Shanghai 2013: Suzuki Authentics, conceptul japonez care anunţă un model compact

Publicat luni, 22.04.2013 15:57 de Bogdan Mirică

Suzuki a dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Shanghai conceptul Authentics, creat pentru a prefigura un viitor model de segment C, adresat în primul rând pieţei din China.

După mai multe teasere, Suzuki a dezvăluit noul concept Authentics în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, cel mai important eveniment auto al lunii aprilie. Conceptul japonezilor îşi propune să aşeze fundaţia unui viitor model de segment C, pregătit să abordeze piaţa din China, unde publicul este mare amator al acestor vehicule.

Potrivit comunicatului oficial emis de Suzuki, conceptul promite un centru de greutate redus, o înălţime mică şi un ampatament generos, caracteristică esenţială pentru publicul chinez. Designul general mizează pe linii agresive şi un profil sportiv, ingrediente pe care le-am putea vedea şi pe noua generaţie a modelului Kizashi.

O versiune de producţie este aşteptată să debuteze până la sfârşitul lui 2014 de producţia sa urmând să fie responsabil partenerul chinez al celor de la Suzuki: Chongqing Changan Suzuki Automobile, născut în urma unui joint-venture.

Motorizările ar urma să provină de la noul SX-4, dezvăluit luna trecută la Salonul de la Geneva. Acelaşi joint-venture chinez va fi responsabil şi cu producţia modelului SX-4 Cross, programat să ajungă pe piaţă la sfârşitul lui 2013.

via Suzuki

  • unu, marţi, 23.04.2013 09:48

    Macar de ar arata asa si produsul de serie ...

  • xxx, marţi, 23.04.2013 14:33

    nu este hibrid si minim 250CP=>nici o sansa de reusita in China