Renault îşi schimbă identitatea vizuală şi are un nou slogan: "Passion for Life"
Modificarea estetică din gama de modele Renault se va regăsi din această vară şi pe identitatea vizuală de brand a mărcii franceze, care cu aceasto ocazie îşi schimbă şi sloganul.
Renault întâmpină vara acestui an cu un nou slogan şi cu un nou logo. Odată cu lansarea noii generaţii Espace şi a SUV-ului compact Kadjar, marca franceză îşi schimbă identitatea vizuală şi motto-ul, care de acum va fi unul în limba engleză: "Passion for Life".
Noul slogan va fi prezent în toate mesajele Renault, fie că vorbim de showroom-uri, de spoturi TV, radio şi online sau de evenimente sau de produse conexe.
Conform directorului de marketing Renault, schimbarea vizuală a semnăturii mărcii a fost realizată pentru ca identitatea acesteia să ţină pasul cu modernizarea gamei de modele, care a început odată cu lansarea noii generaţii Clio, acum doi ani şi jumătate. "Renault va continua să se metamorfozeze şi va propune până în 2016 o gamă complet înnoită. Aceste modele, concepute cu pasiune de inginerii şi designerii noştri, trebuie să uşureze viaţa clienţilor şi să o adapteze agreabil la cotidian", spune Michael van der Sande, director de marketing Renault.
Modificări de identitate şi pentru Grupul Renault
Odată cu modificarea de branding Renault, constructorul francez anunţă şi o schimbare vizuală a comunicării la nivel corporate, ceea ce înseamnă că Grupul Renault - care conţine mărcile Renault, Dacia şi Samsung - va trece şi el printr-o uşoară schimbare estetică în acest an. Detaliile acestui proces vor fi publice însă în cursul săptămânii viitoare.
la cum pacalesc testele euroncap. pun cam putina pasiune pentru viatza. iau stelele la limita. era un test in care au marit viteza cu 10 km fatza de euroncap iar pagubele au fost mari. cam ironic sloganu. si cand ma gandesc si la dacia. sau ca vand loganu pe unele pietze cu sigla renault....