REPORTAJ: Cum a fost la petrecerea Porsche 70 de ani
Porsche a sărbătorit recent 70 de ani de la prima sa mașină omologată. O asemenea vârstă venerabilă nu putea trece neobservată, așa că germanii au organizat o petrecere uriașă, la care am luat și noi parte.
M-am trezit înaintea alarmei. Cu nerăbdarea cu care mă trezeam înaintea excursiei de sfârșit de an în clasa a patra. Sau cu nerăbdarea cu care luam parte la o zi de naștere într-un apartament cu două camere prin clasa a doua.
8 iunie 2018, ziua în care sărbătorim 70 de ani de la nașterea Porsche. 70 de ani de când Ferry Porsche primea omologarea pentru prima sa mașină creată, un prototip denumit 356 No.1 Roadster. „N-am reușit să găsesc mașina sportivă la care visam, așa că mi-am construit-o”, declara atunci Ferry Porsche, care instala un motor Volkswagen pe o caroserie din aluminiu. Simplu, nu?
Omologarea primului exemplar 356 marchează nașterea brandului Porsche și startul unui drum anevoios, dar plin de reușite. De-a lungul celor șapte decenii, Porsche a devenit un brand pe care tot mapamondul îl asociază cu șofatul sportiv. De-a lungul celor șapte decenii, Porsche a devenit unul dintre cele mai glorioase nume din motorsport, cu peste 30.000 de victorii de-a lungul existenței sale, dintre care 19 doar la Le Mans, cea mai veche și dificilă cursă de anduranță din lume.
Pentru puștiul Bogdan Mirică, Porsche înseamnă câteva surprize Turbo extrem de valoroase și multe nopți albe prin internet-cafe-uri, zdrobind cu degetele o tastatură albă, în căutarea trasei ideale pe circuitele din Need For Speed Porsche.
Pentru jurnalistul Bogdan Mirică, Porsche înseamnă o aventură de 7 zile și 1500 de kilometri prin Turcia, Georgia și Azerbaijan, un Valentine's Day petrecut la Polul Nord, drifturi cu toată gama pe o șosea de la granița cu Rusia și lecții de pilotaj prețioase pe fostul circuit de Formula 1 din Istanbul.
Azi, însă, Porsche înseamnă o petrecere de 70 de ani, pentru care m-am trezit înaintea alarmei. În holul hotelului din Wroclaw tragem la sorți mașinile pe care le vom testa. Bag mâna în bolul rotund, amestec bilețelele pictate în culorile gamei actuale și, cu străfulgerarea unei versat jucător la TeleEuroBingo, scot afară un tichet pe care sunt scrise cele trei mașini cu care Porsche îmi va face cinste: Porsche Panamera Sport Turismo, Porsche 718 Cayman și Porsche 911 Carrera GTS Cabriolet.
Masa îmbelșugată pe care Porsche a pregătit-o pentru jurnaliști a fost întinsă chiar în centrul vechi al orașului Wroclaw, printre casele vopsite în culori tari. Nici mașinile înșirate de Porsche nu sunt mai timide, așa că mă simt captiv într-un tub de Bonibon.
Cel mai sportiv break de pe Terra
Iau cheile lui Panamera Sport Turismo și o zbughesc din tubul cu bomboane colorate direct pe șoselele poloneze. Am în față o capotă sub care stau ascunși 440 de cai putere, gata să mă facă să uit de limitele de viteză ale autostrăzilor din Polonia. Din fericire, traseul mă scoate rapid pe un drum înconjurat de o pădure deasă, bătut anual de mașinile care participă la Silesia Rally. Acele de păr și piatra cubică creează o reacție chimică explozivă atunci când te afli într-un Porsche. Râd ca un descreierat. Și râde și puntea spate, care glisează ca o jucărie sub mâna unui copil.
Cuplez la loc sistemul de control al stabilității și mă opresc pe marginea drumului. Oare ce ar zice Ferry Porsche dacă m-ar vedea atât de fericit într-un break. Într-un break Porsche. S-ar supăra că politica mercantilă a fiecărui brand auto a născut și astfel de struțo-cămile? Ce caută Porsche Panamera Sport Turismo în gama unui brand care s-a născut din dorința de a face mașini sportive, cu două locuri, extrem de ușoare?
Nu e bine să ai revelații din astea la o aniversare. Strică tot cheful omului. Înainte de a învârti cu lehamite volanul break-ului înapoi pe traseu, îmi aduc aminte de ceea ce spunea Ferry Porsche: „Fiecare Porsche trebuie să fie o mașină sportivă”. Hmm... Păi dacă e vorba de așa, Porsche n-a greșit cu nimic. Pentru că Panamera Sport Turismo e cel mai sportiv break de pe planetă. Punct. Spun asta fără nici un fel de ezitare. Stau mărturie cele 4.4 secunde scurse până la 100 de km/h, viteza maximă de 286 de km/h, direcția precisă ca un bisturiu de chirurg, suspensia adaptivă și direcția de pe puntea spate. Și nici nu am amintit de versiunea Turbo, care face „suta” în 3.8 secunde.
Porsche 718 Cayman, o mașină istorică?
Cu inima împăcată zoresc către prima oprire de pe traseu, locul unde voi face cunoștință cu a doua mașină de pe biletul extras. Loteria organizată de Porsche cu ocazia celor 70 de ani împliniți m-a urcat la volanul unei sportive care se leagă strâns de primele pagini din istoria brandului.
Cayman, deși lansat în anul 2006, are multe în comun cu primul Porsche, adică cu 356. Vorbim în primul rând de amplasarea motorului. Prototipul Porsche 356, adică fix exemplarul cu numărul 1 folosit pentru a obține omologarea, avea aceeași arhitectură. Un motor Volkswagen, amplasat central și modificat pentru a dezvolta 35 de cai putere. Pare puțin, dar caroseria din aluminiu făcea ca mașina să cântărească jumătate de tonă și să ofere performanțe bune pentru acea vreme.
Mașinile de serie care i-au urmat prototipului au schimbat amplasarea motorului, acesta fiind regăsit în spate.
Un alt lucru pe care îl au în comun Cayman și primul Porsche creat vreodată? Ambele au pornit de la ideea unei mașini sportive accesibile. Așa se face că actualul Cayman este cam cel mai ieftin bilet de intrare în gama Porsche. Nu în ultimul rând, asemeni lui 356, și actualul Cayman folosește un motor cu patru cilindri. Iar Porsche face parte acum din marea familie Volkswagen, dacă stăm să căutăm alte corespondențe. Diferența este că 718 Cayman are în prezent 300 de cai putere, cu 265 mai mulți decât strămoșul său.
Faceliftul, i-a adus lui Cayman și numărul 718 în denumirea oficială. Numărul face referire tot la perioada de început a brandului german, când Porsche 718, un derivat de competiție al lui Porsche 550, cu motor central și caroserie RennSport, debuta pentru prima dată în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Sârșitul anilor '50 a fost marcat de succesul acestei mașini în competiții de renume ca Targa Florio și Le Mans.
Și pentru ca toată experiența mea să capete o încărcătură istorică și mai puternică, exemplarul pe care l-am condus a purtat numărul 1.
Cei 300 de cai s-au simțit fantastic de bine pe cei 100 de kilometri parcurși prin Polonia. E drept că suspensia calibrată atât de sportiv nu s-a împăcat foarte bine cu drumurile peticite ale leșilor. Peisajul a fost în mare parte anost, de parcă tăiam Bărăganul în două la mijloc de august, când seceta usucă decorul. Așa că am spulberat plictiseala cu sunetul metalic al evacuării duble. Motorul turbo de 2.0 litri, introdus odată cu faceliftul, a schimbat puțin tonalitatea, însă Porsche a reușit să păstreze un sunet de mașină sportivă, gata să-ți ridice părul pe mâini ori de câte ori apeși pedala de accelerație. Dacă nu-ți place sunetul standard, există și un buton care face ca evacuarea să sune mai bărbătește.
De la Porsche 901, la Porsche 911 Carrera GTS Cabrio
Am păstrat pentru final strănepotul modelului care a pus Porsche pe harta industriei auto: 911. Era toamna anului 1963. Europa găzduia unul dintre cele mai importante saloane auto ale sale la Frankfurt. Tânăra companie Porsche, care vânduse deja aproape 78.000 de unități 356, dorea să se afirme cu un nou model. Conceptul său se numea 901 și atrăgea atenția entuziaștilor. Atrăgea și atenția celor de la Peugeot, care cer modificarea numelui, întrucât numerotarea 901 este apropiată de cea pe care o foloseau ei încă din 1929. A fost o lovitură grea pentru germani, întrucât toate materialele publicitare și inscripționarea mașinilor erau pregătite pentru numele 901.
Porsche nu stă prea mult pe gânduri, așa că în 1964 apare primul 911 de serie (înlocuirea cifrei 0 cu 1 a fost cea mai eficientă soluție din punct de vedere al costurilor necesare refacerii materialelor), mașina care avea să devină un simbol pentru brand și o icoană sfințită în casa fiecărui petrolhead din lumea asta. De-a lungul generațiilor, Porsche 911 a devenit cel mai popular model al brandului și a fost responsabil pentru introducerea unor inovații ca turbocompresia, caroseria targa și sistemul 4x4 sportiv. Designul său a rămas o marcă înregistrată pentru brand și este păstrat cu sfințenie și astăzi, când Porsche a vândut mai bine de un milion de exemplare 911.
Mașina care avea să-mi povestească despre toate astea? Un Porsche 911 Carrera GTS Cabrio, gri cu acoperiș vișiniu. Un acoperiș pe care l-am ascuns imediat, de dragul părului în vânt și de dragul motorului de 3.0 litri, care continuă să sune magistral. 450 de cai putere pentru o mașină de 1.5 tone, capabilă să-ți citească gândurile prin intermediul cutiei cu dublu-ambreiaj PDK. Nu e de mirare că instalarea cutiei automate ajută decapotabila să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 3.8 secunde. Mai repede decât un Aston Martin DB11.
Fiecare launch-control mi-a zdruncinat zdravăn creierii izbiți de tetieră. Și de fiecare dată am râs cu pulsul crescut și cu mâinile strângând puternic volanul îmbrăcat în piele și în fibră de carbon. Este fascinant câtă bucurie poate zace într-o mașină. Și este fascinant faptul că nu ai nevoie de cei 580 de cai putere ai lui 911 Turbo S ca să te simți fericit.
Norul de ploaie care m-a urmărit toată ziua nu m-a iertat. Așa că pe final de traseu a trebuit să mă abțin. Am încetinit până la 50 de km/h și parcă stăteam pe loc. Cele 13 secunde până când habitaclul s-a acoperit au părut o veșnicie. Parcă mi-aș fi dorit soft-top-ul manual al lui Mazda MX-5.
Seară de festival
Traseul s-a încheiat pe un circuit recent inaugurat în Polonia și botezat Silesia Ring. Acolo, decapotabila mea a parcat lângă strămoșul său, un Porsche 901 impecabil, adus de cei de la Porsche Classic direct din muzeu. Este fantastic să vezi pe viu cât de puțin a evoluat designul și cât de bine a fost păstrată esența celor două faruri rotunde care au consacrat brandul.
Petrecerea Porsche nu s-a terminat aici. Sărbătorirea a 70 de ani trebuia să fie memorabilă, așa că seara, pe aceeași ploaie pe care s-a sfârșit testul meu cu 911 Carrera GTS Cabrio, i-am cântat „La mulți ani!” brandului german alături de cei 400 de clienți veniți din toată Europa, cu exemplare Porsche care ar fi stat fără probleme în orice muzeu de pe lumea asta.
Au curs valuri de bere germană, s-au fript cârnați și burgeri, iar pe fundal a răsunat Jamiroquai, celebrul artist englez, care a concertat ca pentru prieteni vreme de mai bine de o oră. Scena nu putea primi un artist mai potrivit. Jay Kay are o colecție de peste 50 de mașini-bijuterii, inclusiv câteva modele Porsche pe care le găsești doar în muzeu.
Într-un interviu pentru The Telegraph, Jay Kay susținea că exemplarul său Porsche 911 2.7 RS (produs începând cu 1973 în doar 500 de unități, s-a vândut în doar o săptămână de la afișarea prețului) „este fascinant prin simplitatea întregului pachet și prin modul în care se conduce. Iubesc forma sa, mai ales atunci când o compar cu gama actuală. Și nu cred că poți găsi o culoare care să iasă în evidență mai bine decât asta”.
Seara s-a terminat mult după miezul nopții, în sunetul stropilor de ploaie care loveau în sutele de corturi roșii. Nu credeam că un bătrânel de 70 de ani poate distra atât de bine câteva sute de oameni. A doua zi nu m-am mai trezit înaintea alarmei.
Baiatul care a facut corecturi nu vede prea bine, asa ca am sa REPET: si pe Porsche Panamera este o cutie cu dublu ambreiaj, adica PDK. Chiar dacă și pe Panamera Sport Turismo avem o cutie excelentă, clasică, cu opt rapoarte, nimic nu se ridică la înălțimea PDK-ului Stergeti cat mai repede prostiile astea, ca va faceti de ras. Si mai rau.