România a depășit Ungaria la producția de mașini pentru prima oară în ultimii 4 ani

Publicat marţi, 31.07.2018 14:50 de Daniel Popescu

România a produs 121.679 de mașini în primele 3 luni ale anului și a depășit Ungaria cu numai 353 de unități, pe fondul creșterii producției pentru Ford Ecosport și Dacia Duster.

În ultimii ani, Ungaria a avut o producție de mașini semnificativ mai mare decât România, însă cele mai recente date publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) pe baza statisticilor oferite de compania IHS Markit arată o victorie de etapă pentru țara noastră. 

Astfel, în primele 3 luni ale anului, în România au fost produse 121.679 de mașini, în creștere cu 23% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce Ungaria s-a oprit la pragul de 121.326 de unități, corespunzător unei creșteri de numai 3.6%.

Creșterea producției de mașini din România are ca principală explicație cererea mare pentru Ford Ecosport, ale cărui vânzări s-au triplat în Europa în prima parte a acestui an. În plus, noua generație Dacia Duster se bucură de asemenea de succes pe continentul european, în special pe principalele piețe din Europa de Vest.

În clasamentul general, România și Ungaria ocupă locurile 8 și 9, în timp ce Germania este pe prima poziție cu producție de peste 1.36 milioane de unități. Urmează Spania, Franța și Marea Britanie, în timp ce următoarele două poziții sunt ocupate de două state mici din Europa Centrală: Cehia și Slovacia.

Interesant este că România, Ungaria și Franța sunt singurele țări din top 10 în care producția de mașini a crescut, în contextul în care vânzările europene au stagnat în cea mai mare parte.

Loc Țară Producție Creștere
1 Germania 1.366.756 -6.6%
2 Spania 591.962 -6.8%
3 Franța 472.560 11.5%
4 Marea Britanie 440.447 -6.8%
5 Cehia 372.484 -3.0%
6 Slovacia 239.849 -0.6%
7 Italia 176.754 -12.5%
8 România 121.679 23%
9 Ungaria 121.326 3.6%
10 Polonia 103.469 -23.5%

România vs. Ungaria: producția de până acum

Începând din 2014, Ungaria a avut în fiecare an o producție mai mare de mașini decât România, ca urmare a prezenței mai mari a constructorilor.

În Ungaria, Mercedes are o uzină la Kecskemet unde produce Clasa A, Clasa B, CLA, CLA Shooting Brake, în timp ce Audi produce A3 Sedan, S3 Sedan, RS 3 Sedan, TT coupe, TT roadster, TTS coupe, TTS roadster, TT RS coupe și TT RS roadster la uzina de la Gyor. În plus, Suzuki deține o uzină la Esztergom unde produce modele precum Swift, SX4 S-Cross și Vitara.

Între timp, România are doar două uzine auto: Dacia produce la Mioveni modelele Sandero, Sandero Stepway, Duster, Logan, Logan MCV și Logan MCV Stepway, în timp ce Ford produce Ecosport la Craiova.

An România Ungaria
2017 364.654 472.127
2016 358.861 524.478
2015 387.171 526.571
2014 391.425 430.683
2013 402.046 312.795
2012 327.217 230.745
2011 310.611 209.338
2010 323.587 203.665

Perspective de viitor

Șansele ca România să depășească Ungaria la producția de mașini pe termen lung sunt însă scăzute, ca urmare a noilor investiții anunțate de marii constructori germani. Audi va începe producția noii generații Q3 în acest an și a viitorului SUV Q4 în 2019, în timp ce Mercedes a anunțat că va extinde producția la finalul acestui deceniu cu noi modele cu tracțiune față și spate.

În plus, BMW a anunțat marți că va construi prima sa uzină din Ungaria, unde va avea o capacitate de producție de 150.000 de unități pe an, mai mult decât a produs România în primele 3 luni.

În schimb, în România singura noutate va fi producția unui nou model la uzina Ford de la Craiova.

Via ACEA (PDF)

  • SILE, marţi, 31.07.2018 20:26

    Mda. Inainte de '90 Ungaria nu producea deloc autoturisme. Evoluam bine , ce sa zic. Ne concuram azi cu acori care mai ieri nu existau

  • SILE, marţi, 31.07.2018 20:28

    Las' ca mai deschide BMW o fabrica de "doar"150.000 bucati / an si se rezolva si asta

  • Moldovean, miercuri, 01.08.2018 09:25

    Mda, la o populație de peste 2 ori mai mică și suprafață cam la fel. Dar lasă, vinovații sunt străinii pentru subdezvoltarea României nu corupția împreună cu incompetența, prostia și lenea, nu? Au ceva străinii ăștia cu noi, ne pun mereu bețe în roate. Culmea, Poloniei, Cehiei, Slovaciei și Ungariei nu le pun. Doar cu noi au ceva! (sarcasm)

  • Vali, miercuri, 01.08.2018 12:04

    @SILE, inainte de 90' nici noi nu faceam autoturisme... faceam dacii :)

  • inexorabil, miercuri, 01.08.2018 23:20

    Eu nu m-aș arăta entuziasmat de performanțele ungurilor, mai ales că, iată, ȋi depășim la mustață :D Dar sigur este că mulți românași “cad pe spate” privind fascinați ȋn curtea vecinilor pentru simplu fapt că acolo se consolidează…Triada. Știți despre cine vorbesc: demiurgii inegalabili ai mașinilor. Noi ne fălim cu Renault și Ford. NONPREMIUM, nu? Mă rog, nu trebuie neglijată contribuția lui GM/Opel (primul investitor auto al Ungariei) la dezvoltarea industriei panonice de profil, dar na, “e de-alea proaste”, nu se compară cu tăticii. Și, culmea, dom’ne, deși noi ne ȋnchinăm Baalului german pe patru roți – neȋndoielnic că ȋntr-un mod mai evlavios decât ceilalți etnici din fostul bloc comunist – uite că el tot nu vrea să ne facă o imensă bucurie meșterindu-și produsele chiar sub nasul nostru. Corupția, incompetența și trândăvia: tarele mioritice, bată-le vina! Or fi duhnind și pârțurile vecinilor, dar nu la fel de "nașpa" ca ale noastre. Măi, măi, ce neșansă. Ȋn loc să ne plângem de milă, haideți să-i votăm masiv pe imaculații și meseriașii din oricare alte formațiuni ȋn afară de PSD-ALDE. Cum au ieșit ăia, gata, a doua zi or să și năvălească băieții cu mălaiul din afară. Este adevărat că “Dreapta” (adică cei din dreapta prezidiului PCR, laolaltă cu cei din dreapta ofițerilor de Securitate) s-a mai trezit dânsa la “butoane” ȋn cei 30 de ani de “democrație” și Triada tot nu s-a simțit interesată, dar, de acum ȋnainte, vizionarii germani de-abia așteaptă rocada adecvată pe “eșichierul” nostru politic, ca să ne ȋnvețe arta de a asambla mașini “bengoase”. Pariu pe o șaorma “cu de toate” ?

  • LR, miercuri, 01.08.2018 23:39

    Da, da, daaa! Cât e PSD-u'n floare Nici la muie nu ne doare!