Sărbătoare la Skoda: SUV-ul Kodiaq a ajuns la 600.000 de clienți în mai puțin de 5 ani
Skoda Kodiaq, primul SUV din istoria producătorului ceh, a fost comercializat în 600.000 de exemplare în mai puțin de cinci ani. Acest model este asamblat în patru țări, inclusiv China și India.
În 2016, Skoda a decis să intre pe un teritoriu complet nou: cel al SUV-urilor. În 1 septembrie, constructorul din Mlada Boleslav a prezentat lumii întregi modelul Kodiaq, denumit așa după cel mai mare urs brun din lume: Kodiak.
Gama de SUV-uri a producătorului ceh a crescut de atunci, dar toate modelele au preluat aceeași nomenclatură care începe cu litera K și se sfârșește cu Q. Kamiq, Karoq sau Kushaq sunt numai câteva exemple.
Anul trecut, SUV-urile au reprezentat circa 40% din vânzările totale ale brand-ului.
Revenind însă la Kodiaq, în mai puțin de 5 ani, acesta a fost ales de 600.000 de clienți din întreaga lume. În prezent este asamblat în patru țări (Cehia, China, Rusia și India) și este disponibil inclusiv în varianta Kodiaq GT, dezvoltată special pentru piața din China.
În tot acest timp, Skoda Kodiaq a fost recompensat cu peste 40 de premii internaționale. Versiunea Kodiaq RS chiar a stabilit un record de timp pentru SUV-urile cu șapte locuri pe celebrul circuit Nurburgring Nordschleife.
Modelul ceh a parcurs cei 20.8 kilometri în 9 minute și 29.84 secunde.
via Skoda