Reportaj: Atestatul pentru nervi de oţel

Cât de departe poate merge nebunia unui test de consum? Asta ne-am întrebat şi noi, asta s-au întrebat şi cei care au organizat un test de consum cu Mazda3 în mijlocul oraşului Viena. Automarket a fost prezent acolo şi s-a luptat pentru prima treaptă a podiumului.

Nervi de oţel. Dacă ar fi de vânzare, probabil testele de consum nu ar mai fi atât de chinuitoare. Atât de chinuitoare încât ultima dată când am încercat un asemenea efort de răbdare am jurat că nu o să mai calc atât de fin pedala de acceleraţie. Se întâmpla în noiembrie, când încercam să bat consumul obţinut de Claudiu David la bordul unui BMW 520d.

#batelpedavid: Am încercat (şi, parţial, am reuşit) să batem recordul de consum al lui Claudiu David cu BMW 520d xDrive

A fost nevoie de şase luni ca să uit jurământul. Mazda m-a corupt cu o provocare incitantă şi m-a trimis împreună cu alţi trei jurnalişti români la Viena. Scopul? Un test de consum cu noul Mazda3, prin oraşul lui Mozart, timp de 24 de ore. Adică un fel de Le Mans al ecologiştilor, o cursă împotriva legilor nescrise ale traficului urban, o cursă gata să demonteze mitul consumurilor oficiale.

Un început cu stângul

Mazda24h Urban Challenge a adunat la Viena jurnalişti din şase ţări, printre care şi România. Ne-am aliniat la start cu Austria, ţara gazdă, Ungaria, favoriţii competiţiei, Croaţia, Slovenia şi Serbia. Steagul a fluturat la ora 15:00, iar maşinile au pornit una câte una să se ia de gât cu traficul vienez.

Am zis toate maşinile? Pardon. Toate cu excepţia uneia, cea a României. Maşina pe care noi am extras-o din urnă, roşie la culoare, a trădat. Asta după ce am adus cu forţa toate anvelopele la o presiune de 4 bari. De fapt nu maşina a clacat, ci computerul special instalat pentru a măsura cu acurateţe consumul.

Aşa că am fost nevoiţi să schimbăm cu o maşină de rezervă pentru prima oră a competiţiei. O oră dedicată acomodării cu traseul şi învăţării lui. Şi pentru că nu puteam folosi navigaţia, ci doar câteva indicaţii succinte scrie pe o coală A4, am zis că cea mai bună strategie ar fi urmărirea maşinii Austriei. Greşit. Am rătăcit împreună pe lângă muzee şi străzi cu sens unic.

Regulile concursului

Competiţia gândită de Mazda a presupus 24 de ore de condus continuu. Un traseu dinainte stabilit, lung de aproximativ 5.5 kilometri, trebuia parcurs de fiecare membru al echipajului. Cele de 24 ore au fost împărţite în 24 de segmente. Strategia echipei noastre a fost simplă. Câte două segmente consecutive pentru fiecare jurnalist.

Cum eram patru jurnalişti înscrişi în competiţie, aveam o pauză de şase ore înainte de a intra în acţiune. În dreptul Automarket au picat orele 17:00-19:00, 01:00-03:00 (adică în toiul nopţii) şi 09:00-11:00.

Cobaiul competiţiei

Subiectul principal al acestei competiţii a fost Mazda3 şi versiunea sa diesel de 2.2 litri şi 150 de cai putere. Un hatchback popular, echipat standard cu un sistem start-stop, gata să promită un consum mediu oficial de numai 4.1 litri/100 de kilometri. Cifrele de consum urban promit o valoare de 4.9 litri, ceva utopic în condiţii ideale de trafic. Totuşi, utopia poate fi răsturantă de un test de consum dacă există un grup de jurnalişti cu experienţă.

În luptă cu vienezii care au terminat programul

M-am prezentat în faţa organizatorilor fix la 16:50, ora de la care puteam ridica maşina şi m-am avântat în traficul austriac. Sistemul de măsurare a consumului fusese reparat de ceva timp şi acum funcţiona perfect. Prima stradă e uşor la vale. Aşa că am lăsat lucrurile să curgă, aşteptând lumina verde a semaforului. Din fericire, pentru că suntem într-o ţară civilizată, semafoarele sunt sincronizate, iar fiecare verde e urmat de o linie asemănătoare, ca într-un efect de domino. E plăcut să ştii că ai cale liberă şi că poţi anticipa culoarea traseului tău.

Traseul, croit pe lângă aerul gotic al primăriei, de-a lungul Dunării puţin agitate şi chiar prin zona agitată a Operei, a presupus multă răbdare. Atât pentru cel din spatele volanului, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Recunosc că am reuşit să smulg primele claxoane din istoria traficului vienez. Şi nu numai eu. De cele mai multe ori, ele veneau din partea taximetriştilor sau a maşinilor de livrare.

Pe cele două segmente rezervate mie am reuşit să obţin un consum de 4.41, respectiv 4.34 litri/100 de kilometri. Cifrele oficiale deja nu mai stăteau în picioare, deşi gustasem chiar orele de vârf, când vienezii se retrag spre casă.

Proba de suflat în fiolă

A doua provocare, cea nocturnă, s-a scurs pentru mine între orele 01:00 şi 03:00, atunci când majoritatea vienezilor dorm, exceptând zona agitată de pe malul Dunării, unde timpul se dilată pentru tinerii petrecăreţi. Am urcat în maşină şi am mers încet. Nu mă grăbeam să alerg, nu mai aveam fundal sonor, piciorul îmi putea zăbovi uşor pe acceleraţie.

Claxoanele lipseau, însă nu şi semafoarele. Au continuat să funcţioneze normal toată noaptea. Între amorţeală şi concentrare, testul de consum este întrerupt de un filtru al poliţiei, care încearcă să depisteze şoferii suspectaţi că au consumat alcool. Deşi îmi aruncă o privire insistentă prin geam, poliţistul mă lasă să trec prin singura breşă creată într-un baraj de 4 maşini ale forţelor de ordine. Toate socotelile mele s-au cam dus pe apa... Dunării.

Mai reuşesc două ture prin acelaşi baraj al poliţiei şi încep să învăţ semafoarele. Cel de la Primărie trebuie prins cu 50 de km/h altfel rişti să rămâi împotmolit în succesiunea de lumini roşii care se înşiră până pe malul Dunării.

Alergări nocturne după cel mai bun consum

Al doilea segment, cel între 02:00 şi 03:00, a adus o altă strategie. Am încercat să măresc viteza de deplasare, ajungând uneori chiar şi la 60 de km/h. După mai multe încercări am reuşit să prind toate semafoarele pe verde. O înşiruire de lumini versi care îţi accelerează pulsul şi te face să transpiri la gândul că unul s-ar putea transforma în portocaliu. Alături de mine, echipajul din Ungaria şi cel din Croaţia aleargă cu aceeaşi viteză. O maşină de poliţie, apărută din senin, aduce şi prima frână. Iar apoi, ca o înlănţuirea nefericită a evenimentelor, prindem şi primele semafoare roşii după o bună bucată de vreme.

Ceasul ticăie, iar maşina trebuie să se întoarcă la start, însă ungurii forţează încă o tură. Alerg şi eu în spatele lor, conştient fiind că orice element neprevăzut ne scoate din cursă. Însă un tur în plus poate reduce consumul cu câteva miligrame de motorină.

După o noapte tensionată, în care cafelele şi energizantele au antrenat şi mai mult lucrurile, sistemul de măsurare a concluzionat: 47.8 kilometri parcurşi şi 1.74 litri de motorină evaporaţi din rezervor, adică echivalentul unui consum de 3.64 litri/100 de km. Este a doua cea mai bună performanţă a segmentului, după Austria.

„Suntem pe primul loc!”

Prima lumină a dimineţii am văzut-o pe la 8:30, cu puţin timp înainte de ultimele mele segmente, programate între 09:00 şi 11:00. Am coborât mai mult teleghidat decât conştient după cele patru ore de somn. Am primit însă o injecţie de adrenalină în sala rezervată competiţiei. Eram pe primul loc. România conducea clasamentul după o noapte în care s-au dat lupte grele. Începea însă ora de vârf.

Impulsionat de rezultatul bun şi convins să nu lăsăm nimic celorlalţi participanţi am urcat din nou la volan. Primul segment a adus un trafic infernal. Multe maşini, multe autobuze şi mulţi biciclişti. Am reuşit să fac doar două ture de traseu, adică 11.5 kilometri. Consumul a fost însă departe de ceea ce reuşisem cu o zi înainte: 4.7 litri/100 de km.

Sabotat de un autocar din Mioveni

În al doilea segment, programat între 10:00 şi 11:00 am pornit şi mai determinat. Am avut noroc cu câteva semafoare verzi, însă m-am trezit blocat de autocarul Consiliului Cultural Mioveni. Frânează, pierde din viteză, caută o treaptă inferioară. Sunt răsplătit însă cu o mână scoasă ostentativ pe geamul şoferului. „Cu plăcere”, mormăi printre dinţi.

Şi de parcă întâlnirea cu argeşenii nu ar fi fost suficientă, la jumătatea ultimei ture, în timp ce alergam către punctul de start, un ochi fuge către afişajul sistemului care înregistrează consumul. Am văzut alb în faţa ochilor. Alb ca şi ecranul. Pentru că acolo nu mai era nimic. La finalul segmentului meu, organizatorii au înţeles problema: sistemul rămăsese fără spaţiu pe cardul de memorie. Deşi eram ţara cu cei mai puţini kilometri parcurşi.

Mi s-a promis că se vor lua în calcul ultimele date înregistrate. Puţin frustrat am aşteptat ca şi ceilalţi colegi să termine concursul. Ultima plimbare cu maşina noastră cea roşie a presupus o cursă în echipă. Am urcat toţi jurnaliştii la bordul ei pentru a face un ultim tur, notat şi el la finalul competiţiei.

Un final fără podium

După ce steagul a fluturat sfârşitul cursei, ne-am adunat cu toţii în jurul zonei de premiere. A fost loc de câteva strângeri de mână prieteneşti, de câteva poveşti, de zâmbete şi de convingerea că am reuşit să batem consumul oficial promis de Mazda.

E o satisfacţie umbrită însă de un loc patru în clasamentul general, cu mult în spatele ungurilor. Măcar i-am depăşit pe austrieci, care au ocupat un ultim loc, ruşinos, chiar la ei acasă.

Media noastră de consum după 24 de ore a fost de 4.01 litri, uşor departe de cea a ungurilor, care au reuşit să obţină o valoare de 3.85 litri/100 de kilometri.

Ce rămâne după această experienţă? Convingerea că orice test de consum te stoarce de energie în încercarea de a scoate tot ce e mai bun din tine. Şi tocmai această distilare a convingerilor verzi te va face pe viitor să calci mai uşor pedala de acceleraţie.