana sa apara. O versiune pe benzina macar il facea cel mai vandut SUV compact. Pacat.