Scoateţi posterele de la naftalină, reînviaţi guma Turbo: Mazda RX-Vision e aici să anunţe urmaşul lui RX-7

Publicat miercuri, 28.10.2015 12:21 de Mircea Meşter

Unul dintre cele mai frumoase concepte prezentate în lumea auto a ultimilor ani a fost prezentat azi de Mazda la Tokyo. Anunţă urmaşul lui RX-7 şi un nou motor rotativ de 1.6 litri care va dezvolta în jur de 300 de cai putere. Să vină!

Opriţi-vă din tot ce faceţi şi admiraţi această maşină. Este un concept desenat de cei de la Mazda şi prezentat astăzi la Salonul Auto de la Tokyo.

Nu doar că e frumos şi că simţim iar gustul copilăriei privindu-l, pentru că vrem să-l punem pe postere şi să-mpânzim camere întregi cu ele, ci reuşeşte să ne dea speranţe că în viitorul apropiat al celor de la Mazda ar putea apărea un urmaş al defunctului RX-7, una dintre cele mai apreciate maşini sport ale epocii sale.

Să revenim însă cu picioarele pe pământ. Conceptul se numeşte oficial Mazda RX-Vision şi este unul dintre cele mai senzuale prototipuri care au fost dezvăluite în lumea auto a anilor recenţi. Iar avantajele sale sunt faptul că reuşeşte să combine tot ceea ce au mai bun ţările cu istorie în lumea auto. De exemplu, designul aminteşte cumva liniile excepţionale ale modelelor Alfa Romeo din anii '60, oferind însă şi indicii interesante legate de legătura istorică cu RX-7. Aşa s-au născut blocurile optice care parcă au "pleoape" decupate direct în caroserie, o trimitere evidentă la farurile escamotabile ale vechiului coupe sportiv Mazda. Şi stopurile reuşesc să ne aducă aminte de RX-7 prin cele patru module rotunde încadrate de această dată într-o caroserie care pare o evoluţie naturală a celei de pe noul MX-5: linii fluide şi zone "organice" care nu par sculptate, ci naturale.

O privire paralelă între conceptul Mazda prezentat azi şi versiunea de serie a lui RX-7 din 1999 ne indică elemente şi linii comune interesante.

Cea mai importantă informaţie care vine dinspre Mazda este cea legată de motorizarea de sub capota prototipului japonez. Nu vorbim neapărat de o abordare eco şi de idei hibride sau electrice, ci de un motor rotativ, soluţie tehnică foarte apreciată în lumea auto şi care care-şi face apariţia astfel din nou în peisajul Mazda după câţiva ani de pauză. Nu ştim detalii despre noul motor denumit oficial Skyactiv-R, însă presa internaţională vorbeşte de un 1.6 cu două rotoare care va dezvolta în jur de 300 de cai putere. 

Să rezumăm, deci: Mazda tocmai ne-a aruncat în faţă un potenţial urmaş al lui RX-7 care va avea motor rotativ aspirat natural fără soluţii turbo, propulsie (tracţiune spate) şi care va cântări în jur de 1250 de kilograme la 300 de cai putere. Îl aşteptăm cu braţele deschise. 

  • ioi, miercuri, 28.10.2015 12:50

    guma Turbo exista im hypermaketuri; e drept ca e mai penala decat inainte, cand eram copii

  • mircea, miercuri, 28.10.2015 13:20

    @ioi Ştiu, am gustat-o. De-aia zic că merită scoasă cea veche :))

  • fain, miercuri, 28.10.2015 13:47

    eu am si acum intreaga colectie cand mi se face dor ma uit la ele ...sunt doua sau trei serii....parca

  • Valius, miercuri, 28.10.2015 14:22

    @fain, sunt multe serii, au mai mers, cam pana prin 98', si toate bune. dupa aia Kent a vandut licenta iar noul proprietar si-a bagat... Acum noua guma nu e nici pe departe ce era. Daca vrei sa vezi toate seriile le gasest aici https://colectionaruldesurprize.wordpress.com/.

  • halal, miercuri, 28.10.2015 14:37

    On topic: am utmarit clipul azi domineata cu lansarea facuta de CEO-ul Mazda Parvati. In afara de o fraza, totul era in japoneza. E cineva sa ne traducă si noua, cred ca s ac imi vom sti mai multe. Parca nu am inteles nimic de Turbo chewing fum. Altceva, de Subaru ati auzit ceva noutăti? Ssper ca nu incepeti cu Laser ,de-astea.

  • flavius, miercuri, 28.10.2015 16:01

    Felicitari Mazda !Deci se pot face motoare si fara nenorocitul turbo !

  • @Valius, miercuri, 28.10.2015 20:53

    Merci, "colega"; super :-)))

  • someone, joi, 29.10.2015 09:52

    @halal : au lansat wrx sti s207 , dar din pacate din nou editie limitata si doar pt piata japoneza daca e fara turbo, atunci urmasul lui rx-7 3ds va pierde lupta cu urmasii lui GT-R34 si primul NSX, iar posibilitatile de tuning la motor devin f limitate.