Galerie foto: Mitsubishi Off Road Day: clienții au testat abilitățile SUV-urilor japoneze pe teren accidentat
Țiriac Auto a organizat sâmbătă la Ciolpani evenimentul Off Road Day, în cadrul căruia potențialii clienți au avut oportunitatea de a testa abilitățile pe teren accidentat ale SUV-urilor Mitsubishi Outlander și Eclipse Cross și ale pick-up-ului L200.
Țiriac Auto a organizat sâmbătă pe circuitul de motocross de la Ciolpani o nouă ediție a evenimentului Mitsubishi Off Road Day.
Pe parcursul a opt ore, clienți actuali și potențiali clienți viitori au avut oportunitatea de a testa abilitățile off-road ale câtorva dintre modelele de referință ale constructorului japonez.
Astfel, pe un traseu de nivel mediu, clienții au evaluat abilitățile off-road ale SUV-urilor Mitsubishi Outlander și Eclipse Cross, în timp ce pick-up-ul Mitsubishi L200 a fost pus la încercare pe un traseu mai dificil.
Fiecare client a avut la dispoziție 20 de minute pentru a testa modelul dorit sub îndrumarea piloților din cadrul piloților echipei Mach 1 Sport Management, condusă de George Grigorescu. De altfel, echipa a asigurat asistență clienților pe tot parcursul evenimentului.
Via Mitsubishi