Record pe Nurburgring: Mercedes-AMG GT Black Series este cel mai rapid model de serie de pe Iadul Verde

Publicat miercuri, 18.11.2020 10:52 de Cornel Șocariciu

Noul Mercedes-AMG GT Black Series a devenit cel mai rapid model de serie de pe circuitul de la Nurburgring. Supercar-ul constructorului german a parcurs varianta de 20.6 kilometri în 6 minute și 43.61 de secunde.

La jumătatea lunii iulie, Mercedes a prezentat noul AMG GT Black Series. Spre deosebire de restul versiunilor disponibile până în acel moment, noua variantă a supercar-ului german a fost echipată cu numeroase elemente aerodinamice împrumutate de la modelele de competiții și cu o motorizare V8 modificată.

Propulsorul M178 LS2 de 4.0 litri folosit pe AMG GT Black Series este cel mai puternic motor dezvoltat vreodată de divizia Mercedes-AMG: 730 de cai putere și 800 Nm.

Acum, reprezentanții constructorului german au anunțat că noul Mercedes-AMG GT Black Series a stabilit un record pe Nurburgring și a devenit cel mai rapid model de serie de pe Iadul Verde. La volanul supercar-ului s-a aflat Maro Engel, iar anvelopele folosite au fost Michelin Pilot Sport Cup 2 MO (pneuri oferite standard pe supercar-ul german).

Mercedes-AMG a măsurat doi timpi pentru proaspătul record: 6 minute și 43.61 de secunde pentru varianta de 20.6 kilometri (recordurile stabilite până în 2019 erau măsurate doar pe această distanță), respectiv 6 minute și 48.04 secunde pe versiunea de 20.832 de kilometri.

Fostul record pentru mașinile de serie a fost stabilit în 2018 de Lamborghini Aventador SVJ. Modelul constructorului italian a stabilit atunci un timp de 6 minute și 44.97 de secunde.

  • zarnesteanu, miercuri, 18.11.2020 12:50

    Zbor razant.