Renault apără cele 3 stele obţinute de Duster la EuroNCAP
Renault a reacţionat prompt la comunicatul de presă emis de EuroNCAP, în care Duster este criticat pentru nivelul de siguranţă oferit pietonilor.
După ce a reuşit să obţină doar trei stele în cadrul testelor de siguranţă EuroNCAP, Duster a fost criticat de presa europeană. Chiar şi oficialii organismului belgian de testare şi-au exprimat dezamăgirea şi au lovit în compania mamă, Renault, care a fost acuzată că nu se străduie să ofere brandului românesc expertiza necesară obţinerii unor rezultate bune, în condiţiile în care modelele sale se bucură de cinci stele.
Duster s-a descurcat relativ bine la protecţia pasagerilor adulţi şi copii, dar a clacat lamentabil la protecţia pietonilor şi la capitolul sisteme de siguranţă, unde a obţinut 28, respectiv 29 de procente.
În comunicatul oficial EuroNCAP se arată: "Duster se comportă cu mult sub ultimul nivel de siguranţă demonstrat de celelalte maşini introduse recent pe piaţa europeană. Este dezamăgitor să vezi că o companie precum Renault nu oferă modelelor Dacia un nivel de siguranţă asemănător sau cel puţin apropiat modelelor sale."
Ca răspuns la comunicatul belgienilor, Renault a declarat: "Scorul obţinut de Duster este în concordanţă cu obiectivele Dacia, care caută să ofere vehicule apreciate pentru robusteţea şi fiabilitatea lor. Dacia Duster beneficiază de toată experienţa Grupului Renault şi oferă un nivel de siguranţă pasivă destul de ridicat."
via | autocar
-
Duster nu e pentru fitosi, joi, 24.02.2011 15:48
Comunicatul Renault arata ca Dacia se va mentie ca o marca pragmatica si constanta in obiective. Dupa cum s-a spus: Dacia nu vrea sa ofere echipamente pe care oamenii nu sunt dispusi sa le plateasca, doar de dragul tehnologiei... Fiecare intelege ce vrea prin calitate. Eu inteleg robustete si fiabilitate. Asta e! Visele umede ale baieteilor aflati la pubertate sunt ignorate total !
-
gelu, joi, 24.02.2011 16:14puberii au manutza exersata
si asta se vede dupa voturi: verzi cand se injura dacia si rosii cand li se explica ca la retarzi ca pisicutzele si motorashele pe ulei sunt singurele masini pe care le vor avea...pe desktop.
-
mAru, joi, 24.02.2011 16:42@''Duster nu e pentru fitosi''
Dar cand iti sare usa din balamale sau faci o fractura cervicala ...la numai 50-60 km/h cum e......inseamna ca esti modest????? Asta-i ratiunea romanului da-le'n mumasa de airbag-uri ...ieftin sa iasa...dar musai citire mp3 la player ,ornamente cromate ...
-
ion, joi, 24.02.2011 16:53@gelu loganelu
prietene daca vrei i-ti dau un exemplu cat se poate de real si de dur :in dec 2010 a fost un accident pe B-dul 1 dec 1918 din Buc intre un Logan MCV salvare BGS si un BMW seria 3 mai vechi,in Loganul MCV 4 morti in BMW 2 raniti cam cum comentezi asta.cam cat valoreaza viata ta.
-
@mAru, joi, 24.02.2011 16:56exagerari, exagerari
Nu a sarit nicio usa din balamale, iar deschiderea usilor nu afecteaza siguranta manechinelor. Renault a specificat ca in noua varianta a testelor EuroNcap s-au adaugat cerinte care nu sunt esentiale pentru siguranta si nu le va pune pe Duster. Explicatia o gasesti mai sus.
-
unckle, joi, 24.02.2011 17:14
Ion, in MCVul BGS era cel putin unu pe moarte.. ca d'aia era in salvare ... deci au fost cam 3,5morti in dacie :) si sa stii ca-i destul de greu sa explici oamenilor cum ca nu numai stelele te salveaza, si ca unul dintre factorii determinanti este raportul de mase intre masini . . . eh, greu cu astea ;)
-
ion, joi, 24.02.2011 17:21@unckle
oamenii din salvare se intorceau de la dializa de la spit Pantelimon,stiu toate astea pt ca tatal unui prieten era unul din cei decedati in salvare
-
mAru, joi, 24.02.2011 17:2416.08.2010
http://www.automarket.ro/stiri/dacia-duster-printre-cele-mai-dezamagitoare-frane-din-segment-32511.html ......nu cred ca baietii ''baga fitile'' ....voi?
-
vlad, joi, 24.02.2011 17:37
Ce putea sa intre intr-o salvare decat un BMW seria 3 mai vechi
-
Duster nu e pentru fitosi, joi, 24.02.2011 17:42carcotasi vor fi intotdeauna
Discutiile sunt idioate pt ca voi n-aveti de unde sa stiti circumstantelele exacte ale accidentului in care a fost implicat Logan... poate pasagerii n-aveau centura pusa, poate unii aveau capul scos pe geam, poate faceau schimb de locuri in timpul mersului... n-aveti de unde sa stiti... de aia supozitiile voastre sunt de-a dreptul imbecile, ca si scrierile gen "i-ti dau" de altfel... Ontopc: Nivelul de siguranta e decent. Va reamintesc ca restul gamei Dacia tot 3 stele la siguranta are.
-
Vasilica, joi, 24.02.2011 17:57
Deci nu au zis nimic oficialii.EURONCAP a zis ca e dezamagitor scorul obtinut, iar oficialii Dacia auzis "afara ploua". De ce nu au dres-o si ei cu dalea romanesti "Pai stai asa.....stiti dusterul testat nu era de export..." cum era odinioara cu daciile pentru Romanica si daciile de export care ajungeau pe piata noastra ca erau refuzate si erai super smecher daca aveai asa ceva.
-
unckle, joi, 24.02.2011 18:07
Ion, ai zis de rau de Dacia, deci meriti o manutza rosie si de la mine !! :P nasoala treaba cu salvarea asta de care zici tu :(
-
gelu, joi, 24.02.2011 18:18@ion
crezi ca am sa desfac firul in patru? crezi ca am sa stau acum sa-ti explic rocket science si sa iti pomensc ceva de "cronologia si economia accidentului"? unghiuri, viteze, mase, etc? nu n-am sa stau sa te conving de lucruri pe care nu numai ca nu le vei asculta dar nici macar nu le vei intelege. punct
-
Tembelus Rex, joi, 24.02.2011 19:57Usor usor o luati pe aratura o parte din voi.........
Legat de accidentul dintre MCV si BMW.....au murit pasagerii din MCV nu neaparat datorita faptului ca erau intr-o Dacie ci datorita faptului ca nu aveau centuri de siguranta cuplate.....doar soferul a avut si doar el a scapat ranit dar nu grav.....iar BMW-ul nu era din ala pisicuta din anii '90 ci era din asta "mai nou" 2003-2004-2005 cu aproximatie.....si vinovat a fost soferul cu BMW-ul acela a scapat masina de sub propriul control.....oare cand vor intelege unii romani ca MASINILE CU PROPULSIE NU SUNT PENTRU ORICINE..........(daca sunteti atenti la stiri veti vedea multe Bmw cu rotile in sus, incolacite dupa stalpi/copaci etc. pentru ca efectiv soferii nu au treaba cu propulsia lor le-ar trebui integrale sau fata (PROPULSIA E PENTRU CUNOSCATORI)...... PS: eu recunosc ca nu sunt cunoscator si ca mai am o gramada de invatat de la viata si chiar din domeniul auto...................
-
antonny, joi, 24.02.2011 21:30****
se spune k renault a fost criticat k nu lucreaza pentru o singuranta mai buna ...si acum urmeaza intrebarile mele ......de ce ar face renault k dacia sa fie cel putin egala la siguranta cu un pret foarte mic al masinii???daca duster ar fi luat 4 stele sau sa spune 5 stele ce sar fi intamplat cu modele koleos care are un pret de achizitie de peste 20000 euro ???
-
antonny, joi, 24.02.2011 22:14sa ii comentez lu ion
ma ioane de ce a murit aia 4 in masina dupa parerea ta ??......nu a avut loganul 3-4 stele ????.......daca iti aduci aminte sau mai bine da o cautare si vezi cat e de sifonat e loganul si cat de sifonat bmw-ul ....la 2 stele loganul arata bine ....nu aveau cum sa scape persoanle alea cand sa spunem la 80 km intra cineva in tine cu un tanc de 2 t si nu ai nici centuri ...si daca vrei facem un test te iau sa ne dam in masinile electrice si sa vedm cand intru in tine si nu te astepti ....cum o sa te simti la o lovitura sa spunem de 8 x mai mare
-
Thor, joi, 24.02.2011 22:31
Cate discutii si vorbaraie, e foarte simplu, prafuitorul are tabla de Matiz. Nici nu trebuie sa sti cate stele are sau cate echipamente de siguranta activa sau pasiva are in dotare. Se vede clar in film ce cartoane are pe post de tabla si cum se indoaie comparativ orice altceva. Faceti si voi o comparatie intre cat cantareste prafuitorul si alte suv-uri de pe piata, asa poti sa-ti dai seama ce carton e chestia asta care se vrea masina a anului 2011.
-
LauCalin, vineri, 25.02.2011 01:07
Eu unu' deja m-am saturat de subiecte despre Duster vs EuroNCAP. Asta e numai marketing, adevaratele teste de siguranta se dau pe sosele, nu in laboratoare unde masinile sunt testate doar in cateva conditii. Realitatea e cu totul alta. Pentru toti constructorii.
-
leonte, vineri, 25.02.2011 01:26
era clar ca duster ii o improvizatie, din momentul in care a venit cu aceleasi motoare obosite de pe logan singurul lucru la care se pricepe renault este marketingul, si le merge, i-au prostit pe multi
-
Semtex, vineri, 25.02.2011 09:13@leonte
O improvizatie ai tu in loc de creier! Nuuu, concurenta Daciei foloseste motoare de avion ultra-sofisticate, cu mii de cai putere... aloo, revino-ti cu picioarele pe pamant ! Prestatiile Duster-ului nu sunt cu nimic mai prejos fata de fiat,suzuki, kia, mitsubishi, skoda etc.
-
@LauCalin, vineri, 25.02.2011 09:45Gresesti
Testele se fac la 65 km/h, dar multe accidente se produc la viteze mult mai mari... aici nu e vina EuroNcap si nici a constructorilor ca masinile sunt conduse de niste oameni inconstienti sau lipsiti de experienta care apasa peste masura acceleratia... Testele EuroNcap sunt bune si sunt facute sa struneasca constructorii sa acorde mai multa importanta acestui aspect si sa-ti dea tie o idee asupra nivelului de siguranta la care se afla masina pe care intentionezi s-o cumperi
-
A.I, vineri, 25.02.2011 09:45Unii clar au kkt in loc de creier
Degeaba vinzi masini, tehnologie si nu intelegi nimic.Te trezesti la pensie (daca o mai prinzi cu ajutorul lu' Baselu si CO.) ca nu stii ce ai vandut dar ai o parere buna despre tine.Cum o fi asta?!
-
ignis, vineri, 25.02.2011 11:39tota lumea citeste dar nimeni nu vede
Vă certaţi aici şi mereu derapaţi de la discuţie, că acccidente, că fizica etc.. Nici unul nu a analizat rezultatele. Vorbim de STELE aici vorbim de NCAP. Păi hai să vedem. Mitsubishi ASX ________________ Adult occupant: 86% Front: 14 Side: 8 Pole: 6 rear: 2.9 ________________ Child occupant: 78% _________________ Pedestrian: 60% ________________ Safety assist: 71% Total:***** Dacia Duster ________________ Adult occupant: 74% Front: 11 Side: 7.2 Pole: 6 rear: 2.5 ________________ Child occupant: 78% _________________ Pedestrian: 28% ________________ Safety assist: 29% Total:*** Comparând mere cu mere şi pere cu pere se vede unde este depunctat drastic Duster. Total:***** Dacia Duster ________________ Adult occupant: 74% Front: 11 Side: 7.2 Pole: 6 rear: 2.5 ________________ Child occupant: 78% _________________ Pedestrian: 28% ________________ Safety assist: 29% Total:*** Acum să vedem de ce e aşa depunctat la safety assist: Duster: 2 points (29%) SPEED LIMITATION ASSISTANCE 0.0 pts - Not available ELECTRONIC STABILITY CONTROL (ESC) 0.0 pts - Not available SEATBELT REMINDER 2.0 pts - driver - passenger Mitsubishi ASX: 5 points (78%) SPEED LIMITATION ASSISTANCE 0.0 pts - Not available ELECTRONIC STABILITY CONTROL (ESC) 3.0 pts - standard in more than 95% of sales SEATBELT REMINDER 2.0 pts - driver - passenger Deci pentru că ăla are standard ESC primeşte 78% iar la Duster pentru că e opţional (29%). Întrebare: Câte stele ar trebui să aibă Duster cu ESC?
-
EuroNCAP, vineri, 25.02.2011 13:18@ignis
4
-
eu, vineri, 25.02.2011 13:33
Duster ar fi putut sa ajunga la 4 stele (dar punctaj minim) daca avea: 1. ESP pe cel putin 90% din masinile comercializate 2. Avertizare neutilizarii centurii pt pasagerii din spate Dotari pe care majoritatea clientilor de Dacia nu ar fi dispusi sa le plateasca cand ajung la banca...
-
ha ha ha, vineri, 25.02.2011 14:44@ignis
Eu sunt de acord cu tine.
-
LauCalin, vineri, 25.02.2011 16:27@@LauCalin
Pai tocmai asta e problema si spun ca adevaratele teste de siguranta se dau pe sosele, unde sunt conditii reale, nu de laborator. Cat la suta din accidente au loc la 64 de km/h, frontal, pe partea soferului? In primul rand eu cred ca EuroNCAP ar trebui sa mareasca vitezele la care se fac testele. Atunci am avea parte de niste surprize foarte mari. Ca sa ma fac mai bine inteles, doar Volvo, Mercedes si SAAB fac mii de teste de siguranta in laboratoarele proprii pentru fiecare model si la viteze de impact variate. De-asta am zis ca EuroNCAP e mai mult marketing.
-
@LauCalin, vineri, 25.02.2011 18:07nu sunt de acord !
Tu deja discuti de ceea ce e fizic imposibil: sa se asigure supravietuirea la viteze superioare de peste 80 km/h de exemplu... La un impact produs la 80-90 km/h, nici Volvo, nici Mercedes, nici Saab nu-ti garanteaza ca nu-ti vei imprastia matele pe caroseria contorsionata... de ce? simplu... inca nu s-au descoperit tehnologii de protectie pasiva sau materiale cu proprietati deosebite care sa ofere siguranta pe care o vrea toata lumea. Si nu e niciun marketing faptul ca testele astea sunt menite sa-ti ofere o idee asupra nivelului de siguranta a automobilului si sa poti face comparatii intre modele. EuroNcap a facut niste studii temeinice legate de probabilitati si vulnerabilitati in siguranta, asa ca nu le dai tu lectii...
-
LauCalin, vineri, 25.02.2011 19:38
In primul rand nu dau lectii nimanui, imi spun doar o parere si nu cer nimanui sa fie sau nu de acord cu ea. Chestia cu siguranta la 64 km/h nu este mereu relevanta. Sunt cazuri in care poti avea accident la 100 de km/h si poti sa mori usor si la 40 de km/h. Tocmai din cauza asta zic ca analizele EuroNCAP la 64 de km/h (doar) au o doza de subiectivitate. Din cate am inteles modul cum EuroNCAP face teste se datoreaza unei medii a analizelor conditiilor in care se petrec accidentele. Dar pentru mine este irelevant faptul ca daca ma lovesc lateral de un stalp cu aprox 40 de km/h EuroNCAP spune ca pot sa scap cu viata, daca pe mine ma loveste un bizon cu 70-80 km/h. Vei spune ca exagerez. Asta ii dieferentiaza pe cei 3 constructori de care am amintit mai sus de restul constructorilor. Volvo de exemplu colaboreaza cu politia din Suedia, Anglia si America si le sunt furnizate informatii despre modul cum s-au comportat masinile lor in accidente. Apoi masinile care sunt in curs de proiectare se testeaza in laboratore proprii in exact aceleasi conditii. Intelegi acum ce am vrut sa spun cand am zis ca adevaratele teste se dau pe sosele? :)
-
dorin, vineri, 25.02.2011 20:15panarama de tabla de conserva-o noua teapa originala marca renault
Singura tara din lume unde s-au inventat suv-uri sub minim 1600-1800Kg este Romania. Spre nenorocirea noastra o sa vedem si accidente cu Duster. Foarte multi cred gresit ca Dusterul este platforma de Nissan qashqai. GRESIT ! Este o hirtie creponata de Sandero ! Nissanul (frantuzesc jumate) are 5 stele cu brio !! Pentru fraierii saraci din romania dai dracu, le ajung 3, si alea lesinate. Nu uitati sunt foarte multi producatori auto care si-au testat autovehicolele , si au obtinut 4 stele fara ESP si cortina in standard.
-
@dorin, vineri, 25.02.2011 23:28Duster nu e pentru fitosi
Copilu' daca ai avea un minim de cultura auto ai intelege ca dimensiunile masinii, sistemul 4x4 ultra-compact si lista restransa de echipamente fac din Duster o masina relativ usoara, in consecinta foarte agila in offroad. Si ca sa-ti mai fac un update, sunt o groaza de crossovere cu masa sub 1600kg.. sx4/ sedici 4x4 au 1215 kg, skoda yeti 1.4 tsi -1375kg, mitsubishi asx - intre 1270kg-1525 kg etc. etc. Acum o intrebare: care sunt "autovehicolele" alea care au obtinut 4 stele fara ESP dupa noile standarde de testare?
-
duster, luni, 28.02.2011 16:13:)
am un duster: d-ala full: esp, abs, afu inclusiv tapiterie de piele (da' nu cred ca ajuta la ceva daca dau cu ea de gard) cate stele are varianta asta de echipare?
-
Koss, luni, 28.02.2011 22:47
Overall Duster --> o maşină proastă..
-
@Koss, marţi, 01.03.2011 10:02@Koss
Ti s-a demonstrat in nenumarate randuri prin argumente logice ca esti paralel cu domeniul auto si totusi continui sa arunci cuvinte aiurea in tramvai... asta denota prostie la cote maxime... probabil porti un zambet tamp chiar in momentul asta
-
Cristi-Tg.Mures, miercuri, 02.03.2011 14:42stele in p.....
Am citit commenturile,dar eu nu inteleg 1 lucru; -de ce mama drakk se mai face crash testurile la 50 km/h,ca numai 10% merg cu viteza aia? -sa faca la 80km/h si de acolo sa lucreze mai bn la sistemele de securitate -ei zic ca au 5,8,119 stele,pai aia o sa ai tu cind intra unul in tine la 80-90km/h.Deci la 80km/h la crash test au max 3 stele.Bine ca nu fac la 30km/h crash testele in era vitezei si sa se laude ca au 8 stele! Na,asta nu inteleg eu,sa mai ridice drak bariera vitezei si dupa aia sa se laude toti!
-
@Nivelul de siguranta e decent, vineri, 12.08.2011 15:23@Nivelul de siguranta e decent. Va reamintesc ca restul gamei Dacia tot 3 stele la siguranta are
Nu vreau sa supar pe nimeni,nu am nimic cu Duster ci cu afirmatia asta: "Nivelul de siguranta e decent. Va reamintesc ca restul gamei Dacia tot 3 stele la siguranta are" WOW.. "restul gamei Dacia tot 3 stele de siguranta are" o spui ca si cum ar fi ceva incurajator.. pai care e faza Duster e din cate stiu eu cea mai scumpa masina Dacia sa spui "va reamintesc ca restul gamei Dacia tot 3 stele de siguranta are" e ca si cum ai spune "Costache are ochelari". Cel mai scump model din gama unui producator se presupune ca ar trebui sa aiba si cel mai ridicat nivel de siguranta (in general,eu asa consider,dar sunt un spirit incult) si.. cel mai scump model din gama unui producator ar trebui sa il compari cu alte masini din concurenta din acelasi segment la acelasi pret nu cu propria gama... Atata spun ca nu are logica ce spui.
Citeste si
-
SIGURANTA | miercuri, 13 iunieDesignul evoluat al maşinilor a salvat un milion de oameni doar în 2008 în SUAUn studiu publicat de NHTSA în SUA arată că evoluţia designului auto din perioada 2000-2008, şi noile tehnologii de siguranţă au salvat vieţile a sute de mii de oameni. Citeste tot
-
SIGURANTA | vineri, 8 iunieSUA: Un profesor de matematică a inventat oglinda laterală fără unghiuri moarteDr. Andrew Hicks, un profesor de matematică din Statele Unite ale Americii, a brevetat o oglindă laterală pentru automobile care oferă un unghi de vizualizare de 45 de grade, de patru ori mai bun decât o oglindă obişnuită. Citeste tot
-
SIGURANTA | luni, 28 maiPremieră istorică pentru Volvo: Primul convoi rutier automatizat a rulat în circulaţie deschisăVolvo şi Proiectul SARTRE marchează o premieră istorică - primul convoi rutier automatizat care a fost introdus în circulaţia deschisă. Cele trei vehicule conduse automat au circulat în Spania, pe un traseu de 200 de kilometri. Citeste tot
-
SIGURANTA | vineri, 18 maiMercedes-Benz va include pe viitoarele modele un sistem care... te adoarme mult mai uşorAţi citit bine. Mercedes trece la următorul nivel la capitolul siguranţă şi vrea să limiteze riscul de accidente pe şosele prin sistemul Active Comfort. Acesta îl va ajuta pe şoferul care s-a oprit să se odihnească să adoarmă mult mai repede prin "calmarea" simţurilor. Citeste tot
-
SIGURANTA | miercuri, 9 maiFerrari face un recall de 206 unităţi 458 Italia şi CaliforniaFerrari a anunţat că va rechema 206 unităţi 458 Italia şi California pentru a remedia o problemă la motor. Fiecare model din lotul respectiv a fost echipat cu un arbore cotit cu un finisaj necorespunzător, care poate provoca o defecţiune. Citeste tot
LOL Adica "vrem sa facem ieftin si prost pentru ca asta se vinde. Nu ne faceti voi politica de marketing, ca avem si modele de top, da' la Renault" :)