RAR a lansat o nouă versiune pentru aplicația Istoric Vehicul: istoricul de daune al unei mașini, disponibil pentru 35 de lei

Publicat miercuri, 06.05.2020 10:47 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Registrul Auto Român a îmbunătățit aplicația Istoric Vehicul și oferă acum posibilitatea de a afla istoricul de daune al oricărei mașini în schimbul unei taxe de 35 de lei.

Registrul Auto Român (RAR) a lansat în primăvara anului trecut o aplicație online care oferă o serie de informații utile despre orice mașină, cum ar fi numărul de kilometri, gradul de poluare, valabilitatea ITP-ului și câteva date tehnice.

Aplicația Istoric Vehicul a primit acum o versiune îmbunătățită, care oferă în premieră acces la informații utile despre istoricul de daune al oricărei mașini.

Astfel, după introducerea seriei de șasiu, pe lângă afișarea detaliilor de bază menționate mai sus, utilizatorul este informat dacă există disponibil un istoric de daune, pe baza datelor trimise către RAR de service-uri și alți parteneri.

Pentru accesarea informațiilor despre daune, utilizatorul trebuie să achite o taxă de 35 de lei prin intermediul unui card bancar.

Ulterior, utilizatorul primește un raport în format PDF pe adresa de mail cu informații despre zona caroseriei în care au existat avarii, intervalul valorii în lei a devizului de reparaţie sau intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului.

De asemenea, raportul include mențiuni dacă a fost vorba despre o daună majoră din punct de vedere economic sau dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.

Aplicația este disponibilă la această adresă și poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu conexiune la internet, inclusiv de pe telefoane sau tablete.

Noile date despre daunele suferite de o mașină sunt importante în special pentru utilizatorii care doresc să achiziționeze o mașină second-hand deja înmatriculată în România, întrucât aplicația permite aflarea unor informații pe care vânzătorul le poate omite.

Via RAR

  • PMC, miercuri, 06.05.2020 11:07

    Foarte buna initiativa! Intrebarea ar fi de unde provin acele date? E vorba doar de masinile rulate in Romania si cumparate second hand din Romania, sau vor fi disponibile datele si pentru masini aduse din strainatate? Exista deja firme romanesti care ofera acest serviciu pentru masinile aduse de afara.

  • netam-nissan, miercuri, 06.05.2020 11:25

    am auzit ca samsarii cauta sa angajeze ceva hackeri. unu ar fi fost respins ca baga in fise si poza pensionarei nemtoaice care mergea cu masina doar la cimitir, de unde nici nu s-a mai intors. a sa nu uit pensionara conducea de 23 ani un vw golf4 tdi impecabil nu zdroncanea nu nimica la doar 30 mii km.

  • daniel.popescu, miercuri, 06.05.2020 11:42

    @PMC: Datele sunt disponibile pentru masinile care autrecut cel putin o data pe la RAR.

  • Snow, miercuri, 06.05.2020 12:09

    Buna treaba, felicitari RAR ! Un pas inainte pe calea sigurantei rutiere si impotriva inselatoriilor cu masini de ocazie.

  • inexorabil, miercuri, 06.05.2020 21:05

    Adio samsari ICE, bun venit ecologiştilor de bună credinţă care te vâră cu totul în maşina de spălat panteistă.