Primele imagini cu DS 3 Crossback: SUV de oraș cu elemente atrăgătoare de design și versiune electrică cu autonomie de 300 de kilometri

Publicat vineri, 14.09.2018 10:58 de Daniel Popescu

DS 3 Crossback este un SUV de oraș care iese în evidență printr-o serie de elemente interesante de design exterior și interior. Deși are motoare diesel și pe benzină, noul model va oferi și o versiune electrică cu autonomie de 300 de kilometri.

Cu ceva mai mult de un an în urmă, DS reușea să stârnească admirație prin lansarea primului său SUV, DS 7 Crossback, datorită unor elemente unice în segmentul său.

Acum a venit rândul unui SUV de oraș, pe numele său DS 3 Crossback, care introduce la rândul său o serie de elemente interesante prin care să iasă în evidență în lupta cu principalii rivali de pe piață. Iar asta cu atât mai mult cu cât modelul va oferi și o versiune 100% electrică.

DS 3 Crossback: date esențiale:

DS 3 Crossback este construit pe platforma CMP (Common Modular Platform) a Grupului PSA Peugeot Citroen (respectiv e-CMP în cazul versiunii electrice), iar dimensiunile sale sunt cele specifice SUV-urilor mici: lungime de 4.118 mm, lățime de 1.791 mm și înălțime de 1.534 mm, în timp ce ampatamentul ajunge la 2.558 mm;

partea frontală iese în evidență prin grila hexagonală de mari dimensiuni, dar și prin blocurile optice cu o formă complexă, neregulată;

farurile Full LED au primit numele DS Matrix LED Vision, întrucât permit adaptarea automată a luminii în funcție de condițiile de drum, iar DS susține că aceasta este o premieră în segment;

partea laterală are forme fluide de design, însă și aici se remarcă două elemente care fac ca DS 3 Crossback să fie ușor de recunoscut pe stradă: pe de o parte, zona inferioară a caroseriei are un design specific, iar pe de altă parte caroseria se prelungește ușor în colțurile geamurilor spate cele mai apropiate de portierele față. Chiar și așa, geamurile spate se pot deschide normal;

de asemenea, designul mânerelor pentru uși este unul simplu;

spatele are un design mai convențional, iar stopurile sunt de mici dimensiuni și au o formă orizontală. Acestea sunt "conectate" printr-o zonă metalică subțire pe care francezii au inscripționat cuvântul crossback;

clienții vor avea de ales între 10 culori de cariserie, 10 tipuri de jante și 3 culori pentru plafon;

la interior, DS 3 Crossback se remarcă prin designul inedit al planșei de bord, cu 5 zone cu diverse funcții utile realizate în formă de romb și  poziționate în partea centrală;

deasupra acestei zone se află un ecran cu diagonala de 10.3 inch, în timp ce instrumentarul de bord este de asemenea digital;

scaunele șoferului și al pasagerului față sunt realizate beneficiază de spumă de înaltă densitate și includ funcții de masaj, încălzire sau control electric;

volumul portbagajului este de 350 de litri;

din punct de vedere tehnic, DS 3 Crossback mizează pe un motor pe benzină PureTech de 1.2 litri cu 3 clindri, disponibil în versiuni de 100 CP, 130 CP și 155 CP, în timp ce fanii propulsiei diesel au la dispoziție motorul BlueHDI de 1.5 litri în variante de 100 CP și 130 CP;

modelul este oferit cu tracțiune integrală, iar cutia de viteze este manuală cu 6 trepte sau automată EAT8 cu 8 trepte;

SUV-ul va avea ulterior și o versiune 100% electrică sub numele DS 3 Crossback E-Tense. Aceasta va avea un motor de 100 kW (136 CP), cuplu maxim de 260 Nm și un acumulator Li-Ion de 50 kWh care va permite o autonomie maximă de 300 de kilometri conform noului standard WLTP;

bateria se va putea încărca la stații de încărcare de maxim 100 kW, iar 30 de minute vor fi suficiente pentru un grad de încărcare de 80%;

DS 3 Crossback este echipat cu o serie de sisteme de siguranță, iar unele sunt împrumutate de la "fratele" mai mare DS 7 Crossback: Drive Assist, Park Pilot, Active Safety Brake sau sistemul de acces fără cheie Smart Access.

DS 3 Crossback va fi prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris de la începutul lunii octombrie, iar lansarea în showroom-uri va avea loc în 2019. Versiunea electrică va fi disponibilă în a doua jumătate a anului 2019.

Via DS

  • dan_grc, vineri, 14.09.2018 11:45

    Prea încărcat la exterior, în special din față și lateral, iar romburile de la interior nu-mi plac, aceste forme trebuie să rămână la pavaje, gresie, faianță. Părerea mea, evident.

  • ACE - Craiova, vineri, 14.09.2018 11:46

    O masina interesanta - apreciez tractiunea integrala - dar am doua mici observatii: - usa spate, in stilul consacrat al producatorului DS - mie unul, nu-mi place; - autonomia estimata de 300 km - in mod pur electric - este destul de mica.....400-500 km WLTP era ALTCEVA.... Una peste alta nota 8-8,5 cred ca este una OK pentru ceea ce ofera acest model.

  • Kirotractor, vineri, 14.09.2018 13:18

    E și părerea mea, dar ce mai contează? :-) Netu-i deja plin de opinii contrare, designul fiind unul care polarizează, deși n-are nimic revoluționar, ca pe vremurile bune ale Citronelelor. Per total, interiorul îmi pare totuși reușit (scaunele mai ales.) Aripioara aia de rechin preluată de la DS3 nu-și avea însă locul aici - cu 4 uși, pare un defect de fabricație al montantului B :-) Nu doar vizibilitatea pasagerilor e deci limitată. Spatele-i mai echilibrat fiind mai puțin forțat-complicat decît fața, dar parcă mi s-a acrit de stopurile alea gen Ceed / Sportage, copiate -n ultima vreme la fel ca *săpăturile* în exces peste tot, încălecate tot mai mult și pe bara-spate... pînă nu s-o mai înțelege mare lucru din linia caroseriei (v. BMW Seria 8). P.S. Mă miră diferența de 50% dintre autonomia versiunii e-Tense în ciclu WLTP (300 km) și NEDC (450 km.) De fapt n-ar trebui să mire, asta fiind doar o reflexie a gogomăniilor *oficiale* vehiculate pînă acum.

  • piki, vineri, 14.09.2018 13:38

    Stie cineva cine produce cutia automata cu 8 trepte de pe acest model? Sau mai bine zis stie cineva care este furnizorul sau furnizorii de cutii automate pentru PSA?

  • Kirotractor, vineri, 14.09.2018 13:58

    Să nu uit: chiar nu înțeleg de unde ați scos că va avea și tracțiune integrală, AM !!! - Nici vorbă, și DS3 Crossback fiind în trendul cățărătoarelor de... borduri cel mult, ca și 2008, 3008, 5008, C3 Aircross etc. Nici măcar viitoarea versiune electrică nu-i 4x4. @piki: japonezii de la Aisin sînt autorii: http://www.fiches-auto.fr/articles-auto/boites-automatiques/s-1863-boite-auto-eat8-peugeot-citroen.php

  • ignis, vineri, 14.09.2018 14:14

    Un singur cuvânt am pentru design: Uncanny. ... cu sensul din uncanny valley. Aș putea să scriu cel puțin o pagină despre asta, dar n-am chef și nici nu contează.

  • Ducu, vineri, 14.09.2018 15:26

    @Piki, PSA folosește cutiile Aisin. Pana in 2017 erau in 6 trepte. Varinatele de după 2017-2018 sunt in 8 trepte

  • someone, vineri, 14.09.2018 16:26

    partea tehnica mi se pare atragatoare, atat la motoarele termice cat si versiunea electrica. tractiunea integrala e un plus urias. si mai multe site-uri, atat romanesti cat si straine au mentionat acest aspect. cutia automata cu multe trepte e de asemenea de apreciat. dar design-ul, in special din lateral, cu acel triunghi mic langa montantul B, e discutabil.

  • piki, vineri, 14.09.2018 16:53

    @Kirotractor @Ducu Multumesc mult pentru info.

  • vianu, vineri, 14.09.2018 17:38

    @Kiro integrala va fi, daca nu ma insel si fara sa spun prostii, un micro hibrid, motorul electric ocupandu-se de puntea spate

  • SIMPLE MINDS, vineri, 14.09.2018 17:54

    Asta-i Dunkerque-ul gamei DS !!! Oare designerii auto pot fi pusi sub acuzare pentru exces de zel ? Daca da atunci asta e momentul potrivit pentru departamentul de design Citroen. Pentru francezi sper ca *premium* dpdv auto sa nu fie sinonim cu haute-couture la textile ca-i de *merde*. (traducere binevoitoare=chestie). :-))

  • vw s-a apucat de facut carnati, vineri, 14.09.2018 18:07

    Cam SF aspectul. Nu prea se potriveste cu autostrazile din Ro. Altele au succes la noi.

  • PMC, sâmbătă, 15.09.2018 00:18

    Daca facea BMW asemenea "artificii" de design, toti erati pe spate, ca sa nu zic mai rau. Daca a facut Citroen, e exces de zel si e urat. Sfatul meu e sa mai iesiti din bula "masinilor germane". Si spun asta din pozitia de posesor de masina germana. Toate masinile DS sunt bestiale ca design. Motoarele Diesel sunt bestiale de asemenea. Voua nu va plac, intr-una carcotiti, ca Audi sunt "toate la fel, difera marimea", ca vw sunt "plicticoase", Citroen sunt exagerate, samd samd samd. Dar totusi, eu cred ca e loc de DS, ca e NEVOIE de masini ca DS si Toyota C-HR si noul Civic. A se slabi cu aceleasi masini germane pe care le vezi pe toate gardurile. Eu unul m-am saturat de ele si ma bucur sa vad un Kia Soul pe strada. Ca e diferit. Stau si ma uit la el si ma mir. La fel ma bucur sa vad o Hyndai Kona. Vreau sa vad si alte "moace" pe sosele. Sunt satul de A4 si de Passat.

  • Corocsenie Adrian, sâmbătă, 15.09.2018 00:40

    E ugly rau. Cel putin mie nu imi place !

  • dan_grc, sâmbătă, 15.09.2018 09:25

    @PMC DS urile sunt bestiale ca design, dar ăsta nu este, trebuie să ne prefacem că este frumos ?

  • lorinczi.thomas, duminică, 16.09.2018 10:24

    Golf arată mai bine

  • PMC, duminică, 16.09.2018 11:01

    A aparut articol cu BMW Vision iNext. :) Abia astept comentariile laudative. Dupa parerea mea, AIA e o ciudatenie. DS-ul asta e cuminte fata de ala. Si arata mai bine in orice caz. :)

  • OVIDIU, duminică, 16.09.2018 17:00

    ESTE f f reusita la exterior iar interiorul este super reusit In sfarsit un aranjament al bordului demn de o masina din anii nostrii Daca era W sau BMW sau alta porcarie nemteasca toti ai nostrii erau in extazzzz La motoare pare in ordine Siguranta peste toate germanele si asiaticele In rest v-a fii un succes deplin...nu la noi Cea mai tare din segmentul ei Posesor de CITROEN Stiu ca v-ati dori si voi una dar nu va lasa orgoliul de W-PAS Apropo stiati ca grupul W S-A APUCAT DE FACUT CARNATI Au realizat ca la masini si in special motoare n-au talent nici imaginatie si nici minte

  • dan_grc, duminică, 16.09.2018 17:53

    @PMC Comentariile de la articolul cu Bmw infirmă ceea ce spui, plus că este vorba de un concept, aici este un model de serie. @ Ovidiu " V-a fii " sau nu, rămâne de văzut.

  • Un baiat, duminică, 16.09.2018 22:58

    @ OVIDIU by Mafia Da mai Mascarescule. Ne dorim Citroen cum ne dorim si cancer. Pe bune....chiar nu ne lasa egoul de giboni sa ne luam masini proaste care sa pice la 30 de mii de km.

  • aha, luni, 17.09.2018 09:12

    @ Un baiat... exact baiatu' ! Egoul tau e obisnuit in beamveu luat la 130 000 km, condus de o batranica duminica pan' la piata.

  • Kirotractor, marţi, 18.09.2018 09:12

    @vianu & AM @ alții: Încă o dată repet: NU, mașina NU va avea tracțiune integrală în niciuna din versiunile oferite, sistemul hibrid plug-in cu motor electric pt puntea-spate fiind rezervat de către DS modelelor mai mari (DS7.) Scoateți deci rogu-vă din articol afirmația falsă : *modelul va avea tracțiune integrală*!!! ...Nu c-ar conta din pdv practic (fiindcă-n România DS a fost și va rămîne o apariție simbolică). Chestie subliniată de diverse alte publicații auto (era să zic mai serioase ca AM :-)) care au întrebat responsabilii DS taman detaliul ăsta - f. important de altfel, ținînd cont și de aparențele designului DS3 Crossback.