REPORTAJ: Intrus în universul Duster
Automarket a participat la a opta întrunire a Dusteriştilor. Ne-am dus sub acoperire la bordul unui Sandero Stepway, dar n-am plecat fără să fim asimilaţi de fanii români ai lui Duster.
Duster, primul SUV al mărcii din Mioveni, a atins un nivel de popularitate atât de ridicat în România, încât a ajuns să aibă propriul său club de fani, devenit între timp asociaţie non-profit. Am participat la cea de-a opta întrunire a Dusteriştilor, aşa cum se autointitulează fanii modelului, pentru a observa cum decurge o întrunire între pasionaţii modelului românesc.
Ce înseamnă să fii Dusterist?
Orice conducător de Duster poate să adere la comunitatea Dusteriştilor, existând chiar şi o asociaţie dedicată pentru proprietarii modelului. Aderarea la aceasta aduce reduceri pentru membri în anumite service-uri de marcă şi la anumiţi furnizori de servicii şi echipamente. În rest, să fii Dusterist înseamnă că vrei să te bucuri din plin de Dusterul tău şi că preferi să faci asta într-un cadru organizat, unde îţi poţi măsura abilităţile în off-road luptându-te cu cronometrul şi cu noroiul sau zăpada care ţi-au fost puse în cale. În afară de concursul de off-road, evenimentele la care participă Dusteriştii nu se disting cu mult de o ieşire în natură a unui grup organizat de prieteni. Iar totul se întâmplă cu costuri de participare minime: 50 de lei de maşină intrarea în concurs.
De ce merită să participi dacă ai Duster?
Ideea principală este simplă: aderezi la o comunitate din care aparţii prin faptul că deţii un Dacia Duster 4x4 (de preferat) şi mergi să te întâlneşti cu alţii ca tine pentru a te bucura de capacităţile tehnice ale maşinii tale. Dar nu este concurs de accelerare sau de frânare, ci este o probă de îndemânare pe off-road, unde este mai bine să mergi încet, constant şi cu cap, decât să accelerezi şi să frânezi cât de tare poţi. În cadrul întrunirii la care am participat noi în calitate de observatori şi, tangenţial, pasageri, au fost derulate două ieşiri în off-road şi un concurs de off-road împărţit pe două categorii.
Cele două ieşiri pe teren accidentat sunt abordabile chiar şi cu anvelopele standard cu care vine maşina livrată din fabrică. Asta înseamnă că posesorii care au un Duster 4x4 şi atât ar putea să participe fără să se plângă de echiparea slabă care nu le-ar permite să avanseze. În plus, comunitatea Dusteriştilor pare să fie suficient de strânsă încât să nu fii lăsat în urmă la greu, după cum am descoperit în mai multe rânduri pe parcursul weekend-ului respectiv. Ideea esenţială a acestor întâlniri este ca toată lumea să plece acasă cu zâmbetul pe buze şi maşinile participanţilor să nu fie avariate în niciun fel în urma parcugerii traseului.
Dusteriştii la concurs
Concursul de off-road al Clubului Dusteriştilor, sau Asociaţia Club Duster România, denumirea lor legală, este împărţit pe două clase şi are şi o categorie dedicată doamnelor. Cele două clase sunt inspirate din cele utilizate în competiţiile de off-road şi se numesc Standard şi Modificat. În cazul Dusteriştilor, la clasa Standard nu sunt permise anvelopele de tip MT/AT, dar este permisă prezenţa unui troliu pe maşină. La clasa Modificat sunt permise schimbări limitate doar de dorinţele proprietarului, incluzând aici suspensii diferite, anvelope MT sau AT, troliu şi altele.
Iniţial, trebuia să-i vedem pe Dusterişti cum se vor întrece pe un traseu de off-road derulat pe zăpadă, dar în lipsa acesteia au traseul a fost reconfigurat, iar competiţia a avut loc pe noroi şi iarbă udă. Organizatorii evenimentului au pus la cale două trasee separate, câte unul pentru fiecare categorie, în timp ce doamnele înscrise în competiţie ar concura pe primul dintre acestea. Respectivele trasee pot fi parcurse doar cu treapta întâi sau cel mult a doua şi, deşi vorbim de probe contratimp, sunt parcurse eficient doar dacă şoferul apelează la îndemânare şi la logică, nu la viteză pură şi agilitate.
Secretul obţinerii unui timp cât mai bun, pe lângă o trasă corectă printre jaloane, este o abordare "bătrânească" a problemei, care implică coborârea lentă cu treapta întâi şi avansarea mai departe în aceeaşi treaptă, cu modul "Lock" al sistemului de tracţiune integrală activat. Atât. Vă asigurăm că este mai greu decât pare, pentru că emoţiile concursului te fură şi ajungi să te grăbeşti şi să greşeşti, după cum ne-au demonstrat mai mulţi concurenţi care au sărit pe acceleraţie şi aproape imediat pe frână în loc să coboare încet o secţiune noroiasă a unui deal.
Prezenţe speciale
În primă fază, la întâlnirea Dusteriştilor ne-am simţit oarecum intruşi în grupul lor omogen, mai ales că noi am sosit la eveniment cu un Sandero Stepway, fratele ceva mai "subţire" a SUV-ului de la Mioveni. Nu ne-a arătat nimeni cu degetul, dar nu se simţeam tocmai la locul potrivit fără să avem obiectul muncii, un Duster 4x4. Lucrurile s-au aşezat rapid când Dacia a aranjat o prezentare privată a modelelor create de RTR pe baza lui Duster: o autospecială cu şenile care poate fi ambulanţă pentru zone greu accesibile, o variantă Pick-up a lui Duster şi două modele de competiţie ale echipei "Duster 4x4 Everyone", un team oficial al Renault Technologie Roumanie (RTR), aripa românească a biroului care se ocupă de dezvoltarea modelelor grupului Renault.
Duster Ambulanţă
Ambulanţa bazată pe Duster are un ampatament mărit şi este construită pe o versiune care poartă sigla Renault, cel puţin atunci când vine vorba despre interior. Acest lucru se întâmplă deoarece a fost necesar motorul 2.0i 16v (140 CP) de pe versiunea rusească a lui Duster şi transmisia automată în compania configuraţiei cu şenile. Acestea au fost construite în România de o firmă autohtonă şi au fost testate de inginerii RTR la viteze de până la 100 km/h. Toate funcţiile autovehiculului sunt operate ca la o maşină obişnuită, singura diferenţă importantă fiind necesitatea suspendării pe o rampă specifică service-urilor pentru montarea respectivelor şenile. Echipat astfel, Duster Ambulance poate să abordeze teren accidentat cu aderenţă extrem de slabă, cum este cazul zăpezii cu înălţimea de peste 50 centimetri, în care alte vehicule se împotmolesc pur şi simplu. Cu şenilele din dotare, Duster urcă pe zăpadă precum barca pe valuri şi avansează într-un mod controlat până acolo unde este nevoie de ea.
Duster Pick-Up
Prima apariţie publică a variantei Pick-Up a lui Duster a avut loc în iarna lui 2013. De această dată l-am văzut foarte de aproape şi am avut ocazia să-l şi conduc. Exemplarul care a fost prezentat în faţa Dusteriştilor a fost prezent la ediţia 2013 a paradei de 1 Decembrie. El fost modificat semnificativ de Romturingia, un carosier din Câmpulung, responsabil şi de lotul cumpărat de OMV Petrom. Iar modificările respective nu înseamnă o simplă tăiere "cu flexul", ci ranforsări calculate și finisate mai mult sau mai puțin elegant. De exemplu, balamalele benei nu arată excelent, dar funcționează.
Duster 4x4 Everyone
Acesta este modelul de competiţie al echipei de casă a RTR, Duster 4x4 Everyone, şi este este bazat pe un Duster de fabrică. În plus faţă de modelul de serie, el vine cu modificări minime în vederea participării la concursurile de off-road din ţară şi chiar şi din Europa la clasa standard. Printre dotările suplimentare se numără centurile în patru puncte, scaunele de competiţie, cuşca de protecţie, un sistem Terratrip profesional de măsurare a distanţelor parcurse şi un troliu. La nivel mecanic, modificările sunt minime: o mică schimbare la nivelul evacuării, o suspensie care permite o gardă la sol mărită şi o resoftare a unităţii ECU pentru a asigura acelaşi nivel de putere, dar mai mult cuplu maxim: circa 300 Nm.
Maşina de competiţie este impresionantă pe teren accidentat, dar lucrul care m-a fascinat cel mai mult a fost pasiunea echipei Duster 4x4 Everyone pentru off-road. Ei concurează cu cele două Dustere din dotare şi componenţa echipajelor se schimbă de la un concurs la altul, pentru ca fiecare membru al echipei să apuce să participe la concursurile respective. Cele mai bune echipaje merg apoi să concureze în probe internaţionale.
Primul contact cu Dacia Duster Pick-up "Army"
Spre deosebire de autospeciala cu şenile Duster Ambulanţă şi de Duster-ul de concurs, pick-up-ul a fost disponibil implicit pentru teste. Noi am fost închizătorii coloanei de Dustere şi am condus Duster Pick-up vreme de o oră, atât pe şosea, cât şi pe teren accidentat. Contrar aşteptărilor, maşina nu se simte la conducere atât de diferit faţă de un model care a părăsit linia de producţie, chiar dacă a fost modificat semnificativ de Romturingia.
Duster Pick-up se comportă uşor diferit faţă de modelul de serie atât prin prisma suspensiei ceva mai ferme, pentru a permite o sarcină utilă de peste 600 kilograme, cât şi prin faptul că are un roll-cage exterior şi mult mai puţină masă pe puntea spate atunci când nu este încărcată bena. Aceste modificări îi aduc un zgomot aerodinamic semnificativ mărit faţă de Duster-ul standard, în special peste 100 km/h, când roll-cage-ul produce un sunet specific de şuierat de vânt. Din fericire, luneta este izolată destul de bine şi nu amplifică zgomotul. La conducere remarcăm faptul că varianta Pick-up a lui Duster tinde să ”ţopăie” dacă abordăm succesiv mai multe denivelări mici, iar puntea spate se simte mai uşoară decât la modelul de serie. Acest lucru aduce un comportament rutier modificat subtil faţă de cel al lui Duster, cu o tentă supraviratoare în unele momente, dar corectată rapid de ESP şi de sistemul de tracţiune integrală.
În rest, habitaclul şi comenzile sunt identice cu cele ale lui Duster facelift, fiind păstrate până şi comenzile de deschidere ale geamurilor pe feţele de uşi.
J'Aime ma Dacia!
În incursiunea noastră de weeekend între Dusterişti ni s-a reconfirmat faptul că SUV-ul din Mioveni este mai capabil pe off-road decât avem noi curaj să-l punem la probă, dar şi că întrunirile de acest tip - eu am fost la a doua întâlnire între posesorii de Duster - pot să aibă aproape acelaşi program şi specific fără să fie plictisitoare şi repetitive. Iar când nu eşti fanul numărul unu al off-road-ului, cum este cazul meu, să te simţi bine când mergi cu maşina prin noroi, undeva pe un munte, este o experienţă care poate fi calificată drept impresionantă.
De fiecare dată când merg cu un Duster pe off-road plec plăcut impresionat. Maşina asta mă surprinde de fiecare dată când cuplez treapta 1 şi accelerez prin noroi sau zăpadă şi urc pe un deal. La primii zeci de metri în off-road, de fiecare dată am senzaţia că s-ar putea să stric ceva sau să rămân împotmolit, dar cu Duster nu am păţit niciodată asta atunci când l-am pus la încercare. Sigur, nu e cea mai silenţioasă, puternică, frumoasă sau confortabilă maşină de pe piaţă, dar e una dintre puţinele maşini pe care le poţi cumpăra din showroom cu mai puţin de 20.000 de euro şi să poată să se descurce onorabil şi în oraş, şi pe şosea şi pe off-road. Aviz amatorilor de polivalenţă.
Exceptionale fotografiile! Bravo! Reportajul este o dovada in plus ca vorbim despre aptitudinele off road are unor SUV -uri, mult mai des decat ne folosim de acestea!