Revoluție la Jaguar Land Rover: fiecare model al grupului va primi o nouă generație până în 2024. Britanicii pregătesc 4 modele noi în 5 ani

Publicat luni, 06.08.2018 10:38 de Paul Cosma

Jaguar Land Rover pregătește un plan de investiții masive în următoarea perioadă. Britanicii vor să lanseze 4 modele noi în 5 ani și, în plus, fiecare model din grup ar urma să primească o generație nouă până în 2024.

Anul 2018 n-a fost deloc unul bun pentru Jaguar Land Rover până acum, care a suferit din cauza vânzărilor slabe și a neclarităților legate de Brexit.

În ultimele trei luni, grupul JLR a raportat pierderi de aproximativ 236 de milioane de euro, unul dintre motivele invocate pentru această contraperformanță fiind legat de scăderea drastică a vânzărilor de mașini diesel în Europa și, în special, Marea Britanie.

Britanicii nu se lasă descurajați și pun la cale investiții considerabile pentru a reveni în joc. Potrivit Autocar, JLR vrea ca fiecare model din grup să primească o generație nouă până în 2024. În plus, în următorii 5 ani, britanicii vor să lanseze 4 modele noi, printre care și unul electric.

“Noua eră” pentru Jaguar Land Rover ar urma să înceapă de anul viitor cu un nou Range Rover Evoque, ce este așteptat să beneficieze și de o versiune plug-in hybrid.

Grupul JLR nu vrea să renunțe încă la motoarele diesel și susține că va lansa o nouă generație de propulsoare. Acestea ar urma să convertească “98% din emisiile NOx” în gaze “inofensive” și vor fi “mult mai curate decât cerințele actuale”.

Via Autocar

 

  • scamel, luni, 06.08.2018 12:33

    " britanicii... pun la cale investitii considerabile." mai baiatule, tu pe ce lume traiesti? la altii se mai poarta cincinalul.

  • Zuzu, luni, 06.08.2018 13:38

    Mașini mari, f grele, extrem de scumpe și deosebit de gurmande. Fiabilitatea la pământ. Nu știu ce așteptări au având în vedere condițiile de mai sus.