Porsche Performance Drive: Cayenne şi cele opt lumânări colorate

Porsche Performance Drive mi-a oferit ocazia de a experimenta cele două feţe ale brandului german: cea sportivă, pe care o cunoaştem cu toţii, şi cea dedicată terenului accidentat, unde Cayenne începe să devină un etalon.

„Uşor Baciu, uşor. Ia piciorul din gaz pe coborârea asta”, îndeamnă Giurgea cu un aer părintesc de pe locul din dreapta. Avem puţin peste 10 litri consum indicat de computerul de bord şi suntem foarte aproape de finalul etapei. Suntem în fruntea clasamentului Porsche Performance Drive şi asta atârnă ca o piatră de moară de gâturile tuturor.

Porsche Performance Drive, ziua 2: Prima victorie românească

Aproape că am ruginit tot mecanismul mental, calculând la nesfârşit consumuri, timpi şi kilometri. Valea următoare ne aduce însă iar în treapta a opta şi ne aşează în decorul montan un tort uriaş, presărat cu mici lumânări colorate. O surpriză dulce din care aveam să gustăm, probabil, la finalul traseului. Am continuat încordarea până la benzinăria din Kazbegi, undeva în nordul Georgiei, la graniţa cu Rusia. Aici am primit 15 litri de benzină şi mulţumirea că suntem în continuare în cărţi pentru victorie. Cel puţin aşa credeam noi.

Porsche Performance Drive, ultima zi: cea mai bună, dar şi cea mai amară performanţă românească din istoria competiţiei

Opt lumânări colorate

Fără prea multe comentarii, am luat Cayenne-ul şi ne-am întors înapoi la tortul uriaş, unde am aprins rând pe rând lumânările colorate. Una câte una. Roşii, albe, galbene sau albastre, toate au ars intens, cu o flacără puternică. Am fost orbiţi cu toţii de euforia momentului şi de energia celor opt explozii şi de sunetul lor metalic. Metalic şi malefic, aşa cum îi stă bine unui Porsche.

Eu am aprins, pe rând, patru dintre cele opt surprize. Prima lumânare a fost de un roşu aprins, un Cayman GTS, cu 340 de cai putere şi pofta de te aduce la 100 de km/h în 4.6 secunde. E maşina diavol, în care calci pedala chiar dacă în faţa ta se întinde un hău de câteva sute de metri.

Puncte colorate pe Transfăgărăşanul din Georgia.

E maşina în care adrenalina te îmbată atât de tare încât ai impresia că nimic nu e real, nici măcar tu. Fiecare curbă abordată cu aplomb e un râs bolnav, pe care nu-l poţi stăpâni.

Şi când crezi că ai atins apogeul, aprinzi cealaltă lumânare şi te trezeşti că nu te mai separă nimic de cer. Senzaţia de libertate pe care o simţi în Porsche Boxster GTS este ireală. Tot ce am descris mai sus, combinat cu un sunet mult mai clar, realist, pe care urechile tale îl gustă cu poftă din motorul amplasat central. Aceeaşi reţetă şi pentru Porsche 911 Targa, prezent şi el la demonstraţia de forţă.

O maşină care se încadrează în peisaj.

Senzaţiile se mai diluează puţin în Porsche Carrera 4S, unde tracţiune integrală îţi refuză orice poftă desfrânată de a derapa controlat şi unde cutia PDK schimbă ordonat, nemţeşte, smucind bărbăteşte maşina la urcarea în treapta superioară.

Sunetul pur, cu note înalte şi răget metalic transformă singurul tunel de pe traseu. Te trezeşti la Scala din Milano, simplu spectator al reprezentaţiei care îţi ridică fiecare fir de păr.

Despărţirea s-a făcut tot la volanul unui 911, de această dată fără cifra 4 şi ajutat de o transmisie manuală. O ecuaţie bărbătească, în care trebuie să munceşti puţin cu schimbătorul pentru a ţine pasul cu celelalte maşini, echipate cu PDK. O experienţă plăcută, mai ales la ieşirea din viraj, unde lucrurile alunecă uşor spre plăceri vinovate.

Un apus cum rar îţi este dat să vezi.

Cu pantalonii suflecaţi

Şi tot în categoria plăceri vinovate intră şi gropile traversate cu 60 de km/h, care hurducăie şi clatină mamutul de peste două tone. Cayenne toacă mărunt pietrele de sub el, aruncând nepăsător bolovani, care de multe ori izbesc cu un sunet surd chiar sub picioarele mele. Cu suspensia ridicată şi cu spătarul scaunului la un unghi de 90 de grade păşim încet spre Muntele Kazbegi, către o biserică uitată de lume, cocoţată chiar pe marginea unei stânci.

Dacă privim cu atenţie fotografia, vom vedea o mică biserică cocoţată pe munte.

Sunt pante cu înclinaţie mică, o serie de punţi încrucişate, însă nimic spectaculos. Ploaia a mai înmuiat puţin pământul pe alocuri, însă nu este suficient pentru a pune probleme.

Cayenne se simte bine şi priveşte de la înălţime scobiturile care i se aştern la picioare. Traficul ne pune însă beţe în roate. O reuniune a câtorva maşini de off-road ne înghesuie pe toţi pe o cărare îngustă. Trecem milimetric unii pe lângă ceilalţi, folosind un limbaj al semnelor universal, valabil în georgiană şi română.

Cayenne a urcat fără teamă în vârf de munte.

Vârful ne aduce biserica veche de câteva sute de ani şi, la pachet cu ea, o panoramă care se grăbeşte să intre în zeci de exemplare în memoria aparatului foto. Decorul Munţilor Caucaz, cu vârfuri deja cărunte, încadrează perfect imaginea unui Cayenne sârguincios, solid şi sobru, capabil să îşi suflece pantalonii dincolo de genunchi şi să se afunde în noroi sau vaduri cu apă.

Încordat la maxim înainte de o pantă cu înclinaţie mare sau surescitat la maxim de şuvoiul cald de adrenalină care ţi se scurge prin picior atunci când forţezi pedala de acceleraţie la ieşirea din curbă, vei aprecia întotdeauna sursa acestor trăiri: Porsche. Un brand cu două feţe, care a dovedit că pe lângă orgasmele sportive pe care le poate naşte, are capacitatea de a deveni un etalon şi în rândul celor care iubesc o maşină de teren, cu mult testosteron.