Renault pregăteşte un concept hibrid plug-in pentru Geneva 2014
Renault va aduce la Salonul Auto de la Geneva un concept hibrid plug-in care va avea un consum mediu de doi litri la sută, titrează englezii de la Auto Express.
Renault lucrează la primul său concept hibrid plug-in, spun englezii de la Auto Express citând surse oficiale. Inginerii concernului francez pregătesc un prototip cu dimensiuni comparabile cu cele ale lui Clio, care va asigura un consum mediu de doi litri la sută şi va avea un tren de propulsie hibrid plug-in.
„Principalul scop al departamentului nostru de cercetare şi dezvoltare vizează reducerea emisiilor. Cu strategia noastră de vehicule electrice, suntem plasaţi perfect pentru a dezvolta sisteme hibride”, a explicat Remi Bastien, şeful departamentului de cercetare şi studii avansate de la Renault. Debutul unei eventuale versiuni de serie a acestui concept este la cel puţin doi ani distanţă de prezentarea de la Geneva, ceea ce i-ar face pe cei de la Renault să fie printre ultimii constructori de volum care adoptă sistemele de propulsie hibride.
Decalajul mărcii franţuzeşti este datorat strategiei adoptate de Renault până în prezent, care viza concentrarea pe îmbunătăţirea actualelor motorizări şi dezvoltarea unei game de modele electrice. Contrar previziunilor interne, modelele Zoe, Twizy, Fluence ZE şi Kangoo ZE nu au reuşit să atingă vânzările dorite de analişti, iar dezvoltarea de sisteme de propulsie hibride pare să fie noua direcţie a concernului francez, fără a abandona vehiculele electrice existente în gamă.
Via AutoExpress
conceptul asta il vad ca pe un pas inapoi....planurile avantgardiste (unii ar spune nerealiste) cu privire la masinile electrice nu confirma. Mare pacat. dar 2L/100km? Sper ca nu va ramane la stadiul de ...studiu