Programul Rabla la Volkswagen: noi stimulente și bonusuri pentru nemții care vor să scape de mașinile diesel vechi

Publicat joi, 18.10.2018 11:03 de Paul Cosma

Volkswagen a anunțat un nou program de stimulente și bonusuri pentru clienții din Germania care vor să scape de mașinile diesel vechi cu motoare de la Euro 1 până la Euro 4.

Coaliția de guvernare din Germania are ca obiectiv reducerea numărului de mașini diesel vechi pe străzile publice “pentru reducerea poluării” și a cerut producătorilor germani să vină cu programe de trade-in care să sprijine achiziția de vehicule noi.

Volkswagen a lansat joi un astfel de program ce oferă stimulente și bonusuri pentru clienții germani care vor să scape de mașinile diesel cu motoare de la Euro 1 până la Euro 4.

Potrivit programului, nemții vor primi între 1.500 și 8.000 de euro pentru un Volkswagen nou, în funcție de vehiculul vechi pe care îl dau la schimb.

În plus, Volkswagen susține că va oferi între 500 și 7.000 de euro pentru orice vehicul diesel Euro 4 sau Euro 5 la trade-in, pe lângă valoarea reziduală a mașinii.

Primul astfel de program de la Volkswagen a funcționat din august 2017 până în iunie anul acesta. Constructorul susține că peste 210.000 de mașini diesel vechi din Germania au fost înlocuite de vehicule noi oferite clienților.

Via Volkswagen

  • Anonim, joi, 18.10.2018 11:10

    Ar trebuii sa ii dam in judecata sa ne plateasca si nou astfel de despagubiri . Eu chiar ma gandesc serios la treaba asta am cumoarat in 2014 o Skoda Octavia 3 norma poluare euro 5 . Eu nu sunt cetatean al comunitatii europene ?

  • vianu, joi, 18.10.2018 12:51

    in SUA, le-au trebuit 2 ani astora sa recunoasca oficial ca au calcat pe bec in forma continuata. Or sa rada de tine cu toate gaurile posibile si or sa te scoata in suturi din incinta.

  • Gabi, joi, 18.10.2018 13:37

    Oi fi tu cetatean al comunitatii europene, dar tu ai votat PSD. Ma rog, nu tu, ci majoritatea poporului care si-a exercitat acest drept. VW a venit cu astfel de masuri in DE nu din proprie initiativa, ci la presiunea politicului, in timp ce politicul din RO are cu totul si cu totul alte preocupari

  • laur, joi, 18.10.2018 15:42

    si aici in romania pe cand un astfel de program ?

  • rov, vineri, 19.10.2018 01:05

    nemtii s-au adaptat de minune la facut banu' usor. Si in alte domenii, dau spaga, mint ca au produse fabricate in germania si ei le importa din China, le tin partea rusilor sugand la teava lor de gaz ieftin, etc