Scad preţurile la maşinile electrice? Honda a inventat motorul electric care nu are nevoie de metale rare şi scumpe
Honda a dezvoltat un nou motor electric care nu are în componenţă metale rare şi scumpe, iar scăderea costurilor de producţie ar putea conduce la o reducere de preţ pentru maşinile electrice.
Una dintre principalele probleme ale industriei de maşini electrice este că motoarele au nevoie de diverse metale rare care se găsesc în cantităţi limitate, într-un număr scăzut de ţări şi care cresc inevitabil costurile totale de producţie.
Iată însă că Honda a anunţat dezvoltarea unui nou tip de motor electric care nu mai necesita utilizarea în cadrul magneţilor a unor metale rare precum disprosiu sau terbiu.
Constructorul japonez a identificat însă o metodă de deformare care permite creşterea rezistenţei magneţilor la căldură fără să fie necesară utilizarea celor două metale rare. "O reducere a utilizării metalelor rare a fost una dintre principalele provocări ale industriei", precizează Honda într-un comunicat de presă comun cu furnizorul de metale Daido Steel, care a contribuit la această descoperire.
Pentru început, noul motor electric va fi utilizat în cadrul sistemului de propulsie hibrid al minivanului Honda Freed comercializat în Japonia. Descoperirea are însă potenţialul de a conduce în timp la o scădere a costurilor de producţie şi, implicit, la o reducere a preţurilor pentru maşinile electrice.
Via Carscoops
Fara suparare Daniel, dar acest articol este gresit. Motorul electric care nu foloeste magneti (deci nici metale rare) a fost inventat in 1889 de Nikola Tesla. Motorul AC pe inductie care are deobicei 3 faze foloseste inductia electrica in rotor pentru a genera un curent electric care genereaza la randul sau forta electro magnetica folosita la interactiunea dintre stator si rotor. In alte cuvinte nu are magneti permanenti deloc deci nici metale rare. Acest tip de motor este si cel mai avansat, eficient si puternic dintre toate tipurile de motoare electrice. Exista deja 2-3 masini electrice in productie care folosesc acest tip de motor. Una din ele se cheama T.... (ghiciti voi continuarea). Si Voltul are cel putin unul din motoare fara magneti. Cei de la Honda probabil se refera la motoarele DC brushless care au magneti permanenti si care sunt folositi deobicei la automobile hibride clasice.