Primele schițe cu viitorul hypercar electric dezvoltat de Automobili Pininfarina: 2.000 de cai putere pentru modelul care debutează în 2020

Publicat miercuri, 18.04.2018 12:39 de Cornel Șocariciu

Automobili Pininfarina a publicat primele schițe cu viitorul hypercar electric. Modelul va fi lansat în 2020 și va avea 2.000 de cai putere și autonomie de până la 500 de kilometri. Croații de la Rimac se vor implica în procesul de dezvoltare.

Automobili Pininfarina este o companie nou înființată de indienii de la Mahindra & Mahindra, cei care au cumpărat în 2015 celebra casă de design Pininfarina Spa din Italia. În urmă cu câteva săptămâni, Automobili Pininfarina a anunțat că primul model va debuta în 2020. Vorbim despre un hypercar electric cu tehnologie împrumutată de pe monoposturile de Formula E.

Acum, reprezentanții brand-ului vin cu două schițe oficiale cu acest hypercar. Conform zvonurilor, modelul va avea patru motoare electrice, iar puterea totală va ajunge până la 2.000 de cai. Hypercar-ul va avea o masă de până la 2.000 de kilograme, iar autonomia va ajunge până la 500 de kilometri.

Accelerația de la 0 la 100 km/h va avea loc în mai puțin de 2 secunde, iar repriza 0-300 km/h este promisă în sub 12 secunde. Viteza maximă ar urma să se fie de 402 km/h.

Mai mult decât atât, croații de la Rimac, companie cunoscută pentru electricele Concept-One și C_Two, se vor implica în procesul de dezvoltare. Prețul pentru viitorul hypercar electric dezvoltat de Automobili Pininfarina va fi de circa 2 milioane de euro.

Via | Motor1

  • mircea badea, miercuri, 18.04.2018 18:35

    foarte grea..