Primul Ferrari electric ar avea deja un preț: 550.000 de euro

Publicat joi, 23.04.2026 16:42 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente informații, venite chiar de la surse din interiorul Ferrari, primul model cu zero emisii al mărcii italiene ar urma să coste aproximativ 550.000 de euro.

Italienii de la Ferrari sunt așteptați să prezinte lumii întregi noul Luce, adică primul model cu zero emisii al companiei. Un model anunțat în urmă cu mult timp și care este înconjurat chiar și acum de mister.

Constructorul de la Maranello a publicat o serie de imagini de la interior, dar exteriorul este încă ascuns de privirile curioșilor. Toate prototipurile surprinse în teste sunt acoperite cu un camuflaj care nu trădează niciun detaliu estetic.

În vara anului trecut, cei de la Reuters susțineau că noul Ferrari Luce ar urma să coste peste 500.000 de euro, dar informațiile au fost rapid dezmințite. Acum, cei de la Bloomberg, care citează surse din interiorul companiei, susțin că Ferrari a stabilit un preț preliminar de 550.000 de euro.

Chiar și așa, prețul final ar putea fi mai mare sau mai mic cu 10%. Dacă, într-adevăr, va costa 550.000 de euro, noul Luce va fi mai scump, cu 100.000 de euro, decât actualul Purosangue.

Vestea bună este că reprezentanții Ferrari au precizat că nu le va impune clienților să cumpere noul Luce pentru a avea acces la modelele termice speciale sau la diverse ediții limitate.

Noul Ferrari Luce va fi echipat cu patru motoare electrice și va oferi peste 1.000 de cai putere. Bateria ar avea o capacitate brută de 122 kWh, astfel că autonomia va ajunge la 530 de kilometri. Repriza 0-100 km/h durează 2.5 secunde, iar viteza de top se oprește la 310 km/h.

Se mai vorbește despre o masă totală de 2.3 tone, despre o arhitectură electrică la 880 V, dar și despre o putere maximă de încărcare de 350 kW.

via Motor1

  • Jian de la Calafat, joi, 23.04.2026 18:09

    Ăștia sunt primii care-au înțeles esențialul... Să o luăm totuşi ușor, asta nu-nseamnă că-s deja merituoși. Când mașina dispune de patru roți tre' să te conformezi imediat, montezi patru motoare. Orice BEV care are doar unul, două sau numa' trei motoare lasă impresia că-i neisprăvit. P.S. Luce este prevăzut cu kit de pană sau roată de rezervă?

  • Electrikkk, joi, 23.04.2026 19:32

    eu m-am hotarat, nu imi mai plac deloc masinile electrice si le si detest, imi cumpar diesel ,vw passat 1,9 tdi

  • zarnesteanu, joi, 23.04.2026 20:13

    Bah, astia-au capiat, or ce-i de capul lor? Pai nu-l multumeau ei pe x si y ca nu pun electron de curent la roti? Era pe-aici unul pentru care performanta e posibila doar cu miros de ars si bubuiala in urechi. Frate, da' chiar Ferrari? Astept niste texte alambicate, docte si intepenite cu explicatiile de rigoare, acuzele si mieunatul prafuit cu parfum de benzen. Tot romanul drept ca bradul e gata sa cotizeze la trumpica pentru un flacon de motorina. Chiar sunt curios daca-si mai permit sa tureze motoarele pretutindeni, doar ca sa transmita "mesaju' ".

  • Dutz, joi, 23.04.2026 21:49

    Dacă în urmă cu 2-3 ani era normal să ne umflăm în pene și să ne arătăm convingerile prin ridiculizarea BEV-urilor sau ICE-urile… hai treacă meargă. În contextul actual cine încă mai face acest lucru este (pararea mea) o infantilitate și nu doar. Orice model indiferent (ICE, hibrid sau BEV), trebuie să fie profitabil, ori asta se poate ști după minimum 3 ani de la startul producției. Habar cum o să arate interiorul la acest model… dar sper ca nu ca în poza, măcar așa de amorul artei, cel mai probabil nu o să văd nici unul în viața mea, deci, nu mă privește. Multe alegeri sunt subiective, vom vedea cât încă ne vom mai permite acest lucru. Un Ferrari care nu sună ca un Ferrari, este altceva zic eu și bănuiesc ca nu sunt singurul care vedea așa lucrurile. Faptul ca Ferrari va produce un BEV, înseamnă “doar” atât și nimic mai mult. Când vor produce al 2-lea și al 3-lea… vom vedea.

  • zarnesteanu, joi, 23.04.2026 23:57

    Sorry @Dutz, dar nu m-am abtinut. Mesajul era pentru fursecul intarit care se stie el care este. Si eu sunt inca circumspect despre succesul global al electricelor, si mai e cale lunga pana departe. Dar incet, lucrurile par sa se miste pe directa asta. Legat de interiorul SUV-ului, intr-adevar e jenant. Daca nu aveam mari asteptari de la italieni la capitolul asta, se pare ca in era display-urilor n-au pic de gust. Ca sa nu spun ca implementarea informatica pare sa fie submediocra. In 1990 imi curgeau balele la dealerii din Germania si tin minte si acum ca preturile se invarteau pe la 375k - 550k DM (Deutsche Mark pentru cine nu stie). Acum 15-20 de ani, partea astalalta a lacului, ma uitam la un 360 cabrio, in limita bunului simt financiar si al uzurii tehnice acceptabile. Dar eram la inceputuri, aveam ani grei de platit la banca si a trebuit sa zic pas. Intr-adevar sunetul unui Ferrari, Lambo, 911 sau SL63/65 sunt absolut superbe dar pentru mine au fost doar un vis umed. Cand am ajuns la punctul sa mi le permit (second hand desigur), au aparut electricele iar drive test cu Lyriq-ul m-a facut sa nu ma mai uit inapoi. Inca mai am CLK550 in garaj si luna viitoare ii dau drumul pe strada. Uneori chiar ma mananca nostalgia. Dar pentru frecusul de zi cu zi, electricele sunt de baza. Din fericire fiu-meu a pus ochii pe CLK si sper sa se bucure de el la maxim, ca altfel ii faceam vant de anul trecut. In rest, noi sa fim sanatosi si cu jobul in regula, ca restul se fac la randul lor.

  • Matei_cel_nou, vineri, 24.04.2026 12:05

    Mie interiorul mi se pare fix ce trebuie la un Ferrari: functional, orientat spre șofer, comenzi fizice ușor de folosit și date legate de performanță. Îmi plac rotițele de pe ecran, butoanele de pe consola centrala, ecranul întors spre șofer care arată informații despre performanță și cumutatoarele fizice de sub el. Flappy pedals probabil pentru controlul nivelului de recuperare. Cred că Ferrari face un model electric cu adevărat sportiv, nu un SUV cu multi cai putere și sigla Ferrari pe el.

  • 15 Berkeley Square LDN, vineri, 24.04.2026 18:40

    Good God, toate sunt la locul lor. Respiram usurati cu totii. Abia acum avem validarea faptului ca o sa fie un succes. Un succes absolut.