Șeful Polestar: “Ne gândim la listarea pe bursă, dar prioritatea este lansarea cu succes a sedanului electric Polestar 2”
Lansarea cu succes pe piață a sedanului electric Polestar 2 este prioritatea brandului de performanță al Volvo. Șeful constructorului susține că, pe termen mediu sau lung, intenția Polestar este să se listeze la bursă. Livrările Polestar 2 pentru clienții europeni vor începe în luna august.
În luna martie, grupul Volvo a început producția în China a primului său model electric, Polestar 2, un sedan ce vrea să rivalizeze cu Tesla Model 3. Producția este realizată la uzina din Luqiao, ce este deținută de Grupul Geely și operată de Volvo.
Câteva luni mai târziu, mai exact în iunie, Polestar a anunțat că
Șeful companiei spune că prioritatea imediată este lansarea cu succes a sedanului Polestar 2 și, pe termen mediu sau lung, intenția Polestar este listarea la bursă.
În cel mult 2-3 ani, Polestar vrea ca vânzările sedanului său electric să atingă 50.000 de unități anual.
Până la sfârșitul anului, Polestar 2 va ajunge pe piețele din Belgia, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie și Elveția.
Polestar 2 folosește două motoare electrice montate pe fiecare ax pentru a oferi tracțiune integrală. În total, cele două motoare electrice generează 300 kW, echivalentul a 408 cai putere, în timp ce cuplul maxim este de 660 Nm.
Bateria are o capacitate de 78 kWh, este formată din 27 de module, este poziționată sub podea și oferă o autonomie oficială de 500 de kilometri, conform standardului european WLTP.
Via Reuters