Prețuri noul Mercedes-Benz Clasa V facelift în România: start de la 60.200 de euro
Noul Mercedes-Benz Clasa V facelift este acum disponibil și în România. Noul monovolum pornește de la 60.200 de euro în țara noastră.
În vara anului trecut, Mercedes-Benz a prezentat oficial noua Clasa V facelift, ultimul monovolum al mărcii care va avea motoare termice. Bineînțeles, noul model este disponibil și în versiunea electrică EQV, care a primit și aceasta o actualizare importantă anul trecut.
Acum, atât versiunile cu motoare termice, cât și cele electrice sunt acum disponibile pe piața din România. Astfel, în cazul lui Mercedes-Benz Clasa V, acesta propune un preț de pornire de 60.198 de euro. În prezent, noul Clasa V facelift este disponibil cu o motorizare diesel de 2.0 litri în 3 variante de putere: 163 CP, 190 CP și 237 CP. Mai târziu în acest an va fi introdus pe piață și o motorizare pe benzină mild-hybrid de 231 de cai putere.
În cazul lui Mercedes-Benz EQV, acesta primește un propulsor de 204 cai putere, însă sunt disponibile două baterii cu capacități diferite. Bateria mai mică are o capacitate de 60 de kWh și oferă o autonomie de 247 de kilometri în regim WLTP. A doua baterie, de 90 de kWh, oferă o autonomie de 365 de kilometri în regim WLTP. Noul Mercedes-Benz EQV are un preț de pornire de 85.007 euro.
Cu privire la liniile de echipare, noul Mercedes-Benz Clasa V facelift primește 4 echipări: Standard, Style, Avantgarde și Exclusive. Monovolumul este disponibil și în versiunea de lux Marco Polo.
La final, noul Mercedes-Benz Clasa V facelift este disponibil cu 3 lungimi diferite ale caroseriei: compact, lung și extra-lung. De cealaltă parte, modelul electric EQV este oferit cu două lungimi ale caroseriei: lung și extra-lung.
via Mercedes-Benz
E perfecta. Incape un delfin in spate, fara sa-l chinui ca-n break, pot sa ma dau jos in slip si slapi Bale-n-cigara, cu cardul de la BMW agatat de gat si cheile de la 7 masini + 5 case zornaind in mana. Muare dujmanii cand imi vede bronzul de tractorist pe bicepsi si pe gat. Nime' nU stie daca pata de pe slip e de la apa da mare sau alceva. Zi dealere, unde semnez pentru frumushetza asta? O vreau negru pa negru. Cand ma urc in masina sa nu stie lumea ca are sofer.