Renault Megane RS a devenit deja mașină de colecție: ultimul exemplar produs se vinde cu 37.000 de euro

Publicat marţi, 23.08.2016 18:26 de Bogdan Mirică

Un dealer Renault din Scoția a reușit să intre în posesia ultimului Megane RS produs la uzina din Palencia. Mașina are potențialul de a deveni o piesă de colecție, motiv pentru care prețul său a crescut considerabil.

Unul dintre cele mai titrate hot-hatch-uri ale momentului a ieșit la pensie. Renault Megane RS, considerat un adevărat etalon în segmentul compactelor sportive, a ieșit din producția uzinei spaniole din Palencia, la finalul lunii trecute.

De la debutul pe piață și până în iulie 2016, Renault a vândut și produs peste 30.000 de unități Megane RS. Ultimul exemplar a mers la un dealer din Marea Britanie, care s-a gândit deja să profite de pe urma celebrității mașinii.

Prin urmare, dealerul Arnold Clark Renault din Dundee, Scoția, le oferă pasionaților o viitoare piesă de colecție: ultimul Megane RS, la un preț de 31.390 de lire sterline, echivalentul a 37.100 de euro. Destul de mult, dacă ne gândim că mașina costa cu aproape 10.000 de euro mai puțin atunci când încă se afla în producție.

Ultimul Megane RS este o versiune cu suspensie Cup, 275 de cai putere sub capotă, diferențial mecanic, frâne Brembo, jante Speedline de 19 inch, anvelope spotive Michelin Pilot Sport Cup 2, amortizoare Ohlins, scaune Recaro, tapițerie din piele și alcantara și sistem multimedia cu ecran de 7 inch. Din păcate, mașina este disponibilă doar cu volan pe partea dreaptă.

  • megane, marţi, 23.08.2016 20:20

    Versiunea cu sasiu CUP, jantele pe 19 inch si suspensia Ohlins costa in jur de 33.000 de euro la noi. In Germania este mai scumpa, in jur de 35.000. Nu stiu care sunt preturile in Scotia, dar in niciun caz nu poate costa cu”cu aproape 10.000 de euro mai puțin”! 27.000 costa versiunea de baza, de 265 de cai, fara sasiu CUP. Deci pretul este cel corect.