Record mondial: 170 de mașini fac burnout în același timp pe un circuit din Colorado, SUA
Recordurile mondiale omologate de Guinness Book pot fi extrem de ciudate. Iar cel mai mare număr de mașini care fac burnout în același timp pare că este un record foarte căutat de fanii din întreaga lume, fiind bătut deja de două ori în cursul anului 2019.
Recordurile din lumea auto sunt în general legate de performanțele mașinilor sau de vânzări, fie că vorbim de volum sau de prețuri de achiziție. În acest context, recordul stabilit de 170 de mașini americane pe circuitul de la Bandimere este unul cel puțin inedit: cele mai multe mașini care fac burnout în același timp.
Tentativa reușită de record a avut loc în cursul săptămânii trecute și a implicat 170 de mașini și mai ales 340 de anvelope care au fost "sacrificate" cu această ocazie. Conform presei din Statele Unite, norul de fum generat de anvelopele arse a făcut ca acest record să poată să fie mirosit (la propriu) de la câțiva kilometri depărtare de locuitorii din zonă.
Anteriorul record de acest tip fusese realizat în Australia, când 126 de mașini au intrat în Cartea Recordurilor. Americanii așteaptă acum omologarea noului record, însă ceva ne spune că e doar o chestiune de timp până când cifrele vor cădea din nou la datorie când vine vorba de numărul de mașini care pot face burnout în același timp. Astfalt și anvelope să fie.
Record de marmeladă