Prețuri noul Volkswagen Tayron în România: start de la 41.850 euro
Noul Volkswagen Tayron poate fi comandat la noi în țară. SUV-ul german, disponibil cu până la 7 locuri, pornește de la 41.846 de euro cu TVA.
La începutul lunii octombrie 2024, am călătorit la Wolfsburg, în fieful Volkswagen, pentru a face cunoștință cu noul Tayron. Un SUV cu până la 7 locuri, care se poziționează între Tiguan și Touareg.
Acum, noul model al germanilor poate fi comandat la noi în țară. Clienții de aici pot alege unul dintre cele 3 niveluri de echipare: Life, Elegance și R Line. Configurația cu 7 locuri este rezervată pentru versiunile echipate cu motoare termice, iar opțiunea costă 883 de euro.
Dacă tot am pomenit de motorizări, noul Tayron poate fi comandat, în momentul actual, alături de un propulsor de 1.5 litri, pe benzină, mild-hybrid, care dezvoltă 150 CP. Este conectat la o transmisie automată cu 7 rapoarte.
Avem apoi agregatul de 2.0 litri diesel, cu 193 CP, care oferă aceeași transmisie automată, dar și tracțiune integrală.
Nu în ultimul rând, sistemul de propulsie plug-in hybrid (1.5 TSI+motor electric) este disponibil în versiuni de 204 sau 272 de cai putere. Ulterior, gama va fi completată de un 2.0 litri, pe benzină, cu 204 sau 265 CP, dar și de o versiune cu 150 CP a motorului diesel de 2.0 litri.
MOTOR | PUTERE CUPLU |
NOUL Volkswagen Tayron |
|
PREŢ (€ cu TVA) |
cu 4Motion | ||
ECHIPARE Life | |||
1.5 eTSI mild-hybrid | 150 CP 250 Nm |
41.846 | - |
1.5 TSI PHEV | 204 CP 350 Nm |
47.602 | - |
2.0 TDI | 193 CP 400 Nm |
- | 49.283 |
ECHIPARE Elegance | |||
1.5 TSI PHEV | 204 CP 350 Nm |
52.392 | - |
2.0 TDI | 193 CP 400 Nm |
- | 54.216 |
1.5 TSI PHEV | 272 CP 400 Nm |
54.373 | - |
ECHIPARE R Line |
|||
2.0 TDI | 193 CP 400 Nm |
- | 54.558 |
1.5 TSI PHEV | 272 CP 400 Nm |
54.704 | - |
Acestea fiind spuse, noul Volkswagen Tayron pornește de la 41.846 de euro, cu TVA inclus.
Echiparea de bază (Life) propune, printre altele, faruri LED, bandă luminoasă între blocurile de lumini frontale, jante de 17 inch, tapițerie din stofă, scaune față confort, volan îmbrăcat în piele, instrumentar de bord digital și display central de 32 de cm pentru sistemul multimedia.
Noul Volkswagen Tayron vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Volkswagen Tayron 1.5 TSI MHEV |
150 | 6.3 | - | 41.846 |
Skoda Kodiaq 1.5 TSI |
150 | 6.0 | - | 37.904 |
Peugeot 5008 1.2 MHEV |
136 | - | - | 36.000 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
via Volkswagen
Un elegance echipat ajunge la 65k pret lista, 60k pret de vanzare, la banii astia o sa se dea ca painea calda...Mai mult de 50k nu isi justifica