România a produs aproape 40.000 de mașini în luna martie: peste 24.000 de unități în dreptul Dacia
Producția auto națională a atins aproape 40.000 de mașini în luna martie, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România.
În primele trei luni din 2021, uzinele Dacia și Ford din România au fabricat un total de peste 117.000 de mașini. La nivelul lunii martie, cele două uzine locale au asamblat 39.986 de unități.
Anul trecut, în aceeași perioadă, producția Dacia și Ford a fost oprită temporar din cauza pandemiei de coronavirus.
Revenind la martie 2021, ACAROM transmite că Dacia a asamblat 24.077 de mașini la Mioveni, iar 15.909 unități au fost produse de Ford la Craiova.
După primele trei luni ale anului, Dacia a atins o producție de 64.065 de mașini, în timp ce Ford a ajuns la 53.724 de exemplare.
Via ACAROM
Alin Nita,e cazul sa inveti niste injuraturi noi,cam 24 000. La cat de bogata si vie e limba romana,sunt sigur c-o sa reusesti! :)