Primele imagini cu BMW Seria 8 Gran Coupe au apărut pe internet: noul rival al lui Mercedes-Benz CLS și Porsche Panamera va fi prezentat în iunie

Publicat joi, 13.06.2019 12:52 de Daniel Popescu

Mai multe imagini cu noul BMW Seria 8 Gran Coupe au apărut pe un forum german cu câteva săptămâni înainte de lansarea oficială a noului rival al lui Mercedes-Benz CLS și Porsche Panamera.

BMW a confirmat la începutul lunii mai prin intermediul unui teaser că va lansa în curând un nou model care se va alătura versiunilor coupe și cabrio ale lui Seria 8. Acesta va primi numele Seria 8 Gran Coupe, iar germanii au publicat ulterior și un teaser video.

Totuși, misterul cu privire la formele exacte ale noului model au fost risipite în această săptămână după ce pe forumul german Bimmerpost au apărut câteva imagini cu BMW Seria 8 Gran Coupe.

Fotografiile publicate confirmă că designul exterior este preluat practic integral de la versiunea coupe a lui Seria 8, iar principala diferență este că Seria 8 Gran Coupe va crește considerabil în dimensiuni pentru a putea acomoda patru pasageri.

De asemenea, gama de motorizări va fi preluată de la actuala gamă Seria 8. Astfel, clienții vor avea de ales din două unități pe benzină (3.0 litri cu 340 CP și V8 de 4.4 litri cu 530 CP) și un propulsor diesel (3.0 litri cu 320 CP).

Cel mai probabil, BMW Seria 8 Gran Coupe va fi prezentat oficial în cadrul evenimentului #NEXTGen care va avea loc la Munchen în perioada 25-27 iunie, înainte ca publicul larg să îl admire la Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie și, ulterior, și în showroom-uri.

Seria 8 Gran Coupe înlocuiește practic Seria 6 Gran Coupe și îi va avea ca rivali direcți pe Mercedes-Benz CLS și Porsche Panamera.

Via Autocar, Bimmerpost

  • dan_grc, joi, 13.06.2019 13:22

    Imi place mai mult ca varianta coupe, pare mai echilibrat.

  • Kirotractor, joi, 13.06.2019 14:46

    Panamera da, însă CLS-ul nu-i în niciun caz concurent la 63-88.000 € preț listă (88K pt. 53AMG-ul de 435 CP), pe când 8-ul Gran Coupe va porni de la +110.000 (dieselul.) Poate voiați să ziceți AMG GT Coupe. @dan_grc: Da, proporțiile-s într-adevăr mai digerabile decât la 8-ul *mic* - vorba vine -, iar linia plafonului coboară mai armonios. Chiar dacă tot prea lungă-mi pare consola-față (pentru un BMW, clar, că la Hyundai i30 Fastback merge și-așa. :-P)

  • pipo, joi, 13.06.2019 17:41

    @Kirotractor : ca sa nu existe neclaritati , cred ca si tu vroiai sa spui AMG GT 4door Copupe care are si fix aceleasi motorizari (3 litri/6 in linie si 4,4 litri/V8). Ca GT Coupe totusi nu are treaba aici, e in alta clasa. Cu stima...

  • pipo, joi, 13.06.2019 18:00

    Erata : "Coupe" desigur .

  • VJ, vineri, 14.06.2019 04:25

    Cel mai frumos coupe in 4 usi ramane noul Audi A7, si implict cel mai frumos model de la Audi. Si nu stiu de ce emiteti A7-le cand vine vorba de rivalii lui Seria 8 Gran Coupe?!

  • VJ, vineri, 14.06.2019 09:14

    Cel mai frumos coupe cu 4 usi ramane noul Audi A7, si implict cel mai frumos model de la Audi. Nu stiu de ce omiteti A7-le cand vine vorba de rivalii lui Seria 8 Gran Coupe?!

  • Adrian, vineri, 14.06.2019 10:52

    Pentru ca A7 concureaza cu CLS si seria 6 gran coupe. Audi nu are concurent aici, ci Porsche. Insa iti dau dreptate, si mie imi place A7 cel mai mult.

  • VJ, vineri, 14.06.2019 13:16

    @Adrian Da, A7 concureaza cu CLS. Dar in titlu, CLS figureaza ca rivalul lui Seria 8 Gran Coupe. Pai atunci nu trebuia sa apara si A7-le? Iar Seria 6 Gran Coupe nu se mai fabrica, locul sau urmand a fi luat de Seria 8 Gran Coupe. Deci, atunci A7 si Seria 8 Gran Coupe ar trebui sa fie rivali.