Rovinieta va putea fi platita si prin SMS

Publicat miercuri, 18.04.2012 16:33 de Sebastian Toma

După introducerea rovinietei electronice, CNADNR oferă posibilitatea plăţii prin SMS a taxei de drum, informează Ziarul Financiar.

Sistemul de plată al rovinietei va avea încă o opţiune – plata prin SMS. Potrivit Ziarul Financiar, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va investi aproximativ 8.9 milioane de euro în extinderea la nivel naţional a sistemului informatic de emitere şi control a rovinietei, care include şi introducerea funcţiei de plată prin SMS. În acest sens, CNADNR va organiza o licitaţie pentru extinderea sistemului şi aşteaptă ofertele firmelor interesate până la 30 mai, dată la care acestea vor fi deschise. În alegerea ofertei câştigătoare, preţul va avea o pondere de 50%, iar oferta tehnică 50%.

Rovinieta electronică a fost introdusă în octombrie 2010 în urma unui contract de 8.2 milioane de euro atribuit consorţiului Novensys Corporation/UTI Systems, care a dezvoltat prima etapă a poriectului. În prezent, rovinieta poate fi cumpărată de la subunităţile CNADNR şi de la distribuitorii autorizaţi – Poşta Română, benzinăriile OMV Petrom, MOL, Rompetrol, Automobil Club Român, UNTRR şi alţii. În 2011, CNADNR a realizat venituri de 188 milioane de euro (821.57 milioane de lei) din vânzarea rovinietei, cu 13.4% mai mult faţă de anul precedent.

Un comunicat de presă emis de CNADNR arată că doar 46.7 procente din cele 5.4 milioane de vehicule înmatriculate în România sunt incluse în sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei ca având achitate, în momentul de faţă, taxele de drum. Conform calculelor realizate de cei de la Gândul, CNADNR ar încasa 35.7 milioane de euro pe an în plus dacă procentul încasărilor rovinietei s-ar extinde la 70% din parcul auto naţional.

Via | ZiarulFinanciar

  • dan_grc, miercuri, 18.04.2012 17:02

    70% din parcul auto sa plateasca rovigneta, dar poate aproximativ 50%din parcul auto circula in marile orase si doar de cateva ori ies in afara, deci dc sa plateasca rovigneta, mai mult decat pt cateva zile cat are nevoie? Si tot ni se spune cu cat s-ar incasa mai mult, dar nu s-a spus asa putin cat s-a incasat ce s-a facut cu banii, nu mai spun de taxa de mediu, de poluare sau de prima inmatriculare, cum s-o mai chema, ca din 2008 pana in prezent s-au adunat cateva sute de milioane de euro.

  • dumbravaandrei, miercuri, 18.04.2012 22:22
    @dan_grc

    Conform standardelor de cost la nivel de UE, banii aia ajung pentru 200Km de drum reabilitat cu covor asfaltic... Si indiferent de orasul in care stai, imposibil sa nu iesi cu masina pe centura.....

  • McLaren, joi, 19.04.2012 09:27
    cercul vicios

    Lumea nu vrea sa plateasca rovigneta pentru ca nu avem drumuri si astia nu au bani sa repare drumurile pentru ca nu se plateste rovigneta. Din nefericire am inteles dintr-un alt articol ca marile pierderi sunt la transportatorii de marfa ce :uita" sa plateasca in conditiile in care ei sunt cei mai mari distrugatori de drumuri. Eu sincer am avut rovigneta non stop la masina in ultimii 6 ani

  • raduvlase, joi, 19.04.2012 11:05
    @McLaren

    La fel si eu...platesc vigneta de multi ani...consider ca este in primul rand responsabilitatea mea sa platesc...chiar daca nu sunt multumit de calitatea drumurilor si de lipsa autostrazilor...dar sunt bucuros, ca partea mea este facuta.

  • LUCCI, vineri, 20.04.2012 01:31

    Din anumite surse am aflat ca asta e de fapt o afacere de circa 40 mil. euro (implementarea sistemului etc.) pe care musai o sa- incaseze cine trebuie.... N-am vazut masini de Bulgaria sau Anglia indisponibilizate de la ciori pt. ca nu plaesc vogneta!